Calea către Adevăr

Calea către Adevăr

Puțini dintre scriitorii români de azi au energia și, mai ales, capacitatea și determinarea de a fi agenții literari ai propriei opere. De a-și susține și de a-și promova cu/prin multiple mijloace cărțile, fie pe suport clasic, print, fie în format electronic (e-book), prin distribuirea pe scară largă prin internet, pe rețelele de socializare, pe blog-uri, site-uri personale, ale unor grupuri ș.a.m.d. De a face în așa fel încât acestea să ajungă, cu orice preț, la destinatarul final – cititorul și instituțiile lui reprezentative: librăriile, sălile de lectură, bibliotecile, colecțiile particulare etc. O asemenea înzestrare și chiar vocație au făcut ca cele douăzeci și patru de volume scrise în română și în engleză și publicate până acum de Leonard Oprea să fie răspândite pe cinci continente și să figureze în peste șaptezeci de biblioteci din țară  (inclusiv Biblioteca Națională a României) și din străinătate: între altele, biblioteticile universitare California din Los Angeles (UCLA), Biblioteca Universității Harvard, Boston, Stanford, Louisiana, Massasuchetts, New York, Chicago (în Statele Unite), Toronto (Canada), ori Europa: Biblioteca Vaticanului, Biblioteca Universității din Chișinău. Fără îndoială că cei peste cincisprezece ani trăiți peste Ocean (inițial cu o bursă de  specializare în mass-media la California State University, Chico, în 1990, și rezident din 1999) și mutipla experiență de – cu un termen generic – agent cutural, întemeietor de fundații, edituri și reviste, redactor, organizator de conferințe internaționale, ca și colaborările la publicații importante precum săptămânalul New York Magazin ori revista culturală Atheneum, din Vancouver, au jucat un rol semnificativ în consolidarea abilităților de autopromovare ale scriitorului. Însă, pentru cine îi cunoaște creația, un alt lucru e mult mai important în această direcție. Precum puțini, Leonard Oprea și-a transformat chiar propria operă în suport/vector de mesaj promoțional, odată cu Trilogia lui Theophil Magus, o construcție de aproape o mie de pagini apărută între 2000 și 2004, atât în România, cât și în SUA. O trilogie ce include și două invenții literare cu totul inedite ale autorului: primul roman haikuTheophil Magus in Baton Rouge – a haiku novel, 2008și cel dintâi roman cu un nou tip de eseu intitulat respirațiiTheophil Magus living in Boston – Anna-Maria 101 breathings, 2011. Alter ego al scriitorului, ”scriitor mărturisitor profetic al căii și al adevărului și al vieții”, Theophil Magus este mai mult decât un constructor sine-qua non al edificiului narativ. El e elementul cheie al unei strategii de self promotion ce beneficiază de unicitate în literatura de azi. Departe de a fi doar un procedeu postmodernist, omniprezența sosiei lui Leonard Oprea îndeplinește multiple funcții, începând cu aceea de ecleror, continuând cu cea de liant reflexiv și purtător de mesaj și sfârșind cu postura de rezoner al întregului edificiu literar și estetic.Astfel se petrec lucrurile și în noul roman, Ephphatha sau Asasinul unui președinte?*. O carte în care Theophil Magus este și nu este protagonist, se integrează în curgerea narativă și, totodată se plasează în afara ei, iremediabil, presant, obsesiv. E, ca să folosesc două formule la modă, un must carry și un must have, fără de care romanul n-ar fi ceea ce este.

   Cu o tramă ce se apropie de aceea a unui policier despre o dublă crimă, împănat cu (alte) omucideri bizare și controversate, cu descinderi și percheziții în miez de noapte, enigme ce se lasă greu de pătruns, investigații ale căror concluzii sunt oarecum previzibile și, îndeosebi, cu proiecția unui asasinat cu alură de crimă perfectă la cel mai înalt nivel, Ephphatha sau Asasinul unui președinte? se derulează, când năvalnic, când cu o lentoare groasă, de magmă incandescentă, într-o atmosferă care unește Decameronul lui Boccacio, cu bolgiile dantești și cu Elixirele Diavolului lui E.T.A. Hoffman ori cu inegalabilul roman al lui Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta. Victimele dublei crime sunt Ioan Seninu, dizident anticomunist, ”fost deținut politic în Experimentul Pitești, muncă silnică la Canalul Dunăre – Marea Neagră, la tăiat de stuf pe Insula Mare a Brăilei” care ”eliberat, corespondase cu Nicolae Steinhardt, pe scurt, un răzvrătit sadea” și Madam Lucica (Luciana Sobor), ”cum era cunoscută între businessmeni și politicieni”, ”matroana SRI a bordelului prezidențial”, așadar, ”martoră specială” și marea iubire a lui Ioan Seninu. Toate firele acestui dublu asasinat duc spre Ion Vătafu, ”Președinte românesc de popor ales”, admirator al lui Lavrenti Pavlovici Beria, Himmler-ul lui Stalin, și al lui Lev Nikolayevich Oigenstein – Leonte Răutu, tartorul începuturilor culturii comuniste. Lider al loviturii de stat din Decembrie 1989 și tătuc necontestat al traziției de la socialism la capitalism, implicat, deci, în asasinarea cuplului Ceaușescu, în evenimentele din prima jumătate a anului 1990, fenomenul Pieței Universității, ciocnirile de la Târgu Mureș, mineriade etc. Ion Vătafu e imaginea în absolut a dictatorului ”cu față umană”, mare iubitor de demonstrații și mitiguri întru propria slavă, dar și de hidoase chiolahuri vânătorești, violuri și abuzuri fără limită: ”Ion Vătafu știa destule, cum au fost asediul, invazia și cucerirea Bucureștiului deodată cu furiile proletare dezlănțuite în Piața Universității de haitele cu miasme de neaoș legionar și comunist pogrom”, dar ascundea aceste adevăruri ”chiar și de el însuși”. 

   În investigarea crimelor este implicat, la solicitarea lui Constantin Iacob, protagonistul romanului, la rugămintea iubitei sale, Maria Seninu, nepoata dizidentului Ioan Seninu, Conul Beliar, securist de modă veche, ”detectiv particular”, adept al principiului ”nu-mi spune cine ești, spune-mi pe cine cunoști”. Un personaj ”disponibil pentru oricine plătește cât cere”, patron spiritual de necontestat al Tavernei Mititelu&Berea, una dintre hibrizările post decembrie ’89 spre Dealul Mitropoliei, locul unde ”în deplin acord cu economia în tranziție se putea cumpăra și vinde orice, de la un nasture și până la un tanc, de la ecstasy, coke drug și până la un rinichi, un ficat sau o inimă; de la un pașaport American și până la un asasin profesionist”, și, în mod deosebit, stăpân al ”artei de a cumpăra sufletul”, într-o epocă în care ”orice suflet e de vînzare”. Pe scurt, după propria definiție a sinelui, Conu Beliar ”e dracul gol” (în ebraică, numele său înseamnă ”căpetenia diavolilor”, dar și ”cel fără valoare”!). Presupus agent al fostei Securităti comuniste, reactivat de Serviciul de Informații Român alias Securitatea neocomunistă în vremea ”sinistrei mascarade”, Conu Beliar e Satan, un Mefisto, macabru cumpărător de suflete, din aceeași categorie cu Woland din romanul lui Bulgakov și cu Medardus dinElixirele diavolului, de care îl apropie biografia plină de violențe, de neînfrânare până la viol, de crime întunecate, precum și plăcerea de ”a se juca cu oamenii marionete”, ușor de manipulat prin pornirile și  impulsurile lor necugetate. Întâmplător sau nu, participarea la cercetarea crimelor e oferită lui Iacob Constantin, alias Copel, american de origine evreu român, emigrat în Statele Unite împreună cu familia la sfârșitul primăverii lui 1940, în schimbul implicării directe a acestuia în asasinarea lui Ion Vătafu, într-o visată, dar niciodată împlinită, crimă perfectă. Încetul cu încetul,  Ephphatha sau Asasinul unui președinte? devine astfel un bildungsroman despre viața, apropierea de Divinitate și mântuirea lui Iacob Constantin. O Schicksaldrama, o dramă de destin, cu numeroase pagini de extracție onirică, fantastică, o ”imperturbabilă și eternă poveste a căutării-de-sine-însuși”. O construcție sofisticată – prin infinitele interferențe și trimiteri poematice și filosofice guvernate de spiritul lui Theophil Magus – și prin cele șapte ”secvențe” (unele, reiterative) de puzzle, ce includ comentarii, extrase din presa vremii, sondaje, scurte interviuri, reflecții individuale, opinii aleatorii dar perfect coerente. În sfârșit, un demers ezoteric, prin străbaterea ilimitată a căilor credinței și ale învățăturilor biblice, prin priza lui mistică ce explorează triunghiul esențial Dumnezeu Unul, Omul înspre Dumnezeu și Omul fără Dumnezeu. Calea descoperirii de sine se întemeiază, firește, pe eternul mit al iubirii: cu o strălucire aparte în atmosfera sumbră a întâmplărilor și evenimentelor romanului, dragostea celestă dintre Iacob Constantin și Maria Seninu, precum aceea dintre Leonard/Medardus și Aurelia/Sfânta Rozalia din Elixirele Diavolului, marchează transformarea definitivă a destinului lui Iacob, de la Omul fără Dumnezeu, la momentul sublim din final: ”Ephphatha! Dumnezeu este Unul, Alfa și Omega! Dacă rămânem în Cuvântul lui știm Adevărul, iar Adevărul ne face liberi. Înțelegi? Beliar e neputincios în fața Adevărului. Noi am ales Adevărul!”…    Atotcuprinzător în încărcătura lui (auto)biografică, șocant și original prin alcătuire și construcție, neobișnuit prin stil, devastator prin adevărurile despre comunismul românesc și despre viața cea de toate zilele în România ante și postdecembristă, teribil prin sondarea abisurilor istoriei de azi, romanul este, totodată, o alegorie crâncenă despre genomul mioritic, o parabolă plină de ironie a felului cum românii au ales să existe, cu sau fără voia lor, înainte și după evenimentele din Decembrie 1989. Înainte de orice, însă, Ephphatha sau Asasinul unui președinte? este un roman politic. Unul dintre cele mai puternice apărute la noi în ultimele trei decenii. O carte despre condiția umană specifică a acestui început de mileniu, în care paradigma politică continuă să fie un reper esențial al vieții cotidiene. Este un roman al confruntării dintre individul uman și un sistem socio-politic impredictibil, opresiv și aberant, căruia cel dintâi încearcă să îi explice și să îi înțeleagă sensul, să se (de)situeze în raport cu el, să îi descopere geneza, resursele, evoluția și impactul asupra destinului particular sau colectiv. Este, romanul unei crize totale, iremediabile în relația dintre un personaj și un sistem politic, consecința unei stări limită de refuz, de angoasă, de exasperare. Una care, așa cum se poate constata, în cazul lui Leonard Oprea, este profund creatoare.

* Leonard Oprea, Ephphatha sau Asasinul unui președinte?, Editura Eikon, 2022