CREDINȚE

S-au adunat atâtea credințe

oamenii au privit spre cer

nu știau pe unde merg

Dumnezeu a căzut în genunchi

și-a împreunat mâinile

strânse strânsestrânse

sub semnul crucii

s-a închinat ca pământenii

și a spus AMIN

PRAGUL TIMPULUI

Privește trecătorule în desenul pașilor

și gândește-te o clipă la drumuri

sau ascultă zvonurile eterice

oprite în pragul timpului

zidit la granița cu miracolul

din emisfera sudică

trecută prin fulgerul chemărilor

Nu uita trecătorule prima lumină

ce ți-a rupt retina spre lume

amintește-ți erau simfonii

iar dincolo de raze hălăduiau animale

în căutarea drumurilor pierdute

când belzebut a luat pământul în coarne

supărat că și-a pierdut tronul

din grădina începutului

Este bine să știi trecătorule

că ai adunat timpul în retină

i-ai numărat vămile învinse

râzând la fiecare cucerire

până când se destrăma imperiul

adunat sub toiagul învinsului

pornit spre nemărginire

să îi ceri libertatea

găsită în cotloanele depărtării

dintre mirarea auzului

și crisalida de la marginea drumului

pe care îl măsori cu privirea

dincolo de răscrucea semnului

lăsat de apostoli în neodihnă

DEȘERTUL MIRĂRII

Încerc să iau legătura cu depărtarea

uitată la marginea drumului

dintre ghioc și naștere

semnalele râd în hohote

și îmi bruiază gândurile

spălate cu amintirea pașilor

îngropați în distanțe

agățate la streașina rătăcirilor

prin deșertul mirării

schilodită în colțul gurii

când tăcerea capătă

forma întrebării

ULIUL

Ca un punct în spațiu

uliul își frângea aripile

cu dansuri peste întinderea câmpiei

în rotiri legănate

înțepa aerul cu ochii

aduna în priviri foamea

scanând-o peste iarbă

numărând și furnicile

grăbite spre mușuroi

dansa uliul cu zborul în aripi

gușa îi era goală

se auzea în ea tăcerea

când se arunca peste câmp

în prada închipuită

văzută în bolovani

vederea îi era ștearsă

cu foamea răstignită

pe distanța dintre cer și pământ

în nesfârșirea secetei

sculptată în hrana lui

cu chipuri de oase putrezite

TEATRU DIN SHAKESPEARE

Mă gonesc anii prin viețile uitate

la înaltele porți ale timpului

uimit rămas în mirări

că în fiecare privire întâlnită

se joacă teatru din Shakespeare

pe scene improvizate 

lumea urlă când replicile ard

în dramele ironiilor

iar actorii plâng resemnați

și trimit replicile la analiză

pentru a descoperi boala

ce bântuie prin cuvinte