Fata lui Nădăban

Fata lui Nădăban

Dacă timpul nu ar trece atât de iute, fata lui Nădăban, la câtă pasiune are pentru jos și cântec, ar construi, cu un firesc inconfundabil, o poveste. O întreb, pentru că simt din intensitatea mărturisirii că are o mai rară și ademenitoare trăire, de unde-i vine bucuria asta. Zice: ”Și mama și tata au dansat, iar bunica maternă, Sânziana, ascultă muzică populară. În atmosfera aceasta am crescut. În ce mă privește, când sunt pe scenă trăiesc două stări. După primele note, îmi apare zâmbetul, apoi simt o libertate aparte, parcă plutesc!” Raluca Nădăban este dansatoare la Ansamblul folcloric ”Cununa Timișului” din Ghiroda. Chiar de la înființare. Curând se vor împlini unsprezece ani. Restricțiile ce țin de apăsătoarea- și chiar mai mult- pandemie, pentru o vreme au întrerupt repetițiile. ”Noi ne-am format ca o familie. Carantina ne-a luat bucuria de a ne vedea, n-au mai fost poveștile, bucuriile comune, antrenamentul. Ne-am simțit lipsa. Cel mai interesant, când ne-am reîntâlnit, cu toată distanțarea, a fost acea energie, de parcă n-ar fi existat nicio pauză!”

         De două ori pe săptămână au repetiții. Pentru că așa este mai bine, să se păstreze regulile impuse, se fac repetiții în două grupe. O măsură de siguranță. ”Pot să aflu jocul care vă place cel mai mult?” ”Coregrafia ce îmi dă fiori, și de aici bucuria de a juca, este suita de cântece și dansuri de la munte!” ”Aveți vreo explicație, trăiți în câmpie!” ”Ritmul fiind mai intens, când aud sunetul acela al taragotului mă duc, îmi pare, dincolo de mine!”  ”Se tot spune, și este adevărat, că reușita, și-n egală măsură bucuria ei, vine și din armonizarea cu partenerul de joc!”  ”Adevărat. În primul rând, partenerii au nevoie de o  comunicare extraordinară, doar din priviri. Sunt momente când te poți lovi, se poate întâmpla la scenă ceva, ori pur și simplu  ai o stare de slăbiciune, îți e rău…  Partenerul trebuie să vadă și să simtă o astfel de situație”. Se numește Raluca Nădăban, în viața de fiecare zi este educatoare. Una dintre dansatoarele de la cele trei ansambluri folclorice din Ghiroda. De unsprezece ani, de două ori pe săptămână, vine la repetiții, locul în care își trăiește, cu nedisimulată plăcere, bucuria de a juca. Cu aceeași stare se duce la festivalurile din țară sau la cele de peste hotare, unde Ansamblul ”Cununa Timișului” este invitat. Străbate zările cu dorința de a arăta că o ghirozeancă autentică – prin port, atitudine și joc- e și-un fragment de spirit din istoria așezării din care  pleacă și se întoarce. Așa e omul strigat de rădăcină!