Povestea lui Tie

Povestea lui Tie

Când îi spusese că femeia care dăruiește iubire, chiar și intrată adânc în păcat, Dumnezeu o iartă, Tie să gândise la Dora. Pe care Peki o știa înaintea lui, se cunoscuseră când abia ieșiseră din adolescență. În seara când  venise, locuia aproape, la colțul străzii, să adune nuci de lângă porta lui. Le strângea într-un coș mic împletit din răchită și cum se ducea mutându-se de pe un  picior pe altul, cu pasul piticului, i-a văzut dedesubturile. Stârnit, a întrebat  dacă o poate ajuta și ea, cu un gest larg, mai întâi și-a aranjat rochia, pe care a scuturat-o, și  s-a scuzat că nu mai poate sta.

           –  Eu tot aștept, numai că în seara asta, musai, gata,  a insistat Peki. Numa’ trebuia  să știi că mai am de întrebat oarece. Vreau să croiesc pentru  amândoi  drum!

         Dora, intuind unde s-ar duce Peki cu iscoditul,  îi răspunsese, ocolind  amănuntul, că nu e pregătită de măritiș. Nu i-a recunoscut că trecuse de primul bărbat, de care abia  se despărțise, odată pornită din nord până aici, în câmpie. Tie îl  asculta, a socotind  că se adunaseră zece ani  de când și  el o cunoscuse, toată,  pe  Dora. Se întâlniseră la nunta lui Ildiko, fata ceasornicarului, și Tie o invitase la dans. Fără să se ferească de nimic, i-a prins mijlocul cu brațul său vânjos, a lipit-o de el, strângând-o atât de tare încât ea se ridica pe vârful picioarelor căutându-l cu uitătura. ”Aș fi putut să mă duc cu ea în lumea largă, o simțeam că vrea să plece chiar în noaptea aia din locul în care, până la urmă, nici nu se așezase bine.” ”Și?” ”M-am temut că mă pedepsesc prea tare singur. Simțeam o nehotărâre, eu care  niciodată nu mă uitat în urmă… Soarta, Peki, a lucrat pentru amândoi. Mai întâi cu tine, că te-a refuzat, și pentru mie că nu mi-a dat îndemnul să fug cu ea! Nu-mi pare rău, nu după mult timp am aflat că femeia asta nu iubește,  pleacă des, mereu este în alt loc, și se rătăcește în propriile vorbe. Și mai are o viclenie cu care seamănă, pe unde trece în nestatornicia ei, dezamăgire! Am aflat de la un bărbat, cu el n-a mai ținut soarta, că socru-său a citit-o repede și într-o anume împrejurare ar fi vrut s-o facă de poveste… Nu știu ce la  îndemnat să se răzgândească. Păcat. i-ar fi ferit pe destui care s-au bucurat, fără să știe cu ce-și încarcă sufletul, de dărnicia ei… ” Peki fusese și el la nunta lui Ildiko, care se măritase cu Mirel, ucenicul preferat al lui taică-său, dar nu își mai amintea multe, decât că în toiul ospățului ginerele, când  șeful muzicanților l-a întrebat ce melodie ar vrea, luat prin surprindere ori nu avea vreo preferință, i-a cerut cântecul pe care-l fredona în fiecare sâmbătă seara când venea pe trei cărări, Osi, dogarul. Și tot ascultându-l pe Tie, cu tăcerile lui imprevizibile, Peki constată că noaptea aceea semăna cu cea de-acum; avea cerul înstelat, aerul cald era frământat de răcoare, ca mai întotdeauna în câmpie, la mijloc de septembrie, când se apropie fără să arate strop de lumină zorii. Numi că acum, din senin, dinspre dealurile Lipovei, peste Ghiroda se întinse orbitor un fulger, urmat de un tunet  înfundat, care, parcă, răscolea pământul!