TĂCEREA VERSULUI

Azi liniștea se înfășoară
Pe-al meu cuvânt ca pe-n mosor
Vă amintiții? Odinioară
Era al vostru,-al tuturor.

L-am dăruit fără regrete,
Speram să credeți că-i frumos,
Dar nu o să se mai repete,
De ce s-o fac? Cu ce folos?

Azi învechit vad că vă pare,
Arhaic, ancestral, vetust
Și-ar fi păcat să fac mâncare
Din care numai eu să gust.

Dar, de mai știți ce-i o iubită,
Hai, mâncați fără de teamă.
Nu-i o mâncare otrăvită,
E doar vers, așa se cheamă!

LACRIMĂ DE CLOPOT SPART

Ne vom muta în lacrima din noi,
Vom sta ascunși ca într-o carapace,
Poate dori-vom să fim iarăși doi,
Însă ce rupt e, nu se mai reface

Ne întrebăm, dar fără niciun rost,
Ce-am vrea să fie în oglinda spartă.
Și nu o să știm, știm numai ce-a fost,
Nimic nu-i nou, ci totul este soartă.

Cioburile ei lacrimi sunt acum
Ne ascundem umbra în ele-ntristați.
Simțind c-am atins capătul de drum,
Sufletelor noastre le spunem: zburați!

Pentru că a fost totul doar un zbor,
Pe-un drum ce ducea spre eternitate,
De tristețe, azi, lacrimile dor
Și în piept, uitat, un clopot se zbate!

CAI DE FUM

Călăreți pe cai de fum
Se întorc din depărtare,
Amintiri care, acum,
Aduc semne de-ntrebare,

Iar noi nu avem răspuns,
Vrem să spună fiecare
Unde-a fost, cum a ajuns,
Se trăieste ori se moare?

Însă ei tăcuți devin
Și ne privesc iscoditori,
Ne întreabă de destin,
Pe noi sărmanii trecători,

Pentru că al vieții drum
Ne e dat de multă vreme
Și veni-vor cai de fum
Depărtării să ne cheme