Arta populară autentică contribuie neîncetat la îmbogăţirea culturii universale şi se află la baza culturii fiecărui popor. Recunoaşterea acestui fapt a dus la aprecierea mult dorită a artei populare româneşti autentice iar în ultimele decenii să fie puternic apreciată, admirată şi îndrăgită, fiind un adevărat emisar al spiritualităţii oamenilor din fiecare ţinut şi totodată un factor de educaţie estetică de primă importanţă. Arta populară românească reprezintă nu numai arta oamenilor fără o pregătire de specialitate dar poate fi şi arta totalităţii naţionale sau arta creată de intelectuali pentru popor. [6, p. 13]. Baza artei populare româneşti este reprezentată de natura utilitară a obiectelor confecţionate, bază care, de-a lungul secolelor, a fost continuu şi constant îmbogăţită prin obiecte noi şi prin adăugarea unor noi caracteristici artistice. [9, p. 12]. Obiectele artei populare româneşti produse de meşterii populari autentici, sunt frumoase doar în măsura în care corespund conceptului lor, scopului pentru care ele au fost produse [1, p. 128].

Comform DEX, substantivul feminin Pátă, pete, este urma lăsată pe suprafaţa unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., o suprafaţă pe care se întinde o astfel de urmă; substanţă care a lăsat această urmă.

Pata capătă prin aşezarea pe suportul de lucru poate deveni nimic sau totul având însemnătate diferită în funcţie de cultura pe care o deţine subiectul, de starea lui de spirit, de deformările de gândire şi de obsesiile sale poate face aprecieri pozitive sau negative asupra frumosului, ca o relaţie între forma contemplată şi cel care o contemplă. Pata în acest caz joacă doar rolul unui inductor de simboluri percepute diferit de fiecare individ în parte.

Pata este acel element de limbaj plastic care poate fi efectuat prin pensulare, stropire, amprentare, scurgere, decalcomanie, etc. Aceste pete pot fi cromatice sau acromatice şi pot fi executate pe orice tip de suport, fermecând privirea prin măiestria culorilor, prin armonia unor proporţii bine întemeiate de un real simţ al măsurii în care creatorii populari îmbină utilul cu frumosul într-o unitate spontană conferind produsului o eleganţă sobră, lipsită de orice umbră de ostentaţie.[7, p. 11] Pata în sine este plană dar prin alăturarea, întrepătrunderea sau înlănţuirea ei cu alte pete de mărimi, intensităţi şi forme diferite pot fi create volume, expresie spaţială şi chiar relief. [3, p. 80].

Pata colorată sau acromatică în arta decorativă a fost folosită din cele mai vechi timpuri pentru a reda sentimente şi trăiri. Ele au fost aşezate în aplat, uniforme ca ton şi nuanţe. De obicei pata de culoare este aşezată într-o compoziţie cu o ritmicitate echilibrată, obţinându-se din partea creatorilor efectul de plan bidimensional. Într-o compoziţie decorativă, pata este aşezată prin repetare simplă, repetarea cu inversiune, conjugarea, alternanţa, simetria, gradaţia, suprapunerea.

Utilizarea petei picturale în realizarea compoziţiilor plastice decorative duce la obţinerea unor armonii cromatice rafinate şi expresive.

Pata cromatică sau acromatică poate fi realizată pe suprafaţa uscată sau umedă obţinându-se diferite expresivităţi plastice. Pe suport uscat, contururile sunt precise, pe suport umed contururile fuzionează şi pata are un aspect difuz şi de un rafinament deosebit.

Viziunea plastică decorativă este un concept care se referă la o formă de reprezentare a universului cu acţiuni de stilizare, geometrizare, interpretare în strâns acord cu tendinţele estetice ale epocii.

Pata-formă, utilizată ca mijloc de reprezentare plastică, coexistă alături de formele naturale descoperite în natură şi cele plastice create ca ajutorul formelor şi culorii. Aceasta poate fi o pată de culoare, o formă figurativă reprezentând obiecte, animale etc.. Suprafeţele au legătură directă cu spaţiul bidimensional în general, dar pot fi legate şi de noţiunea de spaţiu tridimensional, întrucât prin mişcare, formele plane generează volumele, respectiv formele tridimensionale.

Pata de culoare este utilizată în arta populară românească la decorarea diferitelor obiecte de uz comun sau cu tentă religioasă. Farfuria sau ulcica confecţionate din argilă de mâini pricepute de olar au fost înainte de ardere ornate cu pete de culoare sau acromatice obţinându-se contraste de o fineţe deosebită. La fel se întâmpla cu petele decorative aşezate pe dosul sticlei şi care creează imagini cu sfinţi de rit creştin ortodox din casele ţăranilor transilvăneni. Aici tenta sau pata, de asemenea preponderent decorativizată sau modulată în contextul compoziţiei mai mult în desenul de contur, capătă uneori uşoare modeleuri valorice şi cromatice, mai ales în cazul icoanelor pe sticlă utilizate ca altar portativ în călătorii, doar în zonele ce vizualizează carnaţia (faţa, mâinile, picioarele, eventual torsul – la corpul omenesc), sau redau imagini ale unor animale ori păsări. La fel se întâmplă si cu încondeierea ouălor prin protejarea câmpurilor cu ceară şi baie integrală de culoare. Se obţin pete de culoare de o frumuseţe extraordinară. Multe din aceste lucruri minunate erau confecţionate de către oamenii care nu aveau ştiinţă de carte sau de cromatologie. Îmbinau culorile aşa cum credeau ei de cuviinţă în aşa fel încât să nu supere ochiul dar în acelaşi timp să fie şi ,,ochioase”.