Cel mai iubit dintre pământeni, centenar

Cel mai iubit dintre pământeni, centenar

Un titlu cât un roman întreg: Cel mai iubit dintre pământeni, ultimul roman semnat de Marin Preda, scriitor deja impus în conștiința culturală națională, la data apariției, drept cel mai important prozator român al sfârșitului de veac XX. O narațiune incomodă atunci, când titlul de ”cel mai iubit…” părea rezervat, dureros de actuală, care așeza biografia omului simplu deasupra istoriei și a cărei încheiere a făcut, la rândul său, carieră: Dacă dragoste nu e, nimic nu e.

Opera lui Marin Preda – de la a cărui naștere s-au împlinit, la începutul lunii august, o sută rotundă de ani – este însă ireductibilă la un singur titlu. Cu o forță narativă anunțată încă de debutul său din 1948, cu Întâlnirea dintre pământuri, Preda va da la iveală, rând pe rând, volume care vor marca formarea culturală a unor generații întregi: Moromeții (1955) – o saga rurală românească preluată cu entuziasm în manualele școlare, în pofida dezvăluirilor incomode din partea a doua (1967), considerată de unii, nu fără temeiuri solide, capodopera autorului, Îndrăzneala (1959), Risipitorii (1962), Intrusul (1968), Imposibila întoarcere și Marele singuratic (1972), Delirul (1975), Viața ca o pradă (1977) și, în fine, Cel mai iubit dintre pământeni (1980).

Cel mai potrivit mod de a onora această trecere a lui Marin Preda în cel de-al doilea veac de eternitate este, firește, recitirea, pe cont propriu, a operei sale. Veți avea surpriza, sau, poate, confirmarea, că literatura autentică vorbește despre prezent chiar și atunci când a fost concepută în altă generație.