”Podul este o arcadă de piatră care unește două lumi”

”Podul este o arcadă de piatră care unește două lumi”

Dialog cu scriitorul Cornel Boteanu, laureat al Festivalului Național de Poezie Traian Iancu, din Făget

-Sunteți bănățean și  v-ați stabilit, caz mai rar, în Oltenia. Acum ați sosit acasă adus de o bucurie, sunteți laureat al celei de-a XI-a ediții a Festivalului Național de Poezie Traian Iancu, care se ține la Făget.Cum a picat vestea, ce vă arată acum Făgetul, urbea în care ați fost elev de liceu.

-Făgetul, cu parfumul lui de castani, are un loc aparte în sufeltul meu și mi se pare firesc pentru că aici mi-am petrecut cei mai frumoși ani ai adolescenței de care se leagă formarea mea intelectuală, dascălii de excepție, prima  mea dragoste și primele încercări poetice. În viața mea, (căci șaptezeci de aniaproape reprezintă o viață de om)n-am scris pentru premii sau recompense bănești,nu pentru că n-aș fi avut nevoie,ci pentru că am considerat că scriitura nu trebuie condiționată de astfel de prejudecăți. Vestea că am primit un premiu la Făget, și nu unul oarecare, ci premiul la a XI-a ediție a Festivalului de Poezie„Traian Iancu” m-a bucurat mult pentru căreprezenta un prilej  de a mă întoarce acasă, spre rădăcini, de a revedea locurile și câțiva oameni dragi din zona în care mă plămădisem. I-am întâlnit pe prietenii mei Ion Căliman, Ioan Ghe. Olteanu, Dumitru Tomoni și l-am cunoscut pe domnul director al Liceului”TaianVuia”, Victor Birău, unde fusesem și eu elev cu mai bine de jumătate de secol în urmă,  pe protopopul Dorin Covaci,care a venit însoțit de câțiva preoți din oraș și pe domnul primar MarcelAvram,  a cărui mamă(pe atunci domnișoara Manzur Florica),îmi fusese dirigintă. Mi-aduc aminte cu drag de anii  petrecuți la liceu, căci acolo începe adevărata zidire a personalității.Și ce bucurie mai mare poate fi decât aceea de a  te întâlni cu oamenii care  nu te-au uitat!De aceea țin în mod deosebit să le mulțumesc pentru faptul că s-au gândit la mine.

– Aveți publicate în jur de treizeci de volume, poezie: proză, studii critice, monografii, cercetări etnografice, editați o revistă. Cum puteți împăca atâtea preocupări întru creație, știut fiind că destui scriitori au probleme când e vorba  să schimbe registrul.

-Într-adevăr am publicat mult, de la etnografie până la mitologie, considerând că aria de cuprindere trebuie mereu lărgită și că diversitatea te face mai bogat din punct de vedere spiritual.Toată viața reprezentă de fapt o perioadă de acumulări cantitative, dar întotdeauna mă întorc la poezie ca la un liman îndrăgit, așa cum se întoarce Ulisse în Itaka lui. Conduc într-adevăr a revistă de etnografie și folclor scoasă de Centul Cultural „Nichita Stănescu”, cu sprijinul Consiliului Județean Mehedinți. Și mă bucur că această revistă atrage colaborareaunor cercetători valoroși  din țară.Folclorul încă mai reprezintă pentru noi o garanție a identității naționale, mai cu seamă acum, într-o perioadă de globalizare.Și de aceea cred că merită puse în valoare măcar acele elemente care s-au  mai păstrat.

– Monografiile implică o cercetare minuțioasă și,deopotrivă, o elaborare cu migală, responsabilă. Cele publicate de dumneavoastră  sunt despre localități cu rezonanță din Plaiul Cloșanilor, o zonă istorică viguroasă.

-Am abordat localitățile care se află în jurul Băii de Aramă, centrul unității care pe vremuri se numea Plaiul Cloșanilor. Ponoarele(localitatea în care fusesem repartizat inițial ca dascăl), Isverna, Negoiești, Bratilov, Titerlești, Tarnița, Mărășești, Stănești, Baia de Aramă și Bala  (cu satele aparținătoare). A fost o experiență de neuitat  care m-a ajutat să-mi îmbogățesc mereu arealulde cuprindere. Vedeți dumneavoastră, o monografie presupune  o mare diversitate de domenii: istorie,  geografie,  religie,  cunoașterea tradițiilor și obiceiurilor, a creației populare în genere și nu în ultimul rând a  toponimiei și a legendelor despre locurile investigate.E o muncă sisifică. Un savant de renume, Nicolae Iorga, spunea că nu ne cunoaștem adevărata istorie până nu se scrie monografia  ultimului cătun.

– Nu sunteți istoric șitocmai asta sporește valoarea stilistică a acestor monografii, făcându-le mult mai  atractive la lectură, scriitorul care sunteți lăsându-și nota personală. Pot să vă cer ceva?

Cu siguranță.

– Vorbiți, sintetizând, despre Podul lui Dumnezeu. Ce trebuie să știe cititorii, și nu doar ei, despre această minune a naturii?

Da.Într-adevăr este vorba despre o minune dumnezeiască, pentru că aparține creației divine.Podul se află la Ponoarele, în locul numit Valea Pragului și poate fi considerat una dintre minunile acestor locuri și nu întâmplător se află acolo unde sunt  concentrate  de fapt mai multe asemenea fenomene carstice pe care le-am prezentatîntr-o lucrare monografică.E destul de greu să-lprezinți în câteva cuvinte. Cert este că s-a format în timpuri imemoriale prin prăbușirea tavanului unei peșteri, Peștera Ponoarele sau Peștera Pragului.Podul e o arcadă de piatră care unește două lumi. După revoluție a fost salvat de la prăbușire  prin câteva lucrări de consolidare și prin divierea circulației pentru autovehicule cu tonaj greu. El face parte dintr-un sistem hidrocarstic mai complex numit Zăton –Bulba, prin care se legă în subteran printr-o rețea  de sifoane localitățile Ponoare și Baia de Aramă. Elface parte dintr-o rezervație naturală de interes național cu o suprafață de aproape 100 de hectare  care a fost  investigat de speologi de renume, precum Marcian Bleahu, Cristian Lascu Ion Povară sau Cristian Goran și alți cercetători.

-Am auzit că doriți să scrieți  o lucrare monografică și despre satul natal, de aici, din Banat!

-Așa este. În primăvara acestui an am stat de vorbă cu preotul din satul Remetea Luncă și m-a rugat să încep acest demers. N-am avut curajul să refuz pentru că e satul meu și-l port în suflet oriunde  m-aș duce prin lume. Cred că vafi un demers destul de dificil în ceea ce privește documentarea. Cei bătrâni s-au dus și de la cei tineri nu pot culege mare lucru.Până la urmă consider că va ieși un fel de„ monografie sentimentală”, un  jurnal sentimental dacă pot spune așa, căci satul de acum diferă mult de cel al copilăriei mele. E foarte greu până mă hotărăsc să încep  pentru că materialul se adună treptat și apoi lucrurile se decantează, căci frumusețea demersului constă tocmai în munca de cercetare. E ca un fel de reconstrucție pe care o practică arheologii atunci când găsesc câteva cioburi și vor să reconstituie vasul întreg.Știu cum se face și  o consider ca pe un fel de datorie morală. E greu până voi începe pentru că apoi totul va decurge firesc,așa cum recunoștea poetul matematician Ion Barbu:„Căci vinovat e tot făcutul/Și sfânt doar nunta, începutul”.

– Felicitări pentru premiu și spor în ceea ce faceți!

-Mulțumesc mult pentru urări!