Bulgaria în trei stele: Nessebar, Burgas, Sozopol

Bulgaria în trei stele: Nessebar, Burgas, Sozopol

Note de călătorie

Înainte de ’89 era de bon ton „să tragi o fugă” de pe litoralul românesc pe cel bulgăresc, eventual la celebrele „Nisipuri de Aur”. Eu abia cum, în anul de grație 2022, am ajuns în Bulgaria, în … Nessebar – un loc despre care nu auzisem de fel, lângă celebra stațiune Sunny Beach. Numele suna însă melodios, ca o cantilenă a unui trubadur nostalgic. Bulgaria fusese pentru mine doar Balcic și Varna (chiar dacă nu ajunsesem nici acolo, doar la Balcic!) și țigările BT (Bulgar Tabac).

Excursie cu autocarul, plecarea din București.

                Sfârșit de iunie, în prag de început de sezon – perioadă pe gustul meu pe de o parte, fără aglomerația, gălăgia și tot bâlciul sezonului estival, pe de altă parte, aveam să constat, cam mult dezavantajos, cu multe obiective turistice închise, încă în agitația pregătirilor de sezon, ori fără evenimente pitorești.

După ce am trecut Dunărea, peste Podul de la Ruse (vechiul Rusciuc), fără să stăm mult la vamă (alt avantaj al extrasezonului), au urmat, ore bune cu un peisaj la început numai de câmpie, în toate nuanțele de verde, a tot ce încolțise și crescuse măricel, grâu, porumb, floarea soarelui, floarea de salcâm, tufele de lămâiță.

Se derulau pe fereastra autocarului Bozvelysko, Nova Shipka, Grozdyovo… „Ce sărăcăcioase sate!” opinează o bucureșteană. De fapt sunt case mici, modeste, fără grandilocventa etajelor și extinderilor ostentative. Mi-era drag, că erau mai toate cu multe tufe de trandafiri agățători, roșii, roz (pink – pantera roz), galbeni, albi… La Provadia au inceput peisajele cu înălțimi împădurite, Goren Chiflik, Dolni Chiflik, Staro Oryahovo… De la Byala se vede bine marea pe partea stângă, trecem prin Obzor, la fel înrămat cu trandafiri.

 La Nessebar, ne-am cazat la Paradiso Dreams Boutique, hotel așezat chiar în coasta plajei  care avea să fie peisajul zilnic, cu valurile mării și zborul pescărușilor, iar în zare clădirile din Sunny Beach, noaptea într-un romantic mozaic de lumini.

Imi setasem un dicționar și un site „google translate” bulgară – română, să mă inițiez cu un vocabular de bază, într-o conversație minimă. Ioc! Chiar șefa de la recepție știa și românește (cu un simpatic accent de străină), iar la masă servea un chelner foarte bun vorbitor de română, găgăuz fiind, venit aici sezonier. Așa că nici măcar engleza de baltă n-o puteam exersa, parcă eram pe litoralul românesc, eventual la Mamaia lui Mazăre.

Imediat după cazare, ne-am dus glonț pe plajă, să simțim voluptuos întâmpinarea mării, cu valurile ei, tot venind în spume spre noi și retrăgându-se apoi, ca-ntr-un joc de-a prinselea. Era rece apa mării, dar nu conta.

Nessebarul are două plaje principale – noi eram pe cea din nord, care unea orașul cu Sunny Beach. Luăm la pas plaja, simțind binefăcător masajul tălpilor goale, pe nisipul de la buza mării,  îmbăiat mereu de valuri. Când voiam însă „masaj” pe nisipul uscat, pe la mijlocul plajei, era mai greu, aluneca piciorul în nisipul adânc, mușchii se-ncordau nemulțumiți, am obosit repede, așa că am trecut iar pe nisipul din zbenguiala valurilor, făcând și plăcută talasoterapie.

                                               * 

Nessebarul a fost inițial o așezare tracică „Menebria” – de la fondatorul său, Menas (cucerită la un moment dat chiar și de regele dac Burebista), vechi sat de pescari apoi, cu urme ale vechii cetăți grecești de aici, când s-a numit Mesambria (sa  „Melsembria”- „orașul lui Melsas” terminația „bria”, în limba tracă semnificând „oraș”, așa cum în greacă era cuvântul „polis” – „oraș)”. Trecut prin ocupație romană, bizantină, otomană, bulgară, orașul a rămas în final cu numele slav, Nessebar. Gloria turistică avea să vină după 1950, la declararea ca rezervație arhitecturală și arheologică, înscrisă apoi, după 1980, în patrimoniul mondial Unesco.                 

Urmăm informațiile de bază, conform cărora stațiunea e loc de atracție turistică mai ales pentru „Old Town” Orașul Vechi, legat de orașul propriu- zis printr-un ism, așa că, nerăbdătoare, (eu și Doina – jumătatea mea turistică) punem prima întrebare: „Cum ajungem în Orașul Vechi?!”

Pornim pe „Ulița Han Krum” (numele unui han bulgar, care-n timpul domniei sale, prin anii 800, a dublat teritoriul Bulgariei de la Dunăre la Nipru și de la Odrin la Munții Tatra). Repede ne apar în față vaporașe, yahturi și pe o o placă în basorelief cu o ancoră, inscripția „Port Nessebar”.

O luăm pe istmul spre Orașul Vechi, -„Stariyat Nessebar”. În stânga, ca un simbol al orașului, e o veche Moară de vânt, à la Don Quijote. La dreapta, în rada Portului, pe un dig, ca un al doilea simbol, domină o statuie înaltă, care de departe îmi păruse o femeie cu mâinile ridicate, pe o corabie, asemănătoare cu „Victoria de la Samotrace”, admirată la Luvru. Silueta, cu aripi de înger, într-o mână o cruce și în cealaltă un porumbel, e un monument închinat Sf. Nicolae, de data recentă, creat în 2006 de artistul Stavri Kalinov. Monument numit și „Noul Noe”, dar și „Fisherman” (Pescarul), într-o barcă în forma parcă a unei sirene, prora arcuită ca un cap uman, pupa ca o aripă de pește. despicată în V.

Mă impresionase din istoria locului, faptul că, în timpul existenței sale îndelungate, o treime din teritoriu a fost acoperit de mare. Așa cum soarta Veneției este să se scufunde continuu, millimetric, în mare! Sub apă, la 80 de metri distanță de țărm, încă s-ar vedea (noi n-am reușit performanța asta!) rămășițele zidurilor fortăreței. Întrăm prin poarta mare, trecem pe lângă zidul grosde aproximativ 8 mal vechii fortărețe și lung de 100 m, singurele elemente conservate din vechea cetate.

Urcăm panta cu străduțe ramificate atât de labirintic, că sigur ne-am fi pierdut una de alta dacă ne-am fi despărțit. Descoperim un site cu străduțe înguste și pavate cu pietre mari, neregulate, cu case vechi, medievale, din piatră și lemn, în stilul arhitecturii burgului Sighișoara. Pe unele chiar scria „Pametnik na kulturata XIII-XIX” (Monument de cultură )  

Clădirile, supraetajate, acoperite multe cu șipci, într-un vechi stil arhitectural rustic, unele cu peretele din bucăți de piatră mari, aveau etajele din lemn, ieșite în afară, spre stradă,  chiar puteai trece, la umbră, pe sub ele – sunt acele bovindouri (bow-window) specifice, construite ca să se câștige spațiu în interior (cum se-nchid la noi deseori balcoanele), dar aici solide, parte integrantă din clădire.

 Răscruci dese, în ghemul de străduțe întortochiate, chiar un atelier „Vintage photo”, cu o variată recuzită de costume de epocă, dacă vrei să te-ntorci în timp, să fii prinț, conte sau chiar pirat…

Pe o clădire pitorească era o inscripție, „Hotel Mehana Rohi”, mi-ar fi plăcut să fie deschisă. „Mehana” (din cuvântul turcesc „Meyhane„- „casa vinului”, din cuvintele persane: „mey -vin și khāneh – casă), e în Bulgaria local cu băuturi și mâncăruri tradiționale. Pluralul e „merhanale”, cum întâlnim în limba română „cherhana /cherhanale”- loc cu specific pescăresc, moștenit tot din limba turcă.                                                     

Nessebarul este însă, în principal, orașul cu cele mai multe biserici din Bulgaria, cu vestigii de vechi biserici în stil bizantin (cam 26 din cele 40 atestate), cu acele creneluri, mozaicuri și ornamentații din cărămidă roșie.

Doina, prietena mea de escapadă, pasionată de istorie, super încântată, a pornit-o întins în căutarea lor. Mai fusese o data la Nessebar, însă, cum cred că de data asta o luase pe alt drum, nu-și regăsise la început  bisericile: „ Parcă erau una lângă alta, unde au dispărut?!” După amețeli pe diverse străzi, Ul.(Ulița) Ivan Aleksander, Ribarska, Mena, Mesambria etc., le-a regăsit în toată splendoarea lor, unele cu picturi murale vechi, cu artefacte religioase rare: Biserica Sfantul Stefan, cu numeroase picture murale în interior, Biserica Sfantul Ioan Botezatorul etc.

  Biserica Sfânta Sofia – vechea reședință episcopală, pesemne cea mai veche, erau  doar ruine laterale ale peretilor. Pe o înălțime, urcând pe niște scări de la faleză, am ajuns la Biserica Sf. Ioan Aliturgetos (numită așa pentru că nu fusese sfințiță), care mi-a părut cea mai frumoasă.

*

Pentru a exploata la maxim un loc, de regulă se fac cât mai multe excursii posibile prin împrejurimile accesibile. Cum Nessebarul e pe o peninsulă din regiunea Burgas, bineînțeles că am mers la Burgas – port la 35 km distanță. Pe drum, după Ravda și Aheloy, de la Pomorie era o săgeată roșie spre dreapta „Thracic tomb”, indicație incitantă pentru Doina, în căutare de vestigii tracice.

Burgas (cu numele de la termenul grecesc „burgos” – turn, fortăreață – chiar și pe stema orașului – pe care o vezi la tot pasul pe capacele de la canalizare de pe aleea pietonală, e o corabie și un grifon care ține în mână o cetate în miniatură, cu un turn), e un oraș  plin de atracții de neratat, „must see” (Lacul Atanasovko, Grădina Zoologică, Portul, Biserica Armenească, Farul, Digul  numit și Prierul etc.). Frumuseți de văzut însă în tihnă, pentru cei cazați aici, nu în graba unul drum cu autocarul Nessebar – Burgas, ca  un burger între două felii  de sendvici all inclusive.

De la Autogară, cu o fațadă modernă din sticlă albastră, rotundă ca un borcan, am trecut de Gară, o clădire clasică, emblematică pentru oraș, cu un turn mare cu ceas; am luat-o apoi în sus, și am ajuns în centrul orașului ,pe strada principală – Ulița (prescurtat Ul.) Aleksandrovska – nume dat și unor diverse instituții (Spitalul Aleksandrovska), ca remember pentru Alexander I Battenberg, primul țar al Principatului.

Ca să intelegi în fiecare oraș multe denumiri principale, trebuie să știi câte ceva din istoria și cultura țării respective (față de„istoria” Americii unde în New York de exemplu, străzile sunt numerotate 1, 2, 3, 4,. „ First Avenue, second, four etc, simplu, fără informații „inutile”, la ce-ți folosește să știi despre „trecute vieți de doamne și domnițe”?!)

Ne-am continuat drumul pe Aleko Bogoridi (numele primului guvernator general, frate cu Nicolae Vogoride al nostru, caimacamul din Țara Moldovei, mai puțin fast, care a măsluit alegerile pentru Unire),

Am ajuns la celebrul Gramofon:pe un soclu, un disc de patefon, și, arcuită în jurul lui, pâlnia mare a gramofonului, ca un tulnic spre cer – o operă de artă modernă semnată de Rusi Stovanov, un popular loc de intâlnire, așa că data viitoare ,cu un burger, „ne-ntâlnim la Gramofon”!

La Muzeul de Arheologie era o expoziție de „Sgrafitto ceramika” medievală de pe coasta bulgară a Mării Negre. Alături, Biblioteca regională „Peio K. Iavorov” (un poet bulgar, simbolist, al melancoliei și al vieții oamenilor simpli, care s-a sinucis, împușcându-se, la 36 de ani).

Lângă impozanta clădire a Catedralei Sf. Chiril și Metodiu, pe o stradă Kniaz Al Battenberg, 12-14, ne iese în cale Muzeu de Etnografie. Cum Doina a înființat și ea un muzeu similar în Turnu Severin, bineînțeles că am intrat și l-am inspectat „en gros și en detail”.  

Se afla într-o clădire veche, din 1873, în  Casa Brakalov, a primarului de atunci, Dimitri Brakalov, doldora de obiecte din viața rurală, multe familiare: copaia (căpisterea) de frământat pâine, plosca de la nuntă, masa rotundă, joasă și scăunelele cu trei picioare, războiul de țesut, parcă și lucrătura de acolo semăna cu covorul bunicii țesut în lunile de iarnă, manechine de țărani în cunoscutele opinci, țărănci cu furca și fuiorul de lână, și multe altele, firești de altfel, doar și noi suntem balcanici!

Costumele tradiționale îmi păreau un amestec și cu  elemente grecești, turcești, doar sunt vecinii lor! Erau costume festive, de la sărbători folclorice tradiționale: Enyovden, de Sf Ioan Botezătorul din 24 iunie, Sărbătoarea  Nastirnarstvo cu Dansurile focului ritualice, pe un cerc de tăciuni, la data de 21 mai, ori jocul Kukerilor, de origine tracică, în costume din blană de animale, și cu clopoței la cingătoare (asemănătoare cu „Capra” de la noi).

La capătul străzii, colț cu Bulevardul Demokrația, ne-am oprit însetate, la un bistro cu bănci de lemn și lampioane roșii, stil chinezesc, „restorann „Nov Șanhai”. pentru o bere draft, „malka bira”- bere mică (2,80 leva).

Am intrat apoi în imensul parc Grădina Mării, (Morska Gradina.(lung de cam 5 km, intins pe vreo 600 ha), din care noi, bineînțeles că n-am apucat să străbatem decât câțiva metri în dreapta și stânga, în dreptul Digului prelung, din fața Cazinoului .

                                                                      *

Pe drumul de intoarcere, la Autogară, am trecut pe lângă un scuar cu bănci din piatră albă, sub forma unor cărți deschise, pe filele de carte, erau scrise versuri din diverse poeme,„ „ I Moreto” (Eu și Marea), de Petja Dubarova, o tânără poetă fenomen, care s-a sinucis la 17 ani, ori din poemul   „Pristanisce” despre portul Burgas, de Hristo Fotev – poet care a trăit în Burgas,

În același scuar era  îo ancoră, un turn și o placă pe un zid, cu un text în bulgară, ebraică și engleză (nu și in română!) consemnând data de 27 decembrie 1947, când un grup de evrei, 15 000 români și 400 bulgari, emigrați, s-au îmbarcat în două vase,„Pan York” și „Pan Crescent”, care au plecat din portul Burgas spre libertate, o dată importantă în istoria evenimentelor întoarcerii exilaților evrei, numite „Kibutz Galuyot” și „Atzmaut”.

Ne propusesem să vizităm castelul Rivadinovo, din apropiere, din drag de istorie și antichități cu povești de castelane, dar, citindu-i istoricul, dezamăgite, am renunțat: era o construcție nouă, un artefact kitch contemporan, o constructie modernă de prin anii 90, în stil medieval, într-un ansamblu, de entertainment, gândit ca un parc de distracții cu decor de epocă. 

Atunci am hotărât să vizităm Insula Sf Anastasia, aflată între Burgas si Sozopol, pentru istoriile sale ca de insula lui Monte Cristo, cu maici și pirați, cu partizani și comuniști, numită și un „Alkazar al Bulgariei”, pentru când mănăstirea deveniseînchisoare.

Dacă noi nu mai avem nicio insulă (am avut insula Ada Kaleh – scufundată de comuniști, am avut și Insula Șerpilor – vândută de neocomuniști) bulgarii au în schimb mai multe.

 Din port puteam lua un vapor spre. Insula Sf. Anastasia. Se pleca de la un debaracder „Magazia”, fost depozit de mărfuri. Dar n-am reușit croaziera, nu aveam programare! Iar a doua zi, n-a mai ieșit nava în larg, fiind marea agitată!

                                               *

De la Burgas, la alți 34 km spre la sud, orașul Sozopol , 6 leva biletul,

Sozopol – numit și Orașul Salvării (al Mântuirii). E vechea cetate grecească Apollonia Pontica (Apollonia de la Marea Neagră), oraș infloritor la vremea aceea, rivală a Nesssebar-ului, pe atunci Mesambria.

Emblema este ancora. În adâncul mării, lângă Sozopol, au fos descoperite sute de ancore, semn că multe corabii ancorau în portul de aici,.de pe vremea tracilor, ancora figurând și pe aversul monedelor proprii bătute aici, dovadă a puterii economice a cetății.  

Sozopolul de azi este în același stil architectural din piatră și lemn al Nessebar-ului, cu case acoperite cu șipci și bovindouri, cu străduțe înguste pavate cu pietre mari, în același amestec de specific grecesc, turcesc, bulgar La parterul clădirilor la fel bazaruri cu obiecte de artizanat local.

Terenul e înșă mai înalt față de mare, cu un țărm stâncos, unele case chiar parcă suspendate deasupra stâncilor, puncte de belvedere spre mare. O pornim pe strada Morski Skali (Stâncile Marine), apoi pe alte străduțe, Apolonia, Gani Radev, Burevestnik, chiar Venets, cu ruine de vechi fotificații, cu turnuri rotunde, alături de clădiri noi, de biserici restaurate.

Și aici unele clădiri vechi sunt renumite printr-o istorie anume a lor, Galeriile de Artă sunt în casa Dimitri Laskaridis, un fost negustor bogat. Monument este Casa Joan, din 1840, parcă supendată pe zidurile vechi ale orașului, cu o terasă prelungă. Și aici inscriptiile importante de pe cladiri sunt doar in bulgară (ca si la greci, doar în greacă1)

Ar fi trebuit să venim în septembrie, când se organizează „Apollonia Arts Festival”.cu diverse manifestări de artă, loc de întâlnire anuală a artiștilor mai mult boemi.

Pe o cărare pietruită, îngustă, între căldiri, am dat din întâmplare, pe strada Millet, de un Complex arhitectural „Fortăreața de Sud, zidul și  turnul” („Yuzhna krepostna – Stena i Kula)

Într-o încăpere se ilustra parțial „Grânarul”, din sec. VI, când Sozopol era cel mai mare port pentru exportul de grâne în Marea Neagră, cu un zid gros de 140 cm și o tencuială impermeabilă specifică pentru conservarea grâului, fiind la distanță mică de mare.

În încăperea următoare, fragmente din zidul original al fortăreței, din piatra fărâmițată și mortar, si-n spatele unui parapet, un puț original, cu apă dulce, apoi parte dintr-un complex bisericesc, „Nimpheum” în onoarea Zeiței Afrodita și a celor „Trei Nimfe”, construit din piatră cioplită, „quartz pătratic” legat fără îmbinare (tip de construcție caracteristic grecilor antici și tracilor). Plata era după cum ți-era plăcerea, într-o amforă a timpului modern.

 În anticamera largă, la intrare, era biroul ghidului, de unde se auzea o muzică retro, de dans clasic, romantic, dată în surdină, pe timpul vizitei. Nu eram decât noi. Cât timp am mers  apoi să scriem în cartea de onoare, ghidul, cu o alură de actor din filmele de epocă, înalt cu părul grizonat și chipul de gentleman de la un castel, a dat muzica mai tare ca o încununare în  armonii muzicale a vizitei. Mă leagăn în ritm de vals înfericită de muzica atât de învăluitoare,.Lordul se uită la mine zâmbind, încântat că-mi place muzica sa romantică, întind mâinile a dans (damen vals), el vine spre mine cu acel zâmbet bonom de conte din alte vremuri, și valsăm câteva clipe de vis, după care-mi sărută mâna, înclinându-se galant, în timp ce eu, în adidași și cu șapcă de Gavroche, mă fâstâcesc și mă pierd de tot. pe dalele acelea antice.

Am ieșit radiind, în realitatea mată a zilei, cu o amintire ce avea să fie unică în toate călătoriile mele trecute și viitoare.