Despicarea liniștii

Despicarea liniștii

Singurătate

unde ești

m-am neliniștit

dându-ți la o parte

tot mai greu

una după alta

măștile

mă simțeam tot mai

singură

și tot mai fără tine

și măștile-ți dezlipite

bătute de vânt

se lipeau când și când

fără să-mi dau seama

de mine

Așa friguros

cine ești

de mă iscodești

cu mirare

din apele oglinzii

mereu cu altă-nfățișare

în nicio carte

n-aș vrea să te pun așa friguros

s-ar stârni vânturi prin golurile

dintre cuvinte

învârtejind înțelesurile

până departe…

Despicarea liniștii

răcorită cu rouă

stăteam în gura căscată

a timpului

numărându-i dinții străvezii

și înșelători

de trei ori

de nouă ori

cum vreți să locuiesc aici

am strigat deodată

înstrăvezită

despicând liniștea exact în două

Argument


vai mie
vai mie
tot ce ating se face scriere

pâinea apa vinul
și țărna
trupul tău buzele tale părul
și ochii
o doamne până și ochii

geamul pe care-l spăl
să văd unde gonesc
ziua și noaptea
vara și iarna
geamul pe care-l ating
se face scriere

și nu știu doamne
de-i bine
sau rău

aerul se face și el
scriere
aerul prin care-ți fac semn
cu mâinile
în depărtare

și mă cutremur
cum vor mai putea respira
cei care nu înțeleg
scrierea
poeticească

veniți aș striga
spălați-mă de sângele meu
de cerneală
care-mi curge din degete

voi cei care nu vă temeți
de această treaptă de kali-yuga
când totul se destramă
totul curge
totul pare de aceeași culoare
cu nimicul

uite pe străzi
sexul
și moartea
merg braț la braț
târând agățate zdrențele nopții

gata cu sistemele
gata cu morala
gata cu lumina asta orbitoare
gata cu principiile
se strigă din gâtlejuri de cârciumi

și eu trec pitulată pe lângă
zidurile cenușii
mă țin cu mâinile de zidurile
cenușii

care iată devin scriere
o scriere cu litere rare
printre care

din când în când
câte-un bețiv îmi strigă
cine ești tu