Arc peste timp

Arc peste timp

 Traian Vuia – 150 de ani de la naştere

Nu mi-am propus să rezolv problemele controversate ale biografiei unei mari personalităţi bănăţene şi universale de prim rang ca Traian Vuia (17 august 1872 – 2 septembrie 1950). Cum ar fi: numele (Vuia sau Popescu?), ori localitatea în care s-a născut (Surduc sau Băteşti?). Destul şi bine că acest ilustru inventator, pionier al aviaţiei mondiale, a existat şi că a fost zămislit în acest spaţiu al Banatului de Nord-Est, în Ţara Făgetului, cum i se mai poate spune acestui plai emblematic românesc. Sublimul vizionar ivit, cu alte cuvinte, răsărit dintr-un spirit al locului, cu o mare putere de consacrare, dacă luăm în discuţie şi virtuţile şi sugestiile acestui meleag unduitor, vălurit, unui „spaţiu mioritic”, cum ar spune Lucian Blaga (n-ar fi de mirare ca această metaforică intuiţie revelatoare să fi pornit chiar de la un asemenea topos, dintre Lugoj şi Lancrăm, sublimat în eternul cugetului şi în meandrele afectivităţii, având în vedere că marele poet şi filosof l-a parcurs fizic în nenumărate rânduri). O altă uimitoare coincidenţă plămădită de acest meleag blagoslovit este că şi primul şi singurul, până în prezent, cosmonaut român, Dumitru Prunariu, îşi are rădăcinile, obârşia, prin tatăl său, tot în Ţara Făgetului, în satul Groşi, din comuna Margina. Iată un arc peste timp, ca un curcubeu al împlinirilor icarice româneşti, avându-şi reazemul existenţial în acest topos dăruit şi rânduit de Dumnezeu în Banatul nostru fălos…

La 18 martie 1906, fiul de preot din Bujorul Bănăţean a împlinit unul dintre cele mai îndrăzneţe visuri ale omenirii, zborul cu ajutorul unui aparat mai greu decât aerul. Se întâmpla departe de ţară, în Franţa, pe câmpul de la Montesson, în apropiere de Paris, unde geniul românului Traian Vuia a găsit cât de cât înţelegere şi sprijin. Acest vis (gând), care s-a împlinit cu multă trudă şi umilinţă, vine după ce marele inventator, încă din copilărie, are credinţa că poate împlini ceva epocal, după cum singur afirmă: „Încă din tinereţe, aveam convingerea, aveam credinţa, ba chiar certitudinea soluţiei problemei zborului prin mijloace mecanice”. Nu întâmplător, atunci când avea numai 10 ani şi frecventa Şcoala (germană) din Făget, Traian Vuia era captivat, chiar entuziasmat de curiozitatea construcţiei zmeelor, îmbrăcate în hârtie albastră, pe care învăţătorul său, Mahler, le confecţiona pentru fiul său, apoi el însuşi, ca elev la Liceul din Lugoj, experimentează zborul cu zmee.

Pe vremea când se afla la Paris, inventatorul bănăţean mărturiseşte că nu s-a lăsat niciodată dezamăgit şi a continuat munca şi cercetarea, ignorând multele greutăţi, lipsuri şi piedici. În pofida acestora, încă din iarna 1902 – 1903 concepe maşina de zbor în toate detaliile, dar invenţia sa este, la Academia de Ştiinţe din Paris, doar înregistrată şi trecută la arhivă. Ambiţios, tânărul Vuia trece la execuţia maşinii de zbor, pe care o începe în 1904 şi o termină în 1905. Încrederea morală şi sprijinul material, de care avea atât de mare nevoie, au venit tot din partea conaţionalilor, adică a unor prieteni intelectuali din Lugoj, care i-au asigurat fondurile necesare pentru construirea aparatului său, „Vuia I”.

După mai multe experimentări ale componentelor aparatului, zborul urma să aibă loc la 5 februarie 1906, dar, din cauza timpului nefavorabil, a fost amânat pentru data de 18 martie 1906, când, pe câmpia de la Montesson, lângă Paris, visul a devenit realitate. Omenirea avea astfel dovada cuceririi văzduhului cu aeroplanul lui Vuia, care a demonstrat, cel dintâi în lume, că un aparat mai greu decât aerul, prin proprie propulsie, este capabil să se desprindă de pământ, în zbor, deschizând astfel drumul aviaţiei mondiale.

Izbânda românului nostru este consemnată în presa vremii astfel: „În momentul în care experienţe de acest gen sunt în curs de executare sau pe drum de preparare este absolut just de a aminti că dl. Vuia este primul la noi care a încercat, într-adevăr, cu un aparat suficient de mare pentru a ridica greutatea unui om, lansarea directă a unui aeroplan montat pe un cărucior purtător şi propulsat de o elice aeriană…” (revista „L’aerophile”, din Paris, numărul din februarie – aprilie 1906). Despre succesul mondial al lui Traian Vuia scriu şi alte publicaţii ale vremii: „New York Herald”, sau lucrări ca L’homme s’envole, Istoria aeronauticii etc.

Un alt mare inventator şi aviator român, Aurel Vlaicu, îşi apreciază cum se cuvine înaintaşul, în Albumul de la Orăştie, din 1920, la p. 188, afirmând: „Nu trebuie să uităm – şi simt o mare mulţumire sufletească, aducându-mi aminte – că cel dintâi aviator care s-a ridicat cu propriile sale mijloace de la pământ a fost un român: Traian Vuia”, iar avocatul făgeţean şi poetul dialectal George Gârda spunea cu nedisimulată mândrie locală: „Tăt Bănatu-i fruncea – a fost o certitudine mondială şi în domeniul ştiinţei şi a aviaţiei”. Cu mai bine de douăzeci de ani în urmă (în martie 2000), la Montesson au avut loc ample manifestări dedicate recunoaşterii lui Traian Vuia ca realizator al primului zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul şi dotat cu mijloace proprii de zbor. Cu acest prilej, în orăşelul din apropierea Parisului a fost inaugurată o piaţă purtând numele inventatorului român. De asemenea, pe durata a două săptămâni a fost deschisă o expoziţie de filatelie şi cartofilie cuprinzând documente, cărţi, medalii care îi evocă activitatea ştiinţifică, diplomatică şi patriotică, principalul exponat fiind chiar aparatul original cu care pionierul aviaţiei mondiale s-a ridicat de la sol în temerarul său zbor din 18 martie 1906. Un moment emoţionant l-a constituit dezvelirea în holul Primăriei din Montesson a bustului din bronz al lui Traian Vuia, donaţie a Federaţiei Filatelice Române, operă artistică a sculptorului Vladimir Dan Petrescu. Alt moment al omagierii a fost şi lansarea, pe timpul manifestărilor, a trei cărţi poştale semi-ilustrate, cu timbru imprimat, reprezentându-l pe ilustrul bănăţean. Semne de apreciere şi preţuire pentru marele inventator născut acum 150 de ani.