Întâmplarea cu marinarul și nevasta stăpânită de rătăcire i-o povestise lui Peki o jumătate de noapte, fără să scape vreun amănunt. Lui însă i se păruse, pe alocuri, neverosimilă. Mai ales când și l-a închipuit pe marinar ridicând, în văzul tuturor, fusta femeii până dincolo de genunchi. Apoi închipuindu-și-o cum se învârtea prin aer, după...
Stăm în linia întâi!
– În ce constă reușita unui președinte? Desigur, dincolo de performanță, că până la pragul asta se întâmplă destule! – Am pornit la drum împreună cu câțiva oameni entuziaști, cu idei bune. Am creat un concept nou și inovativ pentru comunitatea din care facem parte, primul club sportiv din țară: Club Sportiv Comunal Ghiroda și ...
Directorul și portarul
Domnul Sandu era portar la o parcare de lângă Spitalul Județean. De fapt, era director, întrucât parcarea era privată, iar el – acționar la firma care o deținea. Era portar, fiindcă ceilalți doi acționari, care aveau, fiecare, câte 45%, din acțiuni, au hotărât să-i dea și lui o pâine. Era director – nu puteai parca...
Maeștrii anonimi
De câte ori n-am avut ocazia, vizitând mari muzee ale lumii, să întâlnim, alături de nume clasice ale marilor maeștri din diferite perioade ale artei, lucrări sub care era notat simplu ”maestru anonim din arta flamandă a secolului al XVI-lea” sau din oricare altă perioadă ori școală națională de mai târziu. Pentru iconarul maestru din...
Sindromul rinoceritei în actualitate
Alegorică, fabulatorie, farsă, piesa Rinocerii a fost cel mai exact diagnosticată cu propriul ei sindrom, rinocerită, de către Eugène Ionesco. Sindromul unei boli a mentalului colectiv, care apare sau se reciclează în anumitre etape istorice, aşa cum a fost sursa directă în scrierea piesei, nazismul acaparator, cantonat în genocid şi holocaust, dar şi epidemica ideologie...
Itinerarii poetice
Cu un titlu potrivit mai degrabă pentru o carte de călătorii, Iacob Roman a ajuns, cu Peregrin prin Banatul Montan*, la cel de-al cincisprecea prezență editorială, fără a lua în considerare numeroasele antologii și culegeri colective în care poetul este prezent. Foarte elaborat, cu o arhitectură complicată și cu o stilistică neobișnuită ce generează o...
Eul și egoul
Am primit, de curând, spre lectură şi, eventual, spre comentariu, un volum de poezie, o plachetă stranie, în formă și substanță, aflată, parcă, la mijlocul distanței dintre două naturi, mai exact: la mijlocul distanței dintre calitatea de document psihologic și calitatea de document estetic: Boga, Amăreală, Editura Eubeea, Timișoara, 2020. Textul poetic este intens confesiv,...
Toate la vremea lor
Se înstăpânise, nu de multă vreme, această modă culturală şi de mare folos, pentru unii, mai ales pentru aceia care, prin chemare, erau încaternaţi de munca lor în locuri închise, mişcarea fiind un mod de învârtoşare corporală. * Toate ale lumii mergeau în cursul lor, în valuri de armonie, când, de pe gheaţă, se răzleţise...
O savarină pe Bega
o savarină pe bega nu te-am tras de urechi pe uscat pentru că ai fi greşit cu ceva doar de urechile umede te-am apucat pentru că apa era atât de adâncă iar curentul atât de puternic încât nu reuşeam să salvez partea prost înotătoare din mine (?!) iar tu te nimeriseşi pe-acolo ca un butuc...
Nicolae Silade: Întruchipare a începutului
Psalm pare că toate orologiile s-au oprit şi numai inima ta încă bate Eliberare tu auroră care te naşti născându-ne. tu fluviu fecund fecundat. şi tu inimă care pe toate le ştii – azi vă unesc într-un gând ce anevoie se lasă gândit. eliberat de mine însumi mă închin fiinţei. celui singur care nu...