Alessio Colarizi Graziani: Pe românește

Alessio Colarizi Graziani: Pe românește

Alessio Colarizi Graziani este un italian veritabil, trăiește în Roma, este îndrăgostit de limba română și,deopotrivă, de România. Traduce din  clasici ai literaturii noastră, poezie și proză, în limba italiană, dar și din autori contemporani. Când i se ivește posibilitatea, participă la diverse activități culturale în țara noastră. Îi publicăm acestă corespondență, recent primită, din care se observă atașamentul său față de limba română. Dar și de români, care îi caută în peregrinările sale, oricare ar fi ei!

Când am întâlnit-o, se afla în față la Élite, cel mai bun supermarket din zonă, adică din San Lorenzo, un cartier al Romei. Bătrână, obosită, îngreunată de kilogramele în plus, nu cerea nimic de la nimeni, dar un mic pahar de carton la picioarele ei vorbea în numele ei, și anume că trăiește din generozitatea semenilor. Și totuși au fost alții, mai tineri, care i-au luat locul,  deoarece și printre săraci există concurență. Astfel, s-a mutat, tot în Via Tiburtina, dar mai în josul străzii. Îşi petrecea toată dimineața în scaunul ei – vechi și el – și cu paharul de carton la picioare în care cădea din când în când, ca o picătură de ploaie,câte o monedă.După prânz se întorcea acasă. Acasă? E un fel de-a spune! Cred că locuia într-o baracă de la periferia Romei. Trăsăturile chipului ei mă făcuseră să cred că era de etnie romă; dar când am descoperit mai târziu că este româncă, a fost o reală plăcere să vorbesc, la fel ca și în italiană, în limba ei, dulcele grai românesc, ca să nu uit puținele cuvinte pe care le cunoșteam în limba română, la care adăugam uneori singurul compliment pe care îl știam în limba romani; apoi zâmbea. În mod normal nu treceam pe strada unde stătea ea, dar intenționat am început să trec pentru a-i oferi câteva monede și un salut. Era cea mai politicoasă şi cinstită persoană pe careo întâlnisem  vreodată. Avea dureri la genunchi, iar tratamentele pe care le prescriseseră medicii din Italia nu i-au alinat prea mult durerea.Eu, vorbăreț din fire, mai degrabă să-i vorbesc despre mine, ciudat s-ar spune!, am preferat să o ascult.Astfel am aflat că avea trei copii mari care locuiau în Franța și care o făcuseră bunica a cincisprezece nepoți.Mai mult de o dată m-am gândit la asta: eu, care nu scriu, ci doar încerc să scriu, care nu cânt, ci zdrăngăn, regret că sunt practic necunoscut ca scriitor și ca muzician.Totuși, ce ar trebui să spună Lina – așa se numeşte- care combină sărăcia cu anonimatul deplin? Ce va lăsa în urma sa? Așa că m-am gândit să-i dedic o poezie în română. Câteva versuri simple. Știam că hotărâse să se întoarcă în România pentru totdeauna. Astfel m-am grăbit să i le citesc. I-au plăcut, mi-a mulțumit dar, când i-am adus foaia pe care erau scrise, m-a făcut să înțeleg că nu ținea să o păstreze neapăratîntrucât nu știa să scrie și să citească. M-a salutat pentru ultima oară și a adăugat: dacă voi avea încă o dată un nepot, îi voi pune numele Alessio. Am fost amândoi foarte emoționați.

LINA

Dragă Lina, dragă Lina,

Dragă Lina din Punghina,

Cunoscută până-n China

Şi pe Strada Tiburtina,

Eşti inimilor Regina.

Fustă lungă şi fular;

Pe pământ un păhărel;

Aşa stai-n faţa unui bar

Nemişcată, chiar astefel.

Sigur n-ai seu la rărunchi,

Dar durere la genunchi.

Dragă Lina, dragă Lina,

Dragă Lina din Punghina,

Dunărea nu-i prea departe,

Nici prea prea, nici foarte foarte.

Deşi ştiu că tu n-ai carte,

Ai cu siguranţă parte.

Unde ai parte? O să spun eu:

Chiar aci-n sufletul meu!

Trei fii, da, cinşpe nepoţi,

Făcut-ai tot ceea ce poţi.

Ei sunt tot. Tot ce? Speranţa.

Locuiesc, trăiesc în Franţa.

Şasezeci de ani şi trei;

Chiar de tu nu faci ce vrei,

Singurică şi aşezată,

Fără bani, eşti bogată,

Că surâsul ce ne dai

E preţios, vine din Rai.

Zile binecuvântate

Îţi doresc, cu sănătate;

Sănătate, bucurii

Pentru tine şi copii.