„Actoria…singura ‘iubită’ care, deși i-am mai făcut uneori mofturi, nu mi-a oferit decât satisfacții.”

„Actoria…singura ‘iubită’ care, deși i-am mai făcut uneori mofturi, nu mi-a oferit decât satisfacții.”

Cu Laurențiu Pleșa, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret Merlin

Și-a început cariera la teatrul din Reşiţa, însă din motive financiare a fost nevoit să renunţe la teatru. A lucrat o vreme în vânzări, iar motivul pentru care a renunţat la unul dintre locurile de muncă a fost pentru că nu îşi dorea o viaţa ghidată de o companie. A lucrat şi în publicitate, iar în vânzări ajunsese să aibă un salariu destul de mare, însă a ales să se reîntoarcă la teatru. 

Ați studiat jurnalismul. De ce nu profesați în acest domeniu?

N-am absolvit jurnalismul; am cochetat cu el, am fost un an student la o facultate particulară din Timișoara, însă cu mintea pe care o dețineam la vremea respectivă, nu eram în stare să mă decid dacă vreau să studiez filologie sau jurnalism.

Studiul actoriei a fost o decizie de moment sau ceva ce v-ați dorit dintotdeauna?

În timp ce oscilam între cele două facultăți, am aflat că s-a înființat secția de actorie în limba română la UVT. Fără să stau pe gânduri mi-am depus dosarul. Nu știu dacă mi-am dorit asta dintotdeauna, ceea ce știu este că mi-ar fi plăcut să lucrez și în presă, audio-vizual, publicitate așa cum știu totodată, că-mi place în continuare să lucrez în teatru.

Cu un an înainte (în timpul unui Student Fest) povesteam cu cineva despre cât de mult  mi-aș dori să merg la facultatea de actorie, chiar și în limba germană, pe care nu o știam deloc și la cât de domol eram, nu mă simțeam în stare s-o învăț. Peste un an, aveam să mă întâlnesc cu aceeași persoană (tot în timpul unui Student Fest) care m-a anunțat că s-a înscris la proaspăt înființata facultate de actorie în limba română. Aveam să devenim colegi.

V-ați început cariera la teatrul din Reșița, însă ați renunțat la scurt timp. De ce?

La teatrul din Reșița am fost angajat un an. M-am acomodat foarte greu spre deloc cu instituția, colegii, orașul. Jumătate din acel an mi-am petrecut-o în armată la Timișoara, unde – culmea! – am ajuns să joc într-un spectacol al Teatrului Național. După cele 6 luni de armată (atât era perioada pentru cei cu studii superioare) m-am întors la Reșița unde mi-am încheiat stagiunea.

Ați lucrat atât în vânzări cât și în publicitate. De ce v-ați întors la teatru?

În vânzări am ajuns să lucrez deoarece nu mai făceam față…vieții, cu salariul de la teatru. Am părăsit teatrul cu părere de rău fără să-mi închipui că mă voi întoarce. Am pornit de la poziția de agent vânzări și am ajuns în patru ani să lucrez în multe domenii, chiar și în publicitate, deoarece eram într-o continuă căutare, destul de nemulțumit de starea mea socială, financiară. N-am avut răbdare să-mi construiesc o carieră în domeniu. Am încercat și reușit, să cresc și să mă orientez spre ceva mai plăcut mie, în domeniul vânzărilor: publicitate, lifestyle, modă. Am ajuns director zonal, regional; când în sfârșit începeau să mi se așeze lucrurile pe făgașul dorit am primit un telefon de la directorul Teatrului Merlin (fostul meu director) care mă ruga să-l ajut; să joc un Gulliver, deoarece actorul care mă înlocuise pe mine, l-a lăsat baltă, iar spectacolul era programat a doua zi. Cu mare bucurie mi-am reluat Gulliver-ul pentru o duminică. Revederea cu foștii colegi de teatru a fost un alt prilej de bucurie, câțiva dintre mai noii colegi și amici dobândiți în ultimii patru ani, pe care i-am chemat să mă vadă, au tras o concluzie seacă la finalul spectacolului: „Ce fraier ai fost că te-ai lăsat de teatru!”

Următoarea săptămână aveam să primesc un al doilea telefon de la director, în care îmi povestea cum că respectivul coleg renunțase definitiv la teatrul Merlin, iar duminica următoare era programată premiera unui nou spectacol. Rolul era destul de mic și ușor de asimilat. Singura condiție pe care le-am pus-o a fost să repetăm toată ziua de sâmbătă dinaintea premierei, deoarece doar atunci eram eu liber. După premiera de duminică, primeam al treilea telefon de la director: „Măi Laure, n-ai vrea tu să te întorci în teatru?!”. Văzându-mi cartea de muncă cu salariul de la proaspăt părăsitul job, tanti de la resurse umane m-a întrebat dacă știu pe ce salariu mă întorc, am aflat că 1/3 din salariul la care renunțam.

De ce ați ales teatrul pentru copii?

După ce am terminat stagiatura la Reșița, l-am căutat pe proaspătul câștigător al concursului de director al Teatrului de Păpuși Timișoara, actor la Teatrul Național, pe care îl cunoșteam destul de bine spunându-i că, deși nu am nici o treabă cu păpușile de teatru, eu vreau înapoi la Timișoara mea! Chiar și la Teatrul de Păpuși!

În timp, mi-a devenit a doua casă. Respectivul director l-a transformat în Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin – de aici și satisfacerea nevoii/dorinței actoricești de a și juca nu doar a mânui păpuși. Într-un timp foarte scurt, mi-am dat seama că a juca și a mânui păpuși într-un teatru ce se adresează unui public tânăr și foarte tânăr în marea majoritate a producțiilor sale, e greu, e frumos, e provocator, e foarte fain! Am ajuns să respect și să iubesc profesia de actor-păpușar.

Mergeați la astfel de spectacole în copilărie?

Nu! Am ajuns destul de rar în copilărie la astfel de spectacole.

Fiul dumneavoastră a apărut pe scenă la o vârstă foarte fragedă. L-ați sfătui să meargă pe acest drum?

Văzându-l acum, la vârsta de 5 ani, pare a fi ușor orientat către domeniul creativ. Sau poate doar vreau eu să văd asta. Peste încă 14 ani, probabil aș ști să răspund mai bine; mi-ar place să fiu acel părinte care e în stare să-și cunoască îndeajuns de bine copilul, pentru a intui ce i-ar place să facă în viață, în ce ar fi bun și, ușor, să-i dea o direcție.

Ați absolvit actoria în anul 1998 însă ați făcut masterul abia peste 10 ani. De ce ați așteptat atât?

Atunci s-a ivit. Nu-mi propusesem dinainte să fac studii post-universitare. Mama,care știa de la mine de profesorii Marcel Tolcea și Daniel Vighi, a crezut că dacă îmi spune că cei doi fac parte din echipa profesorală a masteratului și cu atât mai mult că e vorba despre management în cultură, mă las ‚,dus’’. M-am lăsat.

Deși la vreme la care am terminat acel master, era concurs pentru postul de Manager al Teatrului, nu am candidat. Nu credeam că sunt bun pentru acest post. Mai mult forțat de alte împrejurări interne din „Merlin”, mi-am luat inima în dinți și mi-am depus dosarul pentru concursul din 2014. Trebuie să specific că cei patru ani petrecuți în afara teatrului m-au ajutat mult. Și în actorie pe scenă și în funcția deținută de 6 ani încoace.

În 2019 ați jucat în lungmetrajul „Casa din copac”. Cum ați ajuns să faceți parte din distribuție?

Am fost căutat. L-am ajutat pe regizor, acesta căutând resurse actoricești pentru rolurile de copii. După ce ne-am cunoscut mai bine și-a dat seama că aș fi potrivit pentru un rol ușor negativ pentru scurt-metrajul pe care voia să-l facă. Prinzând curaj după succesul pe care l-a avut în concursurile universitare la care a participat, a decis să refacă filmul sub formă de lung-metraj, în care m-a păstrat tot pe mine în rolul respectiv.

Ați întâmpinat vreun obstacol în interpretarea personajului ?

Un oarecare obstacol fizic. N-am avut suficient timp să slăbesc în doar 3 luni, cât ar fi necesitat povestea personajului meu. În urma unui accident, petrecut cu vreo 20 de ani în urmă, personajul ar fi trebuit să ajungă piele și os. Dar, n-a fost o problemă peste care nu s-a putut trece; este vorba totuși despre un film independent, fără o casă de producție puternică în spate.

V-ați gândit vreodată să renunțați la teatru?

Nu numai că m-am gândit, dar am și făcut-o, după cum am spus acelea au fost singurele motive, cele care, la întoarcerea mea în teatru nu au mai contat.