Textul și sexul (1)

Textul și sexul (1)

Cărţile, după conţinutul lor pot fi organice, anorganice şi am putea adăuga o categorie a dicţionarelor, enciclopediilor, compendiilor şi eseurilor, care-ar fi neutre. Din categoria textelor organice fac parte beletristica, istoriile de toate felurile, cărţile de medicină şi ale ştiinţelor umaniste. Ultimele aşezate undeva la intersecţia cu ştiinţele exacte, anorganice, încercând să găsească punctele comune dintre acestea, undeva pe o linie a raţiunii pure. Cărţile anorganice, cum e de aşteptat, tratează lumea fizică, împingând-o cât mai aproape de abstracţiunea matematicii, mama tuturor construcţiilor logice. Filosofia se situează pe linia mediană, în intersecţia amintită, îndepărtându-se tot mai mult de organic şi plutind într-o zonă a abstracţiunii logice în sine şi pentru sine, cumva scoasă din contextul ştiinţelor umaniste, iar în ultima vreme privindu-se într-o oglindă proprie, în care umanitatea nu mai apare nici ca personaj, ci ca un fel de voce din off, să se ştie că toate eşafodajele logice fac totuşi parte din lumea aceasta.

Domeniile ştiinţelor exacte, ale fizicii nucleare, ale astrofizicii nu mai aduc argumente filosofiei, şi nici psihologia umană, sau sociologia, rămase la un nivel constatativ, fără evoluţii spectaculoase, cum specia umană nu avea să le parcurgă într-un timp atât de scurt, de la apariţia lor ca ştiinţe umaniste. Dispersia şi diversificarea domeniilor, hiperspecializarea lor pe felii extrem de înguste face imposibilă găsirea elementelor comune, coagulante, apropriindu-le, în cel mai fericit caz, tot de statistica matematică, de operaţiuni abstracte, cărora nu le caută cineva, măcar ca speculaţie  de amorul artei, câteva elementele comune, care există.

Cărţile de istorie scriu despre viaţaşi întâmplările lumii bărbaţilor, unde rolul femeii este unul aparent auxiliar, de participante abulice sau extrem de aplicate la evenimentele lumii, deşi în majoritatea cazurilor, rolul lor este doar de procreare şi de suferinţă în urma efectelor de multe ori dezastruoase ale logicii masculine, în efortul ei de a deţinesupremaţia asupra altei logici masculine. Femeile, copiii şi bătrânii fiind întotdeauna primii evacuaţi din zonele de conflict, deşi din rândul lor se adună numărul cel mai mare al victimelor colaterale. Când în şirul figurilor masculine apare câte un chip de femeie, precum acea Hatşepsut din Egiptul antic, sau mamele împăraţilor nebuni ai Romei, sau Lucreţia Borgia, rolul este unul devastator, întrecându-i pe bărbaţi în ticluirea celor mai aberante hotărâri, ce duc întotdeauna la crimă. Căci bestialitatea unor figuri feminine, rămase în istorie, o depăşeşte cu mult pe cea a bărbaţilor, pentru simplul motiv că puterea lăsată la mâna lor devine în toate cazurile o armă ucigaşă. Uşurinţa cu care pot da naştere unei fiinţe umane le dictează subliminal puterea  de a suprima, fără nici un regret.

Mitologiile şicărţile de religie orientală, Vechiul şi nu mai puţin Noul Testament, aduc în prim plan câte o figură exemplară de femeie, ce poate fi încadrată în câteva categorii clare, toate fiind expresia locului pe care-l ocupă în raport cu bărbatul, familia, copiii, dintr-o comunitate închisă. Mitologia indiană pune în seama zeiţelorforţa devastatoare ce nimiceşte omenirea, tot ca efect al aceleiaşi puteri şilibertăţi pe care şi le poate aroga o născătoare de lumi, de a le şi putea distruge. Războaiele bărbaţilor sunt de altă natură. Crimele şi sadismul lor sunt motivate de voinţa de dominare, caracteristică sexului masculin de la simpla competiţie pentru a intra în graţiile unei femele în vederea procreării, până la paranoica voinţă de supremaţie totală ce frizează un fel de substituire a zeului suprem. Dar şiposibilităţilepsihologiilor masculine sunt numărabile şi bine delimitate.

Beletristica vine să combine în fel şi chip posibilele variante ale relaţiilor între masculin şi feminin, dar şi aici, unde rolul femeii este aproape unul central, se delimitează epopeile, de cele mai multe ori strict masculine, de iniţiere sau desăvârşire a unui act ce priveşte o societate închisă, romanele poliţiste, de spionaj ce au în centrul lor tot bărbaţi, romanele sociale, cu un echilibru al prezenţei celor două sexe, în fine cele de dragoste, unde combinaţiile se fac la paritate, după modelul relaţiilor din epoca în care au fost scrise, pentru că aceste cărţi din ultimele categorii au viaţa cea mai scurtă, legată de nişterealităţi imediate şi sunt destinate în primul rând contemporanilor vremii respective. În fine, romanul realist sau psihologic, care pune accentul pe relaţiile interumane dintr-o anumită perioadă, încercând să facă radiografii complete ale unei lumi în care a fost scris. Poezia urmează cam aceleaşi limite, depăşind însă de cele mai multe ori epoca în care a fost creată prin stilul aluziv al metaforelor, ce poate fi interpretat diferit de la o perioadă la alta a evoluţieisocietăţii, a indivizilor ce o formează, rămânând însă deliciul firilor romantice, contemplative şi meditative.

Un loc aparte îl formează literatura de anticipaţie, mai apropiată de ştiinţă decât de societatea umană, de psihologia oamenilor dintr-o anumită perioadă, cu accentul pus pe variantele posibile ale evoluţieiumanităţii sau ale unui grup, aflat în contact cu alte civilizaţii, cu alte lumi concepute, de cele mai multe ori, tot după modelul celor de pe pământ. Modelele sunt uneori combinate între cele contemporane şi cele de acum două mii de ani. Variantele şi variabilele frizează de multe ori căderea într-un abis al fanteziei, unde totul este posibil. În comportamentul lor personajele romanului de nticipaţie sunt fără de sex, sau nişte androgini, gata să execute orice ordine, gata să se arunce în neantul imaginat de autor. Tot fără de sex sunt şicărţile pentru copii, dintr-o pudică înţelegere a locului lor în evoluţiafiinţei umane. Ultimele pseudo-mitologii destinate copiilor, sunt la limita dintre fantasticul romanelor de anticipaţieşi cel benign, al oricărui om de pe pământ, dar suc-cesul lor şi tirajele acestor cărţi îl depăşeşte de departe pe cel al literaturii S.F.

Ciudat e că autorii acestor cărţi destinate copiilor îşi situează universurile în proximitate, distincţia dintre ele rămânând una aleatorie, de unde şi sentimentul cititorului că totul e posibil aici, în această lume, în imediatul nostru, ceea ce dă aripi imaginaţiei fiecăruia, şi un succes asigurat pentru autori, la care şi-au adus o substanţialăcontribuţie stilul cursiv, simplu, ce i-a îndemnat pe cineaşti să le dubleze mesajul prin ecranizări pe măsură.

Utopiile şidistopiile vizează, de la Huxley, Orwell până la Margaret Atwood universul concentraţional al societăţilor totalitare, spre care pare să se îndrepte omenirea în acest sat planetar greu de controlat în toate detaliile diversităţii lui. Sunt cărţi de succes, ce aduc în prim plan dezumanizarea ambelor sexe, într-o societate a viitorului, de aici, de pe pământ, cărţi ce încearcă să se opună mersului real al istoriei, prin nişte semnale de alarmă pe cât de virulente, pe atât de neluate în seamă decât de paşnicii cititori, îngroziţi de viitorul sumbru al urmaşilor lor.

Diferenţa dintre literatura de anticipaţieşi cea a utopiilor social–uma-ne, porneşte de la abordarea realităţii lumii de azi de care S.F.-ul pare să ţină seama mai puţin. Întoarcerea la o umanitate tribală merge paralel cu evoluţiaexponenţială a tehnologiilor, or anticipaţia asexuată nu e atentă decât la a doua componentă a acestei ecuaţii.

Dar cititorul se îndreaptă cu predilecţie către cărţile unde poate găsi o frântură de lecţie pentru viaţa lui de fiecare zi, sau cel puţin să se regăsească prin ceva, şi de aceea pe primul plan apar romanele de dragoste, siropoase, cu cancanuri de budoar, cu familii agresate de prezenţa personajelor masculine/feminine, care încearcă să le distrugă. Primul univers rămâne cel al cuplului, apoi al familiei, în fine al lumii imediate, al cartierului, oraşului, ţării. Thriller-urile îşidesfăşoarăacţiunea pe întreaga planetă, cu care prilej, pe lângă trama cu repere şidesfăşurare asemănătoare, cititorul mai află câteva detalii despre continente şiţări străine, pe care le compară cu ceea ce ştie de la Discovery sau din National Geographic.

Ce era de aşteptat e real, majoritatea cărţilor sunt scrise de bărbaţi, indiferent că sunt texte organice, anorganice sau neutre. Ei trebuie să lase posterităţii semnele trecerii, pe care femeile le lasă procreând şi ducând mai departe lumea. Dar competiţia continuă aducând în prim plan femei care scriu cel mai bine despre lumea lor şibărbaţi care-şi construiesc lumi imaginare, unde locul central e ocupat de sexul lor, de preocupările lor, adesea fără nici o legătură cu ceea ce se petrece în relaţia imediată cu femeile, cu familia, cu nemşagurile de toate gradele. Mintea ordonată a unui bărbat îl face ca până şicărţile cu texte neutre să fie coordonate de ei, chiar dacă în colectivul de elaborare al dicţionarelorşi enciclopediilor mai fac parte şi femei. Ele au un acut simţ al detaliului, al observării broderiilor cuvintelor şi sensurilor lor, ceea ce le face utile pe spaţiile mici ale articolelor de referinţă, faţă de spiritul constructiv, cuprinzător şi abstract al bărbaţilor. Complementaritatea celor două sexe e vizibilă şi aici, iar când unul dintre ele încearcă să acopere spaţiul celuilalt, se întâmplă un fenomen ciudat: femeile se emasculează, iar bărbaţii se efeminează, ambele sexe tinzând către idealul androgin. Un ideal al epocii noastre, cu precădere, dar şi al antichităţii spre care ne îndreptăm.