Povară și speranță

Povară și speranță

Cartea Danielei Văleanu, apărută anul trecut la editura timișoreană Eurostampa, poate fi citită ca un singur poem, care respiră prin ritm și cadență, iar cuvintele cheie punctează refrenul. ”Jocul” propus de Daniela Văleanu vine din aritmetica amară a vieții: ”Miros de brad/ aromă de portocale/ și ciocolată caldă/ am fost doi/ era să fim doi/ unu plus unu/ fac tot unu/ așa e-n viață/ doi plus unu/ fac doi/ unu plus unu/ fac unu”.

Daniela Văleanu vorbește în subtext, despre povară și speranță. Și despre Rău, ca laitmotiv, îl știm, este acolo, banal și omniprezent, nedezlipit de crusta binelui.

Cadența înseamnă repetiție, iar repetiția înseamnă pe alocuri povară, precum ștergătorul de parbriz care încearcă în van să înlăture o perdea de ploaie. Cadența înseamnă însă și respirație, uneori sacadată, dar care duce poemul, viața, visul, mai departe.

”Jocul de-a viața” este jocul iubirii și al trădării, al agonizantelor ”întrebări nerostite, răspunsuri nespuse”. Ștergem tabla vieții și încercăm iarăși și iarăși să scriem ceva mai bun, mai autentic. Luăm totul de la capăt, conștienți de neputința noastră: ”totul dă eroare/ drum greșit/ start again”.

Viața interioară, bogată, sensibilă, este permenent sub asaltul lumii exterioare, care nu oferă decât luciri înșelătoare. Superficială, ”profundă” cât subțirimea ecranului telefonului mobil, cu sentimente pe măsură! Era computerului, ca emblemă a acestei noi lumi artificiale, este sugerată permanent prin expresii ca ”fake”, ”open space”, ”fairy tale”.

”Jocul” Danielei Văleanu presupune un slalom printre măști mai mult sau mai puțin pandemice și printre zâmbete care ar putea să nu fie ”fake” – ”suflet rănit (…)/ pradă ușoară (…)/ liană-n vânt/ trestie firavă”.

La capătul drumului marcat de singurătate, angoase și rana nevindecată a unor cuvinte ce au rănit cândva, există întotdeauna speranța unei iubiri adevărate, care, odată descoperită, trebuie ferită de iureșul nebun de afară, hrănită și înconjurată de gânduri bune.

Poemul Danielei Văleanu, dacă acceptăm că este unul singur, este precum o clepsidră. La final, așezăm clepsidra invers, ca după o sincopă, și curgerea nisipului va fi din nou lină. Căci Jocul, cu ale lui refrene, se cere mereu trăit, se cere cu răbdare descifrat, se cere, de la capăt, citit.