O benefică întâlnire întru creație a avut loc, la mijlocul lunii iunie, la Galeria Subterană de la Casa Artelor din Timișoara, dintre doi creatori: poetul Eugen Dorcescu și pictorul Emil Grama.Demersul s-a numit  Synaisthesis. Eseu plastic la poezia lui Eugen Dorcescu. Momentul a marcat, în mod fericit, împlinirea vârstei de 80 de ani de către domnul Eugen Dorcescu, unul dintre poeții contemporani reprezentativi ai literaturii române. Au vorbit Mirela Ioana-Dorcescu, Gabriel Kelemen, Andrei Medinschi, Marian – Cătălin Ciobanu. Asistența a fost pe măsura evenimentului,  s-a bucurat și de un excelent moment artistic susținut de Mariana Anghel, Claudiu Dogaru, Viorel Screciu, Radu Stoica, Dragoș Miclău.

Suntem la întâlnire cu doi artiști: Eugen Dorcescu și Emil Florin Grama. Aflați de ani de zile în ”topul cultural” timișorean (și nu numai). O întâlnire cu un distins poet și un alt artist-pictor. De data asta ilustrator de carte? Adicătelea album. Așadar poezie și imagine artistică-plastică. Colaborarea celor doi artiști, poetul Eugen Dorcescu și plasticianul Emil Florin Grama, un soi de binom artistic, s-a materializat printr-un album și totodată prin evenimentul la care asistăm. (Cu îngăduința dumneavoastră că termenul de binom folosit este oleacă compromis în spațiul public). Așadar  vers încrustat în structura operei plastice. O juxtapunere fericită?!

Aici trebuie să-l citez pe Leonardo. (Da Vinci desigur. Nu-i vorba de firma de pantofi!). Care zice: Pictura este ”sorelladellapoesia”. ”La pittura e una poesiache si vede e non si sente, e la poesia e una pitturache si sente e nonsi vede”. (Pictura e o poezie care se vede și nu se aude, după cum poezia este o pictură care se aude și nu se vede).

Frumos spus nu-i așa! O fi și adevărat? Trebuie să fie! Că doar a spus-o Leonardo, nu un oarecine.

Acum (cu ghimpele de rigoare)ne putem întreba, în expoziția de astăzi, cine pe cine ilustrează. Pictorul pe poet sau poetul pe pictor. Discursul plastic ilustrativ juxtapus celui literar sau viceversa. Oricum, creațiile autorilor întrunesc suma tuturor datelor sensibile. Ce întregesc așa-zisele aparențe. Unde percepția tinde să fie egală cu intuiția. (Deși intuiția nu ține neapărat seama de percepția realului). Mai mult, creatorii au valorificat cu brio materia poetică ce se află în sufletul nostru, al tuturor, dar, care nu se revarsă, din păcate sau poate din fericire, decât la artiști. La unii artiști. La adevărații artiști!

Știm că în lumea asta a noastră este important ce faci. Tot ce faci. Dar, poate, (adică sunt sigur), mai important este ce rămâne. Ce rămâne după noi. După tine. Semnul trecerii noastre prin această lume. Semnul trecerii tale prin această lume. Împlinirea destinului. În cazurile în speță împlinirea destinului singular, solitar și solidar. De artist. Ales. De artiști. Aleși. Asta fac cei doi. Cu brio! Unul lângă celălalt”

Nu am competența de a analiza poezia domnului Eugen Dorcescu. Pot spune că personal îmi place ce a scris. Ce scrie. Și cum scrie. Iar combinația artistică cu plasticianul Emil Grama este una inspirată. Cred. Deși aici regăsesc uneori discursuri artistice distincte, (unul liric iar celălalt plastic). Despre cel artistico-plastic aș mai putea spune câte ceva. (Sunt oarecum la mine acasă).

Despre ce face și cum face Emil Grama pot spune chiar mai multe. Și am mai spus. Spun și acuma ce cred. Ilustrațiile pertinente ale plasticianului la versurile poetului sunt oarecum clare, sunt a la prima, palpabile și mai puțin interpretabile. Imaginile artistice converg. Sau chiar se suprapun firesc imagistic creației poetice la care fac referire. Poate uneori reverbativ, redundant. Rareori chiar pleonastic. Cât despre celelalte, (să le zicem încă tot ilustrații), discursul plastic ilustrativ este evident independent. În care plasticianul ne propune o lecturare ”retro” a lumii. Peisaje cu scizuri terestre, curbe de nivel, dealuri și coline. ”Blagianul deal-vale” ce modelează și modulează plastic suprafețele. Reconstituind oarecum un spațiu al memoriei ancestrale. Edenice. Astfel, asistăm la o prelucrare liberă de motive plastice consacrate, într-o viziune proprie originală. Ce înregistrează ca un seismograf impulsurile, ritmurile, ”sarabandele” interioare ale artistului. Concretizate în viziuni plastice. Incantațiile teluricului li se opun uneori cu câte o reprezentare – nouă și veche (în același timp), ușor cognoscibilă. A unor cupluri germinativ-umane. Tălmăcind Biblia sau răstălmăcind mitologia. Și înlănțuind-o în păienjenișul firului tors al unei Ariadne. Unde se pierd, ca apoi să se caute și să se regăsească între pământ și stele. În galaxii de culoare. Spirale cromatice rotindu-se pe trasee cosmice. Cosmogonii. Compoziții deschise cu secvențe, instantanee din eterna mișcare și transformare a universului (”micro” sau ”macro” universului). Caligrafii fulgurante, grupate în linii de forță. Asta e!

Așadar, să citim poeziile domnului Eugen Dorcescu. Și să vizionăm lucrările de grafică și pictură ale domnului Emil Florin Grama. Ale cărui creații; realități plastice, exuberante și inedite n-ar mai avea nevoie de titluri (de tablou). Și să îl felicităm pe artist! Dar căruia (în glumă bineînțeles!) am ai reproșa (personal) ceva. Cred că, după ultima expoziție intitulată (tentant): Viziuni aleatorii despre ochi, firesc era să-i urmeze una botezată Ochiul și Timpanul. Domnia sa a ales SYNAISTHESIS. De la ”syn” și ”aisthesis” cuvintele rădăcină ale sinesteziei. Poetic spus. Având în vedere și continuarea: Eseu plastic la poezia lui Eugen Dorcescu.

Și acum, trebuie să fac și o mărturisire. Uneori sunt invidios? Chiar sunt frustrat de-a dreptul că trebuie să contrazic butada aceea care spune că: Tot românul s-a născut poet. Și că, din păcate (sau din fericire) eu nu scriu poezie. Deloc. Scriu uneori proză. Scurtă. Înscrisuri hilare. Fantezii. Scheciuri. Un fel de crochiuri … dacă tot e să facem asocierea cu arta plastică. Bunăoară, scriu și eu: Întors acasă Fiul Rătăcitor (Risipitor) a intrat în poiată. Și a ieșit poet! (Bine că n-a ieșit pictor, că ar fi trebuit să emigreze din nou! Mai adaug eu.).

Asta a fost tot!