Fereastra cu ochiul spart 

Adusese tata toamna acasă.

Printre dovleci, luna,

Furiş se-ascunsese,

Roootundă, gălbuiiie,

Mirositoare, aproape

Ca o gutuie.

Scăpată pe geam în odaie

Între fotografii

Se lăţise,

Felii,

Pe-o tipsie.

Şi-o privisem,

Şi-afară…

Și împărţită,

Acolo-n răcoare,

Deasupra lăzii de fată mare.

Și-am strigat,

De-a răsunat toată copilăria:

— Mamă, luna-i nebună,

Nu s-a ferit

Şi-a căzut în fântână!

— Las-o: Luminează duhul izvorului

Şi desferecă

Zăvorul casei de locuit.

— Mamă, inima mea are formă de lună

Şi-n răstimpuri egale, aproape bate nebună

Şi-anunţă nesocotita trecere a vremii…

2.

Şi-n din casa cu două odăi,

cu trei ferestre,

prin trei ochiuri,

intra luna îndoliată.

Se vedeau cruci înroşite,

cristale albe,

de diamant,

îngeri

şi păsări de noapte,

hăuri şi luminişuri…

Ochiul spart,

se uita-n afară

prin plasticul pus în loc de sticlă,

trimis în plic din Bucureşti,

cu coasta mamei mele,

pe-un fond negru,

în formă de inimă,

şi-o cavernă… lumina.

— Uite, omule, ea e coasta

din care, se zice,

Dumnezeu a făcut femeia —

scrisese mama cu litere de tipar.

Ţi-o trimit îndărăt

şi mă liberez,

ca o cătană

lăsată la vatră,

de legenda asta.

Şi noi, copiii,

priveam dimineaţa cum se-nsăilează

prin clişeul trimis 

şi-o aşteptam pe mama

să vină,

să-i dăm înapoi coasta din poză,

care-o lega de tata…

3.

Şi asta a fost iarna

când Bărăganul s-a vitregit de oameni,

când munţii albi de bumbac

s-au dus să-şi depună sămânţa în apele Brateşului.

ca nişte dinţi înnegriţi de tutun.

Într-o cutie,

adunaseseră unchii mei sâmburi negri vreo mie

din care avea să învie,

în trudă,

dinţi albi,

la soroc,

să intre arcurile-n joc,

să umfle pânze neţesute,

firele netoarse,

seminţele

să crape în mustul zăpezii,

şi-n crucea amiezii,

să-nflorească.

În odaia cu un ochi de plastic,

iarna aceea mi-a arătat doar mâinile tatii,

muncite.

Nu-i mai ştiam chipul.

Pe-al mamei îl uitasem demult,

căci peste ele veniseră tumult,

alte chipuri,

înnegrite de soare,

vulcanice,

şi-mi trecuseră copilăria pe malul apei năvalnice.

Tata n-a mai găsit coasta mamei nici în ziua de azi.

Poştaşul o rătăcise

cu alte recipise,

la alţi destinatari.

3.

Şi-n primăvară,

odaia în care fusesem captivă

mi-a dat drumul afară,

să prind fluturi.

De-atunci

Fereastra cu ochiul spart a rămas oarbă.