Damian Ureche, o amintire

Damian Ureche, o amintire

Poetul s-a născut în 2 septembrie 1935, la Rujetu, Slătioara, județul Vâlcea și a  decedat în Timișoara, la 20 septembrie 1994. Uneori, vrând să faci bine, declanșezi belele. Este realitatea trăită de preotul Horea  Țâru  prieten bun a lui Damian Ureche ,domnia sa amintindu-și de felul cum un nevinovat text al boemului poet timișorean ,publicat în Renașterea Bănățeană,  l-a determinat pe Înalt Prea Sfinția sa Nicolae Corneanu  să-l cheme„ la ordin ” pentru explicații suplimentare pe eseistul ,scriitorul ,omul de cultură ,dar înainte de toate preot în acte și în Parohie, Horia Târu.

Și scrie Damian Ureche cum că într-o „seară de pace lirică ” încercând să laude ospitalitatea Deliei Mușunea, amfitrioană pentru literați, dar și domnia sa cu veleități în lumea artelor ,Damian Ureche a scris acest distih:

    „Lângă Delia Mușunea

    Beau poeții până lunea”

Că așa și este ,a completat Horia Țâru cu versurile

   „ Lângă doamna Delia

      Beau și Evanghelia ”.

Dată din casă și apărută în presă, întâmplarea a prilejuit întâlnirea de gradul trei de la Mitropolie , unde cu glasul său  blând și pătruns de cele sfinte, Mitropolitul a căutat să afle care-i adevărul și de ce s-a folosit într-un mediu vădit laic cuvântul „evanghelie„.Smerenia fiind cartea de vizită pentru preotul Horia Țâru, acesta a elogiat totodată aleasa stirpe de creatori timișoreni care se aflau acolo, oameni  pregătiți pentru a avea  pasaje  lăudabile  rezervate în Istoria literaturii române.   Totul s-a terminat cu o replică devenită celebră mai târziu, printr-un scheci umoristic obsesiv reluat mai apoi de televiziunea română „ n-am găsit altă rimă ”.Și incidentul s-a aplanat. Nu însă și destăinuirile preotului timișorean care a precizat unde  anume  a fost găzduit  textul suspectat de blasfemie. Părintele Țâru  scăpând atunci de supliciul  de care în perioada vechiului testament cei ce aduceau hulă lui Dumnezeu  erau scoși afară  din cetate și lapidați .Și i s-a iertat lui „și în veacul acesta și în cel ce va să vie ”.

Sunt considerate nevinovate  aceste dueluri ale spiritului care au  definiția „epigrame ”,domeniu în care Damian  Ureche  avea exercițiul  versificării spontane. Si cu spirit.  Despre „copiii minune ai catrenului”, cum sunt definiți epigramiștii,  Damian Ureche scrie într-un articol intitulat „Replici ,poeme, polemici, dueluri ”.Și așterne pe hârtie Damian Ureche  amintirea din anii de liceu  când coleg de preocupări literare i-a fost Ionel Iacob Bencei cu care s-a duelat pe seama usturoiului. 

Damian a propus catrenul:

„ Iacob, chiriaș prin teatre

 Și erou printre  eroi

Spune-mi, poți să faci să latre

 Un cățel de usturoi ?”

 La care acesta a replicat:

 „ Un cățel pe metereze

Fie bun sau fie rău

Pot  să-l fac să și turbeze

 De-i  citesc un vers de-al tău ”

 Și-și mai amintește Damian Ureche despre o spadă încrucișată  cu Dimitrie Jega, cel care a condus ani la rând cenaclul  „ Ridendo” al epigramiștilor timișoreni .

„ S-a-necat Ridendo-n Bega

Amărât și plin de Jega ”

 Replica vine cu trimitere directă la pasiunile extrapoetice  ale bardului  boem

„ Vin pe Bega de era

Și Ureche se-neca ”

 Disputele  depășeau cadrul local. Damian Ureche simțindu-se obligat să-l tragă de urechi și pe  Alexandru Andrițoiu  (1929 – 1996 ) care, ironic, anulase într-un pamflet strădania poetică a Timișoarei  zicând că pe Bega nu există poezie. „Dacă are totuși o picătură, și aceea e într-o Ureche ” – concluzionă poetul cu revistă la Oradea .

Și Damian Ureche  s-a simțit obligat să dea replica

„ Damian într-o ureche

Răspunde-mi ,nu ne dăm la adăpost.

Mai bine o ureche muzicală

Decât să ai vreo două fără rost”

Și cum Andrițoiu știe proverbul „Cine are ochi să vadă și urechi să audă ” a zămislit ,e drept într-un alt context, poemul „Aud ecoul vremii de parcă merg spre mări”

Și tot așa de parcă vin mările spre mine.

Aud tăcerea vremii de parcă intru-n zări

 Și tot așa de parcă  vin   zări să mă închine ”

 Și zice cu tristețe

„Prin mine omul trece. Prin mine noaptea  doare ”.

Și toate acestea s-au săvârșit. Dar vine o vreme a împăcării. Mai ales când peste firul vieții  se-așterne umbra uitării.

Si poezia, fie ea din genul facil al epigramei ,cum greșit o consideră unii, primește un bobârnac spre plusul infinit.