Author: Florin Lazar (Florin Lazar)

Home Florin Lazar
Vânătoarea de pleoape
Post

Vânătoarea de pleoape

Îmi place cum arată noaptea Îngrămădită toată în camera ta, Aşa că nu mă întreba De ce nu-mi dezlipesc privirea De tine nici când dormi.   Ci eu, aplecat deasupra ta, Puţin, Preiau în spate întunericul Şi-l ţin, Să nu te apese tare.   Cu somn dulce pleoapele-mi momesc, Le vânez, le tai, de frică...

Mutând cu talpa dealul
Post

Mutând cu talpa dealul

Nu ştiu să fi măsurat cineva cât de înalt este Dealul Bisericii, dar s-a tocit de când tot urci şi tot cobori, aşa îmi pare, că iei câte un pic din el pe talpă, de parcă nu mai ai răbdare, şi îl frămânţi sub picior, cum frământai cu mâna pâinea s-o bagi în cuptor, când...

Cenuşăreasa cu picioare reci
Post

Cenuşăreasa cu picioare reci

Şi cu ochii se agăţa, că altfel nu ajungea, să se termine odată cu aşteptarea. Încerca şi ea să vadă ce a picat în capcanele alea de prins resturi. De mâncare, de haine, de papuci, de orice, resturi. Femeia se opinteşte, o ajută şi fata cea mare, iar asta mică se uită cum trag cu...