Istoricii nu s-au aplecat suficient de mult asupra acestei probleme, dar se pare că răspunsul este pozitiv. Întâmplarea este foarte probabil să se fi petrecut în anul 1697, la sfârșitul îndelungatului război dintre Sfânta Alianță (care cuprindea Imperiul Habsburgic, Rusia, Polonia și Veneția) și Imperiul Otoman, în urma căruia turcii vor fi alungați din Europa...
Un stilist desăvârșit
În sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont, scriitorul Viorel Marineasa și-a lansat volumul ”Ficțiune și istorie. Lecturi complementare.” Într-o succintă prezentare, iată câteva amănunte definitorii despre autor : prozator, eseist, jurnalist, editor. Și, tot pentru cine nu știe, mai adaug o calitate: este croit din cea...
Premiile literare USR Timișoara pentru anul 2018
Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România (USR) a răsplătit cu premii, vineri, 22 noiembrie, autorii celor mai bune creații pe anul 2018. Și, totodată, s-au decernat premiile de excelență ale municipiului pentru 2019, acestea fiind înmânate laureaților de către primarul orașului, domnul Nicolae Robu. Moderatorul importantei întâlniri, criticul literar Cornel Ungureanu, a vorbit, în...
Neuitare!
Una dintre parohiile cu o activitate spirituală și culturală de remarcat este Parohia Ortodoxă Română din localitatea Giarmata Vii. De mai bine de două decenii, preotul Vasile D. Suciu editează o publicație lunară, bogată în conținut, bine realizată tehnic, cu ținută grafică, ”Vatra Nouă.” Un util mijloc de comunicare între sfântul lăcaș și comunitate, nu...
Ileana Mălăncioiu sau poezia în alb-negru
Dedicat poetei Ileana Mălăncioiu (ca „ţintă fixă”), dosarul tematic întocmit de vetrişti (v. Portret în palimpsest, în Vatra, nr. 7/2017) dovedeşte, iarăşi, că înainte de a aparţine „castei marilor poeţi”, cum ne reamintea Eugen Negrici, autoarea Liniei vieţii este o personalitate puternică, intransigentă, de o frapantă rectitudine morală. Şi care, indiferent de împrejurări, asumându-şi...
Jurnal din mileniul acesta (II)
(fragmente) 24 februarie 2007, sâmbătă. „Cu adevărat îngrijorător nu e faptul că tot mai multe obiecte, conduite, sentimente tind să se transforme în probleme, deci să devină interpretabile, ci că un număr tot mai mare de interpretări par comandate de teamă, frustraţii, paranoie, hedonism iresponsabil, dorinţă de putere. Îngrijorător este că auzim tot mai numeroase...
Istorii și istorioare
Un om a vrut să citească toate cărţile dintr-o bibliotecă. Pe la jumătate a clacat. A fost tratat, dar a rămas irecuperabil. Din păcate nu e o anecdotă cu cititori, ci o realitate consemnată de agenţiile de ştiri mai ciudate. Se ştie că din întreg creierul omul foloseşte doar o mică parte, restul fiind într-un...
Ion Arieșanu. In memoriam
Îl prohodim astăzi, 5 noiembrie 2019, pe ION ARIEŞANU (8 septembrie 1930 – 1 noiembrie 2019), un important scriitor român, un ilustru scriitor timişorean, un om şi un prieten desăvârşit. În numele şi în amintirea unei frăţietăţi literare şi umane de mai multe decenii, mă încumet a-i schiţa, acum, la catafalc, în prea puţine şi...
Dascăli de altădată: Dănilă Ilițiescu (1885-1958)
S-a născut la 16 mai 1885, în Globurău, judeţul Caraş-Severin. Şcoala primară a terminat-o în comuna natală, iar la Caransebeş va urma gimnaziul şi Şcoala Normală. În 1931, prin examen de diferenţă, va absolvi Liceul „General Dragalina” din Oraviţa. După terminarea Şcolii Normale a funcţionat ca învăţător la Vărădia, Bichigi, Ramna, iar din 1917, la...
Adevărata poezie este atunci când te doare
Născută la Drobeta Turnu Severin, Alexia Bădescu a absolvit Universitatea de Vest din Timișoara și trăiește, de câțiva ani, în Marea Britanie. A publicat ocazional, în reviste culturale ca Ante Portas și Sintagme literare și, firește, pe rețelele din mediul online. Poeta a ales pentru prezența sa literară o discreție nejustificat de timidă, deși creația...