Prima ediție a Festivalului Național de Folclor Petrică Moise

Prima ediție a Festivalului Național de Folclor Petrică Moise

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș inaugurează un program artistic de anvergură în memoria unuia dintre cei mai mari soliști de folclor ai Banatului:  prima ediție a Festivalului Național de Folclor Petrică Moise se va desfășura în 16 iunie 2022, de la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara.

Spectacolul, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș,  va avea invitați de seamă în recital:  Nicoleta Voica, Mariana Ionescu Căpitănescu, Petrică Miulescu Irimică, Marius Ciprian Pop, Olguța Berbec și Remus Novac, Florin Dan Bota, Robert Târnăveanu, Alina Bica, Adrian Neamțu, Mariana Varga și Corala Contrast.  Ansamblul Folcloric Profesionist ”Cindrelul – Junii Sibiului” va aduce la Timișoara frumusețea jocurilor și cântecelor sibiene în coregrafia maeștrilor Silvia Macrea și Theodor Vasilescu, dirijor Gabriel Popescu. Ansamblul Profesionist Banatul va prezenta un moment special,  care poartă semnătura coregrafică a maeștrilor coregrafi Nicolae și Brândușa Stănescu, dirijor Sebastian Roșca.  Prezintă Iuliana Tudor.

Petrică Moise a avut o carieră artistică extraordinară,cu turnee în Ungaria, Austria, Germania, Franța, Italia, Elveția, Suedia, Canada, SUA și Australia. Și-a exprimat forța creatoare în albume inspirate cum ar fi ”Câte-n lume vin și trec”, ”Acus’ am 50 de toamne”, ”Din Lada cu Zăstre” sau ”Cântări Noi, Cântări Bătrâne.”