Întâmplările cu Franyo sunt extraordinare. Franyo este un om care a făcut atâtea pentru cultura română, a tradus poeți români în maghiară, germană, la Viena a apărut un volum de poezie românească. Am avut un dialog foarte important în această privință cu el. ”Dragul meu, mi-a spus, vreau să fie în antologia mea și poeți tineri și bătrâni, mai ales poeți din Timișoara. De asta l-am pus în antologia mea și pe Damian Ureche”. Foarte bine că l-ați pus, i-am răspuns, dar mai sunt trei-patru. După antologia asta a primit Premiul Herder. Atunci trebuia să trimită din partea lui un bursier la Viena, pe durata unui an. A venit la mine și m-a întrebat: ”Nu vrei să te duci la Viena?!” Cum să nu, mă duc, dar a intervenit Alexandru Jebeleanu, care i-a spus: ”Chiar acum l-am angajat la revistă, ce să-l trimit la Viena!” Și bineînțeles că nu m-am dus. A mers Cornel Nistor, care a făcut o treabă extraordinară la Viena. De aici a plecat la Berlin, profesor de română, erau niște înțelegeri în această privință.
Franyo Zoltan a fost în toate întâmplările timișorene un om extraordinar de legat de lumea de aici, de universitate, știu că Victor Iancu l-a invitat să țină cursuri. A fost un curs nemaipomenit, unde a vorbit despre prietenii lui scriitori francezi. Avea foarte mulți.
În perioada 1914-1918, la Viena fiind, era social-democrat. Aici a colaborat la reviste de avangardă, a fost la universitatea de limbi orientale. Franyo a învățat cu ușurință uluitoare câteva limbi, a învățat și chinezește. A tradus literatură chineză în germană, a colaborat cu reviste foarte importante din Germania. Trebuie să subliniez capacitatea fantastică de a traduce. A tradus pentru literatura maghiară Faust, cel mai mare poem al literaturii germane. O traducere importantă pentru literatura lumii. A tradus în maghiară și germană pe Eminescu. Sigur că un lucru important pentru Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor este că ne-a lăsat casa sa. A lăsat-o filialei, de altfel încă din anii ’80 povestea cui avea chef să-l asculte: ”Să știți că casa Franyo va fi a Uniunii Scriitorilor”. A lăsat-o prin testament. Fiica lui, la un moment dat, a vrut să ne-o ia, spunând că a fost deposedată datorită Securității. Ceea ce era cel puțin o prostie. Franyo nu a fost în război cu Securitatea, nu era în război cu regimul, fusese decorat de câteva ori, fusese decorat la fiecare aniversare, la 70,75 la 80 de ani. Erau sărbători mari la Timișoara, veneau toate vârfurile, cei mai importanți scriitori ai Uniunii.
În schimb, în anii 50 a fost atacat de câteva ori fiindcă tot timpul a fost un jurnalist extraordinar, un bun polemist. În această perioadă a tradus, sub pseudonim, inclusiv romanul Desculț al lui Zaharia Stancu. Zaharia Stancu îl considera prietenul lui. Cei mai mari exegeți din literatura română îi scriau cu mulțumiri pentru traducerile lui despre Eminescu. Între foarte apropiații săi, din generația mai tânără, atunci, a fost Maria Pongracz și Ioan Szekernyes. Oameni care au scris în repetate rânduri despre el cu dragoste, cu admirație fiindcă era un om pe care trebuia să-l admiri. Prin cumsecădenie, prin felul în care se apropia de publicul tânăr. Îmi pare foarte rău este că nu și-a adunat într-un volum poeziile. Când era tânăr era un poet, zic eu, foarte important pentru anii ‘20 ai literaturii universale. Spuneam că se cunoștea cu câțiva dintre cei mai mari poeți ai vremii. Franyo a scris poezie, dar nu și le-a adunat într-un volum. E momentul reeditării poemelor lui, articolelor sale. I-a apărut un volum de articole polemice,era un polemist bun-bun. Foarte importantă mi se pare acum cartea lui Petru Novac Dolângă, Tremurătoarea umbră a veacurilor, Franyo Zoltan, ediție aniversară, 135 de ani de la naștere. El a stat de vorbă mulți ani cu Franyo Zoltan, Franyo avea această bucurie de a vorbi de lumea prin care trecut.prietenia lui Tudor Arghezi, cu Liviu Rebreanu, prietenia lui cu cei mai mari reprezentanți, din anii `30-`40, ai culturii române. Cartea lui P. N. Dolângă merită o atenție deosebită. Lansarea ei acum, în plină vacanță, sperăm să aducă destui membri ai Filialei, sub semnul aniversării, fiind 135 de ani de la nașterea lui Franyo Zoltan.
( A consemnat Dumitru Oprișor)