Biblioteca din Igriș (cca.1200)

Biblioteca din Igriș (cca.1200)

Legăturile culturale dintre diversele regiuni ale Europei sunt o realitate chiar şi pentru perioada evului mediu. Unul dintre aceste exemple îl constituie existenţa unei biblioteci monastice la Igriş, în jurul anilor 1177. Pentru a înţelege mai bine contextul apariţiei acestei biblioteci sunt necesare câteva cuvinte despre Igriş şi mănăstirea de aici. Prin anul 1179 la Igriş se stabilesc doisprezece călugări plecaţi de la mănăstirea burgundă din Pontiagny (Franţa) înfiinţând aici o abaţie, filială a ordinului cistercit. Această abaţie este prima şi singura filială cistercită înfiinţată direct de cistercieniu francez pe teritoriu românesc.

         După cum era obieciul acelor vremuri, abaţia nou înfiinţată a fost înzestrată cu pământuri, beneficiind şi de alte însemnate privilegii, printre care dreptul de a avea nave cu care să-şi transporte sarea pe Mureş, comercializarea acesteia pe cont propriu sau însemnate donaţii în bolovani de sare. În privinţa pământurilor stăpânite de mănăstirea din Igriş, documente mai târzii vorbesc despre posesiuni atât în zona Mureşului cât şi în voievodatul Transilvaniei.

         Curând după înfiinţarea sa, abaţia cisterciană din Igriş a înfiinţat şi ea, la rândui, o filială la Cârţa, în Ţara Făgăraşului, pe râul Olt. Importanţa deosebită a mănăstirii îndeosebi în cursul veacului al XIII-lea, este dată şi de faptul că o regină – Yolanda de Courtenay – de origine franceză, patroană a mănăstirii, a ales acest loc ca lăcaşul ei de veci. Înhumarea ei s-a făcut în cursul anului 1233, urmată la câţiva ani, 1235, de aceea a soţului ei, regele Andrei al II-lea.

         Tot ca un semn al importanţei sale deosebite poate fi socotit şi faptul că mănăstirii din Igriş i-a fost atribuit un timp şi dreptul de a emana şi păstra acte publice, adică rolul unui notariat public. În plus, abaţii din Igriş au fost solicitaţi de către curia papală în mai multe rânduri, între anii 1213 – 1247 – să îndeplinească misiuni disciplinare şi de arbitraj eclesiastic.

         Mănăstirea din Igriş a fost una dintre mănăstirile puternic fortificate, după opinia lui Rogerius având chiar ziduri de piatră, dar acest fapt nu a salvat-o în anul 1241 de asediu şi de cucerire din partea tătarilor. Reclădită după aceea, mănăstirea a mai avut de înfruntat atacuri ale cumanilor în 1279 şi 1283. după aceste atacuri, mănăstirea începe încet, încet să decadă, odată cu veacul al XIV-lea, aşa încât invaziile otomane din secolele XV şi XVI desăvârşesc declinul vechii mănăstiri.

         Legăturile dintre mănăstirea mamă din Pontigny şi cea filială din Igriş au continuat timp de mai multe secole. Ca mărturie a acestor legături stă şi un manuscris latin de la sfârşitul secolului al XII-lea adăpostit la biblioteca Universităţii din Montpellier, cel cu nr. 12. Manuscrisul cuprinde o listă a cărţilor mănăstirii din Pontigny, iar în dreptul unora o mână de călugări a adăugat scurte note care confirmă faptul că au fost trimise filialei sale sud-est europene, singura din acestă zonă fiind Igrişul.

         Ţinând seama de statutul de mănăstire nou înfiinţată, ca şi de necesitatea de a beneficia de cât mai multe dintre scrierile „clasice” din epocă, este normală această deplasare a unor titluri la Igriş, unele definitiv, alte doar pentru copiere. Şi tot normal pare ca şi Cârţa, la rândul ei, să solicite manuscrise de la Igriş, spre a le copia.

         Din lecturarea acestei liste, cuprinzând şapte volume in folio fiecare cuprinzând mai multe opere, se desprind câteva concluzii interesante. Astfel volumul I cuprinde opt dintre scrierile Sf. Augustin, cel de al II-lea patru scrieri, volumul II bis doar una. Volumele III şi IV cuprind doar câte o singură operă, în timp ce volumul V are şapte asemenea opere şi comentarii. Volumul al VI-lea are la rândul său şapte părţi, cea de  patra şi a cincea având fiecare şase şi respectiv patru opere în cuprinsul lor. Ultimul volum al listei, cel de-al VII-lea are la rându-i opt opere.  

         Din cuprinsul operelor se desprinde, în afara scriitorilor şi problemelor legate strict de necesităţile de cult, unii gânditori şi scriitori cunoscuţi ai epocii ca retorul Grigore din Nazianz, ideile filosofice ale Sf. Augustin sau gândurile unor învăţaţi ca Anselm din Canterbury şi Yves de Chartres. Lor li se alătură opere ale unor gânditori ai antichitaăţii ca Cicero, Seneca, Suetoniu sau Quintilian.

         Iată aici prezent pe seneca, gânditorul şi sfătuitorul, întemeietorul unei şcoli filosofice prin lucrarea sa ”De beneficiis librisex”, sau pe Marcus Tulio Cicero, cu „De finibus bonorum et malorum” în şase cărţi, pe un Marcus Fabius Quintillianus cu „De causis corruptae orationis sive institutionis …” în 12 cărţi, pe C. Suetonius Tranquillus cu „de vita Caesarum” în 12 cărţi.

         Dintre gânditorii evului mediu Anselm din Canterbury este prezent cu „Meditationes” şi „Orationes” în proză şi versuri, alături de cărţi de ritual. Iar Yves de Chartres este prezent prin cinci lucrări încadrate în volumele III-V.

         În afar importanţei lor pentru oficierea serviciilor religioase, aceste lucrări cuprind şi elemente importante din gândirea scolastică avansată a vremii, uneori şi elemente ale antichităţii clasice. Atât lecturarea lor de către călugării de la Igriş cât, mai ales, transcrierea lor în lungul unui proces ce dura luni şi ani de zile, sunt fapte de natură să dovedească penetraţia unor idei morale de ţinută şi pe această vale a Mureşului. Dacă la început se poate vorbi doar de o circulaţie restrânsă, mai apoi prin intrarea în mănăstire a unor elemente locale, aria de răspândire a acestor idei – uneori novatoare – într-o lume încistată aşa cum era cea medievală, se lărgeşte considerabil. Existenţa unei reţele de mănăstiri pe valea inferioară a Mureşului, contactele dintre acestea au contribuit la răspândirea, în diverse forme, a unora dintre învăţăturile cuprinse în volumele bibliotecii din Igriş.          Atestarea documentară a existenţei unei biblioteci eclesiastice în Igriş, pe teritoriul României, în jurul anilor 1177, alcătuită şi din lucrări cu conţinut laic, vine să întărească ideea unor legături culturale între diversele zone ale continentului european, indiferent de zonă sau de vicisitudinile istoriei. Alăturată celei a atestării unei prime şcoli, cea de la Cenad, din secolul al XI-lea, care avea probabil şi ea o bibliotecă mai mare sau mai mică, avem de a face cu fapte de cultură spiriuală de valoare în zona nordică a Banatului, într-o epocă în care imaginile false de până acum trebuie să lase loc adevărului: o viaţă economică şi socială puternică, capabilă să înglobeze şi elemente de cultură laică sau eclesiastică de valoare europeană.