Castel de nisip

 

Mă hrănesc cu gânduri.

Îmbrățișate

sau străine,

frântură cu frântură

clădesc un suflet –

efemer castel de nisip.

 

 

Timpul

 

Unde se duce timpul

când pleacă…

cu pași sprinteni

de copil,

sau agale

ca un bătrân?

Ce-i în mintea lui

când tace,

ce furtuni îl mistuie?

Încotro se îndreaptă

cu desaga în spinare

plină de suspine și

vise deșarte?

Cât de dur

să fie oare

ca povara

să ne-o poarte?

 

 

Departe de tine

 

E visul ființei care

mă poartă în depărtări,

mă aduce mai

aproape de tine.

 

Porumbel alb mi-e

strigătul

și ruga,

prea mic pentru

depărtări prea înalte.

 

Dar vânturi mă

poartă spre lecția-mi

grea,

să învăț să fiu

departe de tine.

 

 

Un râu de lacrimi

 

Un râu de lacrimi

desparte ziua de ieri,

de cea de azi.

Un șarpe al păcatului,

povățuitor,

prin brazda sa

îmi sculptează sufletul.

S-a așezat de-a

lungul unui gând

și nu vrea să mai plece.

 

Un râu de lacrimi

desparte ziua de ieri,

de cea de azi.

 

Plouă încet și apăsător

 

Plouă încet și apăsător.

Plouă cu strigăte uitate,

cu amintiri lăsate să piară

în negura sufletului.

Plouă printre stafiile gândurilor

de ieri și de azi.

Plouă cu acid în carnea-mi

bătută deja de prea mult

vânt și ger.

Plouă încet și apăsător.