Esențialul

țin minte când tata

după ce mi-a citit una din povestiri

a întins hotărât mâna

și m-a felicitat prima dată

ochii îi străluceau

și vocea îi tremura puțin:

acum

în sfârșit ești scriitor

gestul lui m-a surprins

pentru că începusem să scriu

cu cel puțin doi ani înainte

dar nu m-a desființat niciodată

și nici nu mi-a lăsat de înțeles

dacă merită să continui

până atunci

îmi citea pe ascuns cărțile

din bibliotecă

de frică să nu fiu influențat prea tare

de autorii care mă fascinau

îmi repeta că-i în regulă

să am modele

câtă vreme rezist tentației

de a-i imita:

gândește-te că

ești un fluture de noapte

și poți zbura în jurul felinarului

după pofta inimii

atâta vreme cât nu te apropii prea tare

și te arzi

mai orbiți decât fluturii de noapte

sunt doar părinții

cărora atât de ușor le scapă

esențialul

că de fapt cele

mai apropiate modele

sunt chiar ei

Blanca

pisica mea nu citește ce scriu

dar îmi evaluează textele

în funcție de

căldura corpului

bătăile inimii și alți

stimuli pe care

îi emit

mă pândește când

stau la mașina de scris

și mi se așează

pe piept

sau se cuibărește

în poală

câtă vreme toarce

scrisul meu are consistență

și mă grăbesc să nu pierd

șirul ideilor

iar când se oprește

din tors

știu că e vremea

să ridic degetele de pe taste

dacă sunteți în fața laptopului

sau a mașinii de scris

și aveți

vreo pisică prin preajmă

care nu toarce

ar fi bine să renunțați

Cosmin Lungu

sunt momente care trec

pe lângă tine

și de care îți aduci aminte

cu rușine după

mulți ani

cum ar fi conferința

unui autor Humanitas

într-o librărie din Timișoara

când toate privirile

sunt ațintite

asupra lui

însă din vuietul mulțimii

un glas se adresează

numai ție

îți laudă debutul

și te invită cu generozitate

să îți lansezi volumul

chiar acolo

nu-i acorzi prea mare importanță

uiți de propunere

și afli peste câteva luni

că a murit

de o boală pe care tu

ai învins-o

și te gândești de ce ai meritat

să trăiești

mai mult decât el

Teatrul dintre lumi

la barul teatrului de stat

din Arad

atmosfera e animată de actriţele

care vin şi pleacă

la repetiţii

într-o perpetuă emulaţie

uneori apar în costume de epocă

şi servesc un ceai

o cafea

sau o bere

total dezbrăcate de poza

vreunui rol

e locul cel mai încărcat

de stilistica umilă a unei umanităţi

care îţi poate încă trezi

interesul

barul teatrului s-a desființat

de mulți ani

dar sunt convins

că actrițele își petrec

în continuare

pauzele dintre roluri

acolo