acum aș putea să văd lumina altcumva

mult mai aproape decât umbra celorlalți

contemplu tot ce se adună

în răspărul ființei mele

am să-ți arăt totul îmi spui

și ceea ce nu înțelegi

îți voi da și un nume ca să poți

cuprinde bătaia de joc a lumii

nimic mai trist

și până la urmă singura vină

atât de neprielnică bucuriei

este ziua în care privești

cum se împuținează viața

***

uneori te visez

deschizi ferestrele și în loc de aer

intră păsări cu gheare mari

scurmându-mi ochii

alteori se apropie de tine

cu firimiturile mâinilor mele în gheare

vor să te atingă

și tresari

ținând în palme clipa

din care mă nasc și mor

în același timp

***

tu taci

prin ochii nopții pipăi aerul așteptând

ca liniile din palmă să-mi prezică ceva

niciodată distanța dintre linia vieții

și a morții nu a fost mai aproape

simt o durere ușoară apropiindu-se

de degetul mic

e mâna ta de departe

împletind nălucirea ființei

cu liniștea diafană a cerului

deasupra ei pasărea albă

ca o stea căzută stins

în brațele pământului