Lungul drum către inimă

Lungul drum către inimă

Potrivit tuturor statisticilor, cele mai vândute cărți din ultimul deceniu aparțin domeniului formării și dezvoltării personale. Interesul major al publicului a migrat constant către volumele cu aspect științific în care sunt reproduse experiențe individuale directe, ori, mai aproape de beletristică, către (auto)biografii, memorii, jurnale intime, confesiuni și corespondența privată, deci către genul de literatură care abordează, cu totală subiectivitate, evenimente și destine din perspectiva obligației individului de a se replia permanent în fața realității, de a se reformula, sub presiunea erei informaționale. În context, evident că mizele par a-și fi pierdut din altitudine. Chiar dacă au capacitatea de a genera best seller-uri, teme precum anxietățile provocate de problemele traiului de fiecare zi, de căutarea dramatică a identității, de evoluția profesională în ambianța disoluției valorilor, de relațiile dintre ins și o comunitate tot mai atomizată, dragostea, sensibilitățile psihologice obturate de pragmatism, sexualitatea, egoismul și egocentrismul omului contemporan, sau, mai recent, pandemia globalizată care, de mai bine de un an, polarizează societatea, nu se mai ridică la nivelul de complexitate al marilor opere din tradiția națională și/sau universală. Au, în schimb, proprietatea de a-i veni în întâmpinare și de a conecta rapid cititorul la ceea ce el caută predilect: experiența trăită/împărtășită de alții – ca o cale de a înțelege mai ușor ce se întâmplă în jurul lui hic et nunc; ca o posibilitate de se salva, de a supraviețui marasmulului lumii de azi.

            Comparată cu Elena Ferrante, romanciera italiană cu mare succes comercial de care o  leagă nu doar faptul că s-a născut aproape în același an, dar și că este, la rândul ei, autoare a unei tetralogii, din care fac parte romanele Cărările vântului, Cine-a rupt din lună, Crăciun la Zürich și Îngerul de cristal, Elena-Maria Cernăianu a scris mai ales despre sine, despre confruntările sale cu destinul, puternica lor încărcătură autobiografică însoțindu-se, întotdeauna, cu intense trăiri intelectuale și eseistice, ce i-au facilitat, în timp, descifrarea sinelui, înțelegerea profundă a cauzelor și efectelor, a echilibrelor și a dezechilibrelor care stau la temelia victoriilor ori eșecurilor existențiale. Ca și în cărțile Elenei Ferrante, principalul motor epic al romanelor (al celui de debut, Eu nu ascult de nimeni (2013), al celor din pomenita tetralogie, apărute în 2016, din Barierele Broodu (2020) și din cel recent publicat, Muntele de ametist*), este tocmai această neobosită sondare a trecutului, urmărirea tenace a traiectoriilor mereu impredictibile care au dus la formarea și definirea propriei personalității. Răsturnările interioare și competiția cu sine în ambianța lumii dintre două lumi (cea comunistă și cea de după evenimentele din Decembrie 1989) sunt principalele trasee narative pe care se dezvoltă povestea de viață a protagonistei, Sânziana, fostă Avram, după numele soțului de care s-a despărțit cu puțin înainte de Revoluție. Aidoma Mirei din romanul precedent, Sânziana este în mod transparent un alter ego la autoarei. Ea își asumă urcușul, drumul lung către inimă, decisă să încerce extinderea coștiinței până unde poate ajunge. Divorțul de Vlad Avram a coincis cu această decizie radicală: eroina a ales să fie singură și independentă, spre a putea parcurge, dincolo de rutina muncii de fiecare zi și aceea, comună, irelevantă, searbădă, a vieții de familie, cea mai semnificativă etapă a existenței: ”după obişnuita împlinire profesională şi de femeie, urmează una mult mai importantă, de cunoaştere de Sine, de apropiere de adevărata natură, de apropiere de Dumnezeu”. Altfel spus, în termeni metaforici, a decis să suie până în vârf Muntele de ametist: ”Pentru că nu-și dorea o viață comună, obișnuită, așa cum se vede pretutindeni în lumea asta, ea dorea să atingă vârful Muntelui, acolo unde Ochiul Universului își ridica uneori pleoapa pentru cei interesați de splendoarea Adevărului […] Început fără Sfârșit, acesta este Muntele de Ametist, drumul deschis spre Adevăr Suprem”.

            Ca și în romanele anterioare, acest sofisticat voiaj spre eu-l interior se săvârșește prin lectura marilor maeștri orientali, prin yoga, prin meditația, uneori, cu inflexiuni onirice, și, mai ales, prin câteva excursii inițiatice la mănăstiri, la bisericile și locurile de taină din Țara Sfântă, spații mistice esențiale pentru împlinirea dialogului cu propria conștiință și pentru revelațiile legate de conexiunile omului cu Universul, cu Absolutul. Într-o manieră similară cu aceea din Barierele Broodu, Elena-Maria Cernăianu asociază acestor călătorii prezentări documentare ale obiectivelor vizitate și analize cu tentă esoterică, în care se amestecă eclectic spiritualismul și principiile creștinismului, cu precepte din filosofia orientală și cu informații științifice de ultimă oră, interpretate, adesea, într-o manieră sui generis. Bunăoară, pandemia covid 19 beneficiază de o perspectivă, nu neapărat negativă, dar oricum diferită de aceea, îndeobște, oficială. Prozatoarea percepe, în entropia planetară provocată de viteza răspândirii virusului chinezesc, un semn al trecerii la o nouă etapă din evoluția speciei umane, o treaptă către o altă dimensiune a ființei: ”Virusuri au fost şi vor continua să fie, nu au cum să dispară, importantă este atitudinea noastră, capabilitatea de a ne adapta noilor cerinţe, flexibilitatea, puterea de a înţelege momentul […] Energia unei schimbări fundamentale se resimțea încă din ultimii cincizeci de ani, însă ea a devenit evidentă din 2012 (odată cu terminarea calendarului mayas), când oamenii au avut de depășit propriile convingeri, creator de câmp haotic, cu manifestare plenară a fricii de necunoscut, de terminare a unui ciclu și de pășire în altă energie, ceea ce înseamnă un efort în manifestare, perceput de fiecare după nivelul la care a ajuns”.

            Suntem ceea ce gândim şi ceea ce credem și creăm este, până la urmă, morala acestui captivant roman, care îmbină calitatea de povestitor al Elenei-Maria Cernăianu cu spiritul viu, nonconformist, al unui intelectual decis să nu depună niciodată armele

  • Elena-Maria Cernăianu, Muntele de ametist, cu un Cuvânt însoțitor de Al. I. Brumaru, Editura Vatra Veche, 2021