Textul și sexul (2)

Textul și sexul (2)

Dacă în cele de mai sus deosebeam trei tipuri de texte: organice, anorganice şi neutre, în continuare vom încerca să analizăm diferenţele existente în cadrul beletristicii, mai cu seamă al prozei, între cele elaborate de bărbaţişi cele scrise de femei. Umblând printr-o bibliotecă de aiurea, cu best-seller-uri de ultimă oră, vom constata că majoritatea sunt scrise de femei care s-au apropiat de genurile cele mai la îndemâna lor, superficial, cu un aplecat simţ al detaliului vizual şi acustic, cu puţine trimiteri la marea cultură a lumii, cu o analiză psihologică sumară, şi fără de pretenţia de a se constitui în capodopere ale literaturii. Constatarea aceasta departe de a fi un puseu misogin, demonstrează simplu că primele care s-au adaptat cu totul pretenţiilor culturale ale lumii în care trăim au fost femeile, conservatoare doar în măsura în care psihologia lor nu le permitea să se îndepărteze prea mult de un dat tradiţional, păstrat cu sfinţenie de orice ţărancă de aiurea care crede cu aceeaşi osârdie în semne, horoscoape şi ghicitori, ca şi în Dumnezeul tuturor oamenilor, la care apelează mai cu seamă la vreme de ananghie.

De cealaltă parte a bibliotecii vom da de cărţile scrise de bărbaţi, mai atenţi la construcţieşi la mesajul pe care vor să-l transmită, cu pretenţia nedeclarată, dar vizibilă, de cuprindere cât mai largă a unei situaţii în care ei văd întotdeauna un fenomen. Brutalitatea unui bărbat se manifestă şi în felul de a rezolva situaţiile conflictuale, prin reduceri la absurd, atunci când autorul simte că intră într-o zonă a dèja-vu-ului, a subiectelor infinite cu finaluri asemănătoare. E mult spus subiecte infinite, pentru că din toată literatura lumii s-au impus civilizaţiei europene doar patru personaje dominante: Don Juan, Hamlet, Faust şi Don Quijote. Reflexivitatea neîngrădită a textelor unora dintre prozatorii vremilor noastre îi face greu de citit, deşi succesul lor rămâne unul cel puţin egal cu al scriitoarelor.

Acolo unde apar descrieri prea lungi, sau comentarii cu trimiteri la o cultură  pe care omul  de azi nu dă mai mult decât un turist de pe Acropole, cu trei aparate de fotografiat şi filmat după gât şi doi ghizi autohtoni, plini de detalii în explicaţiile lor la care omul rămâne perfect rece, pentru că el trăieşte o altă realitate decât cea la care fac trimitere aceştia, cititorul romanului de acţiune sare paginile şi se opreşte acolo unde vede o liniuţă de dialog, sau descrierea amănunţită a unui act sexual sau a unei bătăi. Cititorul a fost reconstruit după mesajul scurt al secvenţei de film, cu accent pe un detaliu semnificativ în economia scenariului. Panoramările îl obosesc, deşi simte nevoia unei deschideri spre peisajul în care se desfăşoarăacţiunea. Absurditatea unui dialog sau situaţii nu-i stârneşte râsul, ci mai degrabă îl irită, deşibărbaţii scriitori pun adesea accent pe aceste lucruri.

Dacă vei da acelaşi subiect, ceea ce se mai întâmplă în literatura lumii de azi, ca sursă de inspiraţie pentru o scriitoare şi un scriitor, rezultatele vor fi total diferite. Scriitoarea se va opri asupra zonei unde se simte acasă — analiza gesturilor, a detaliilor vestimentare, a replicilor spumoase, a situaţiilor unde rolul femeii devine dominant, cu mici accente ironice, dacă talentul îi permite asemenea subtilităţi, cu puţine descrieri de natură şi o economie a comentariului, care va da o dinamică aparte textului. Romancierul va surprinde alte aspecte, cu o privire rece, sintetică asupra unor detalii pe care le socoteşteneesenţiale, situând trama de multe ori la limita realităţii simple, cu abundenţa unor descrieri de interioare şi exterioare, ca un aparat de filmat, fără să descopere parfumul unei bijuterii sau veşmânt, introducând nu de puţine ori, chiar în cea mai superficială carte de acţiune, elementul politic, sau istoric, care dă o altă dimensiune textului.

Rezultatul experimentului vor fi două cărţi complet diferite, una cu o tentă sentimentală, iar cealaltă foarte exactă în desfăşurarea tramei, unde actanţii feminini sunt auxiliari, de coloratură. Prima dintre cărţi va fi scrisă de cele mai multe ori la persoana întâi, pentru a da o mai mare autenticitate evenimentelor, iar a doua la persoana a treia, ca un fel de urmărire din maşină a personajelor principale, cu trimiteri la alte situaţii asemănătoare întâlnite în lumea imediată, sau istorie.

Romancierul îşi va duce personajele pe care le controlează cel mai bine, drept pentru care  elementul politic nu va lipsi, cum şi detaliile tehnice, analiza psihologiei fiecăruia prin gesturile şi replicile care-l însoţesc, fără să evite scenele tari, chiar terifiante. Este un joc controlat permanent de raţiune, ca al unui regizor versat care ştie că în situaţia dată nu pot fi decât două reacţii, trei posibile replici, patru gesturi semnificative. Oraşul va fi în plină mişcare, cu sumedenie de maşini, semnale luminoase, din care nu-ţi vei putea da seama dacă autorul îl iubeşte sau nu, decât că-i înţelege locuitorii şi-i acceptă aşa cum sunt.

Scriitoarea îşi va purta personajele prin alcov, pe terasă, prin bucătărie, pe la baruri somptuoase, în vizite simandicoase, unde se discută enorm şi mai cu seamă banalităţi sau intrigării de salon, firul epic fiind urmărit de obicei prin maximum trei personaje, dintre care cel mai superficial va fi cel masculin. Textul va deborda însă de senzaţii descrise în amănunţime, de detalii ale interioarelor sau veşmintelor, ce vor trena mersul acţiunii, neavând un rol semnificativ în economia cărţii. În plus apare descrierea unor amintiri ce au legătură cu acţiunea, chiar a unor vise, accentul căzând de fiecare dată pe factorul afectiv.

Scenele erotice sunt tratate la fel de diferit. Aici tipul de sex al autorului devenind dintr-o dată dominant. Aerul sportiv al actului va apărea la  roman-cier, în vreme ce scriitoarea sau va exacerba senzaţiile penetrării cu descrieri dincolo de orice limită, comparaţiile explodând imaginaţia cititorului, fie, de cele mai multe ori, îşi va duce personajele până în dreptul patului, sau al grădinii, sau al pădurii, şi va lăsa să se înţeleagă ce urmează să se întâmple.

Astfel, dacă romancierul poate fi în micul său scenariu şi actor şi regizor pe o temă dată, scriitoarea va rămâne să relateze povestea de pe banca actriţei principale, cu toată suma de trăiri colaterale, care nu fac din text o construcţie, cu paliere diferite, ci o dezvoltare pe orizontală impregnată cu impresii şi comentarii de moment.

Un loc important în desfăşurareaacţiunii îl ocupă dialogurile dintre personaje. Ele vor abunda în textul scriitoarei, de cele mai multe ori având loc între femei, care ţes intrigi, se plâng, îşi descriu stările dintr-o situaţie sau alta, lăsând să se înţeleagă locul celorlalte în trama cărţii, în vreme ce romancierul va aduce în prima linie personajele masculine, cele care şi duc acţiunea, mai apropiate de imaginaţia lui, rolul celor feminine fiind tranşat de poziţia lor clasică din realitate, în doar câteva ipostaze devenite stereotipe: mamă, şefă, soră, amantă, prostituată, prietenă, soacră. Şi asta pentru că fiecare dintre autori îşi îndreaptă privirea fie spre exterior, în cazul romancierului, fie spre interior, în cazul scriitoarei.

Ironia devenită adeseori sarcasm, la romancier, este deja treapta deja mai înaltă a tipului de proză la care ne putem referi. Thriller-urile nu abundă în asemenea subtilităţi de scriere, cel mai important fiind firul acţiunii, iar romanele siropoase trebuie să stoarcă lacrimi şi nu zâmbete… Aşa că tocmai cele mai puţin citite cărţiîşi desfac evantaiul stilistic spre zonele cele mai subtile şi de coloratură ale vieţii de fiecare zi transpusă în text. După cum construcţiile de tip epopeic nu-şi găsesc amatoare printre scriitoare.

Logica masculină impune o mai mare rigoare în economia textului, o aşezare în cumpănă egală a analizei şi momentelor de sinteză, chiar şi în cazul romanului de uz, poliţist sau de aventuri, în vreme ce trăirile subtile, cu nuanţe extreme şi analize impresioniste ale unei gândiri de tip feminin vor da multe pagini de diluţii, aducând în prim plan elemente de psihologie cu o deschidere spre zona crepusculară.

Utopia masculină, lăsată la mâna unei femei devine distopie, încât şi cele mai bune cărţi scrise de aceasta nu pot să facă abstracţie de felul de a percepe lumea al autoarelor, atente la cele mai nesemnificative detalii, pe care  doar ochii lor le pot descifra, apoi transforma în simboluri cu trimiteri încifrate. Romanul social e cel mai puţin la îndemâna unei scriitoare, iar când scrie roman politic, aceasta face de fapt istorie.