Maeștrii anonimi

Maeștrii anonimi

De câte ori n-am avut ocazia, vizitând mari muzee ale lumii, să întâlnim, alături de nume clasice ale marilor maeștri din diferite perioade ale artei, lucrări sub care era notat simplu ”maestru anonim din arta flamandă a secolului al XVI-lea” sau din oricare altă perioadă ori școală națională de mai târziu. Pentru iconarul maestru din perioadele de după Cimabue ale artei bisericești bizantine notorietatea era recunoscută doar într-un cerc restrâns, reproducerea cât mai exactă a Erminiilor fiind scopul desăvârșirii unei lucrări. Imaginarul era constrâns să se îndrepte doar într-o singură direcție, aceea spiritului, a credinței, fără vreo posibilitate de deviere de la litera dogmei.

În arta apuseană evoluția mai liberă a imaginarului a creat maeștri, a creat notorietăți recunoscute de o cetate, un ducat, o țară, apoi de întreaga Europă. Și dacă din peste cinci mii de artiști recunoscuți în arta flamandă azi se mai știe doar de vreo cinci, e firesc ca bună parte dintre ceilalți, care și-au lăsat lucrările semnate, să fie doar în atenția celor de strictă specialitate, a istoricilor de artă, iar o mare masă a creatorilor de atunci, care n-a mai catadicsit să-și semneze lucrările, să rămână anonimi. Că sunt considerați maeștri este deja o problemă legată de rafinamentul artistului, de elementele comune pe care le are cu cei mai mari creatori din epocă.

Am luat cel mai la îndemână exemplu, pentru că muzeele de artă sunt vizitate zilnic de milioane de oameni, în timp ce cartea veche din marile biblioteci ale lumii e studiată doar de către câțiva specialiști din diferite domenii. E ciudat cum, dintre toate artele, literatura își are cei mai puțini maeștri și cei mai mulți anonimi. E de luat în analiză și faptul că majoritatea oamenilor, milenii la rând erau analfabeți, că tiparul a apărut pe la jumătatea veacului al XV-lea, că rafturile bibliotecilor s-au umplut cu cărți tipărite abia de două secole cu ceea ce numim azi literatură beletristică, până atunci tomurile îmbrăcate în coperți de piele, sau pânză erau studii asupra naturii, filosofiei, matematică, religie, și ici, colo câte un volum de poeme, un roman, o piesă de teatru, o traducere din literatura anticilor, din filosofia lor, din istoriile lor colorate despre împărați și cezari.

Două veacuri însă, literatura beletristică a dominat piața de artă umplând rafturile bibliotecilor cu cărți dintre care doar un număr limitat se pot numi memorabile. Anonimi și-au scris ofurile, poveștile vieților lor sau ale cunoscuților, au fost atrași de evenimente ciudate din viața cetății, de personaje ciudate, au repovestit evenimente istorice prin haina simplului participant la o revoluție sau un război, așezându-se mereu la nivelul celui căruia voia să i se adreseze. Două veacuri s-au scris cronici ale marilor familii ce au dominat într-o parte sau alta a continentului, familii ale căror descendenți își cer acum niște drepturi ciudate de moșteniri ai memoriei lumii. Autorii din spatele acestor tomuri, uneori în mai multe volume, chiar dacă la vremea aceea s-au aflat printre maeștri și s-au bucurat de notorietate, au intrat curând în marea masă a anonimilor.

Secolul războaielor mondiale a umplut alte rafturi de bibliotecă cu amintiri despre viața de dinainte și de după conflagrații, despre atrocitățile de care e capabilă ființa umană, despre eroismul celor ce se apărau, despre altruismul unora dintre oameni și cruzimea altora. Autorii acestor cărți sunt poate, în marea lor majoritate, uitați, dar efectul celor scrise de ei și citite de alfabetizații și școliții veacului la XX-lea au făcut ca puseurile criminale ale ființei să se atenueze, rolul modelator al literaturii scrise atunci devenind o pavăză în fața marilor excese.

Nu de puține ori, scriitorul secolului trecut s-a făcut purtătorul de cuvânt al normalității, al echilibrului, al descoperiri laturilor pozitive din om spre a fi pildă altora, fără a cădea într-un didacticism vetust sau într-un dogmatism pios. Că fiecare dintre marii scriitori de atunci s-a bucurat de notorietate și, am mai spus-o, dacă dintre toate artele doar literaturii i  s-a creat un Premiu Nobel, e spre cinstea celor ce au înțeles exact locul acesteia în lumea sensibilă a artelor, în rolul ei de modelare a conștiinței umane. Din nefericire, mulți dintre acești maeștri au rămas pentru generația alfabetizată de azi niște anonimi, pe care nu-i frunzăresc prin vreo bibliotecă decât dacă sunt siliți de preceptele școlare, deși toți vor să-și facă doctorate de doi lei pentru un CV ce le va servi la nimic, în afara plăcuței de metal de pe ușa apartamentului unde, în fața numelui familiei va mai trece, spre epatarea vecinilor și un DR.

Marii maeștri anonimi ai secolului al XX-lea sunt citiți azi doar de cei care scriu, de puținii profesori de literatură și studenți de la facultățile de litere, asediați de indiferența tuturor celorlalte categorii de specialiști din sumedenie de domenii, aparent mult mai utile mersului înainte al societății. Se uită că fără de acești mari maeștri, care nu de puține ori s-au apropiat de omul de rând prin pagini reflexive asupra propriei condiții, au modelat generații spre o direcție pe care lumea n-a mai urmat-o, în primul rând datorită exploziei tehnologiilor și mai apoi datorită generalizării conceptului de consumism adus de peste ocean. O globalizare în sensul umanist, visată de existențialiștii francezi care l-au apropiat pe Kierkegaard de omul de rând, n-a mai avut loc pentru că siberianul dorea și el să aibă blugi și să bea coca-cola, și să mestece gumă cu iz de mentă printre dinții înăcriți de basamak.

Lor, acestor mari maeștri anonimi li se datorează și faptul că marile concerne de armament nu s-au putut lansa într-o altă conflagrație mondială, că echilibrul precar al lumii s-a păstrat, că tehnologiile n-au ajuns să domine într-atât încât să dezumanizeze toate ființele, că răul și binele sunt propovăduite mai pe înțelesul lumii, și nu în litera strictă a dogmelor religioase, că democrația își are regulile ei care-o apără de orice fel de excese, că n-a dispărut din oameni iluzia că nu sunt singuri în univers, că omul știe să treacă dincolo de negreala momentelor grave și să mai spere în ceva mai bun, și-n urmă că omul crede în viitorul copiilor lui.

Și chiar dacă forța de negație a generației care a urmat, a îndepărtat cititorul de literele acestor maeștri anonimi, răstălmăcindu-le cu cinism pudoarea și gândirea pozitivă, locul lor în marea istorie a spiritului uman e bine determinată. Ciudat e cum la mai puțin de două decenii de la explozia marilor maeștri ai literaturii Americii latine, continentul de nord, de dincolo de ocean își descoperă resurse ale altor maeștri, mâine și ei la fel de anonimi, ca și libera Australie, aducând în prim plan poveștile oamenilor de azi, modelați deja de istoria literaturii europene, între aceleași limite ale înțelegerii sensului exact al propășirii vieții pe pământ.

Vremea experimentelor literare ale unei culturi sufocate de propriile variante propuse pe continentul bătrân a trecut în lumea întâmplărilor necesare, apoi în uitare generală, odată cu maeștri ei deveniți între timp anonimi. Lecțiile lor i-au ajutat pe creatorii continentelor tinere să nu mai repete greșeli, să-și păstreze prospețimea scrisului și să se întoarcă la omul de alături căruia îi e, în fapt, dedicată o carte. Că obsesivele tragedii ale veacului parcurs, cu toate marile figuri nu de puține ori sinistre, fac azi deliciul cititorului de istorii documentare, nu înlătură cu nimic nevoia de prospețime adusă de generațiile tinerilor scriitori din Australia sau Canada, din America sau Europa, din Japonia sau China. Asta e adevărata globalizare petrecută la nivelul spiritului uman. Și ce dacă nu mai ține minte cititorul pe autorul unei cărți care i-a rămas în minte? Vremea marilor maeștri a trecut. La milioane de nume ce se vehiculează zilnic prin presa scrisă sau televiziune, din toate domeniile, e și greu să mai ții minte numele unui scriitor de aiurea, pe care-l iubești pentru că simți că te regăsești între gândurile lui. Și la ce ți-ar mai fi util, de vreme ce nu-ți folosește la nimic că ști de Bill Gates? Arta e mai la îndemâna oricui ca niciodată și poate că de aici e și voința disperată a creatorului de a nu intra cumva în rândul maeștrilor anonimi, deși în realitate asta se întâmplă.