Cedomir Milenovici sau accente lirice din cotidian

Cedomir Milenovici sau accente lirice din cotidian

 Poetul, prozatorul şi jurnalistul Čedomir Milenović este născut la Belobreşca în anul 1940. În satul natal îşi termină Şcoala elementară, după care vine la Timişoara unde absolvă Liceul Mixt Sârbesc. Licenţa şi-o ia la Facultatea de Filologie (Secţia limba şi literatura sârbocroată şi limba şi literatura română) a Universităţii din Bucureşti. A activat ca ziarist în cadrul redacţiei săpămânalului „Банатске новине“ (Ziarul bănăţean) din Timişoara. Din motive de sănătate, dar şi din alte… pricini (de natură politică)… după 15 ani petrecuţi în cadrul redacţiei, se retrage la pensie. Dar, ca orice scriitor… n-a stat liniştit. N-a stat pentru că… aţi mai văzut vreun scriitor ieşit la pensie? Deci, Čedomir Milenović a continuat să scrie şi să publice în coloanele ziarelor „Банатскe новинe“ (Ziarul bănăţean) şi “Наша реч“ (Cuvântul nostru) şi ale revistei  „Књижевни живот“ (Viaţa literară). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Scriitorilor din Serbia. Dar… timpul i-a retezat zborul sub cerul albastru în anul 2012. Scriitorul s-a stins din viaţă la Timişoara. A publicat circa treizeci de cărţi în limba sârbă (poezii, nuvele, aforisme şi romane). Lucrările sale au fost traduse în limbile română, germană, maghiară şi idiş. Este reprezentat în numerose antologii şi culegeri de versuri şi proză (atât în limba sârbă cât şi în limba română) publicate în România şi Serbia şi prezent în mai multe lexicoane şi dicţionare literare. Pentru creaţia s-a a fost distins cu mai multe premii importante: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (în anul 1975), Premiul Literar Sârbesc iniţiat de Dragan Stojković (în anii 1991, 1995 şi 2000), Premiul Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (în anii 1992, 1998 şi 2004), Premiul Sârbesc al Fundaţiei „Petar Kočić” (Dortmund, Germania, în anii 1998 şi 2003), Premiul revistei „Књижевни живот“ (Viaţa literară) din Fondul Vladimir Čokov. I s-a decernat, de asemenea, şi Diploma de Vidovdan a Uniunii Sârbilor din România. Volume publicate: Берачи висина (Culegătorii de înălţimi, versuri şi proză, Editura Kriterion, Bucureşti, 1970), Шапат лишћа (Şoaptele frunzelor, versuri, Kriterion, Bucureşti, 1973), Зелени снопови (Snopi verzi, povestiri, Kriterion, Bucureşti, 1974), Капи нежности (Stropi de gingăşie, poezii, Kriterion, Bucureşti, 1975), Замак без крова (Castel fără acoperiş, roman, Kriterion, Bucureşti, 1977), У зеници видик (Orizont în iris, poezii, Kriterion, Bucureşti, 1978), На ивици неба (Pe muchia cerului, povestiri, Kriterion, Bucureşti 1980), Начете росе (Roua, poezii, Kriterion, Bucureşti, 1981), Никсице (Violete, roman, Kriterion, Bucureşti, 1982), Стазе за колена (Cărări pentru genunchi, povestiri, Facla, Timişoara, 1983), Небо пуно тица (Cerul plin de păsări, povestiri, Kriterion, Bucureşti, 1985), Расцветана поља (Câmpii înflorite, poezii, Kriterion, Bucureşti, 1986), Вртлози (Vârtejuri, povestiri, Kriterion, Bucureşti, 1988), Видарице (Tămăduitoarele, poezii, Kriterion, Bucureşti, 1989),Како слушати ветар (Cum să asculţi vântul, nuvele, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 1995), Птица на сломљеној грани (Pasărea pe o creangă ruptă, versuri, Asociaţia Literară “Slavija”, Novi Sad, 1996), Време пуштања змајева (Vremea înălţării zmeielor, roman, Hestia Timişoara, 1997), Анђели у магли (Îngerii în ceaţă, roman, Hestia, Timişoara, 1998), Ветар кроз празну собу (Vântul prin camera pustie, poezii, Hestia, Timişoara, 1999), Орлови високо лете (Vulturii zboră spre înălţimi, roman. Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2000), Пут жалосних јабланова (Drumul plopilor trişti, roman, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2001), Избaчени из раја (Izgoniţi din rai, roman, Hestia, Timişoara, 2004), Вук самотњак (Lupul singuratic, roman, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2004), Круг, гавранoв лет и ништа  (Cercul, zborul corbului şi nimic, versuri, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2006), Ноћ лабудова (Noaptea lebedelor, roman, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2007), У разбијеном огледалу (Într-o oglindă spartă, aforisme, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2009), Сонети  (Sonete, versuri, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2010) şi – postum – romanul Последњи храстов лист (Ultima frunză de stejar, Editura Uniunii Sârbilor din România, Timişoara, 2020). În limba română i-au fost publicate volumele de poezii  7 incantaţii pentru femeie, piatră şi vânt (traducători Carmen Blaga şi Lucian Alexiu, Editura Hestia, Timişoara, 1992), şi  De pe malul opus (traducători Ivo Muncian şi Lucian Alexiu, Anthropos, Timişoara, 2010). Dacă ar fi să reliefăm, fie şi tangenţial, unele din caracteristicile creaţiei sale literare, trebuie să avem în vedere cele trei genuri – poezia, nuvelele şi romanele. Despre poezia sa, trebuie specificat faptul că “există un loc şi o valoare care la [Čedomir] Milenović – poetul – durează fără încetare, de la primul la cel din urmă volum. Această „măsură” se poate confunda cu toate verbele, adjectivele, substantivele, cu toate cele care în esenţa lor conţin măcar o aluzie la iubire. Poezia lui Čedomir Milenović „nu curge“ într-un sens, aşa cum nu „se deplasează“ nici iubirile sale. Poezia erotică legănată de muzica lui Brahms îşi mută fiorurile şi îşi schimbă impresiile cu cea patriotică şi universală“ – cum sublinia poeta şi jurnalista Ljubinka Perinac Stankov în volumul său de eseuri Zakoni iluzije (Legile iluziei). Dacă, ne referim la nuvelistica sa, din plurivalenţele sensurilor pe care „ni le oferă“ scriitorul, putem „să poposim, de pildă, asupra „simbolului unui drum nicidecum uşor spre înălţimi, spre piscuri, drum spre care aspirăm, pe care urcăm şi noi, câteodată în genuchi, convinşi că trebuie să-l atingem“, remarca profesorul şi criticul literar Živko Milin. Dacă privim atent genurile  prin care „s-a manifestat“ Čedomir Milenović, putem constata că el este autor al celor mai multe romane publicate de vreun scriitor de-al nostru. În acest „segment“ al creaţiei sale, cititorul descoperă cel mai adesea „accentuarea lirică, un atribut de prim ordin al textului lui Milenović, „mijlocul“ la care recurge mereu  şi care constituie – totodată – şi un semn al recunoaşterii sale ca scriitor. Pentru că lirică este modalitatea [lui] de trăire a lumii, accenturea propoziţiei este tot lirică, iar limbajul este intensiv de poetic” , cun scria Miljurko Vukadinivić  referindu-se la romanele scriitorilor  sârbi din România.

(Din volumul În calea uitării, în curs de apariţie)