Între amintiri şi exegeze (6). Marin Preda, partea a II-a

Între amintiri şi exegeze (6). Marin Preda, partea a II-a

Despre Marin Preda s-a scris enorm, dar uluitor mi se pare ce a făcut Stan V. Cristea în câteva volume de sute şi sute de pagini, începând cu originea  satului natal al scriitorului, Siliştea Gumeşti, pe urmă anii formării intelectuale, anii de la Bucureşti, când Marin Preda devine celebru. A scris foarte, foarte mult, a adunat documente despre prozator. Mai fiecare dintre istoricii şi criticii literaturii române şi-au început cariera scriind despre Marin Preda. El a fost mereu foarte actual, prin operă, prin prezenţa la Uniunea Scriitorilor, prin mitul existenţei sale. Acum, la o sută de ani de la naştere, dincolo de documente a apărut o mitologie a asasinării lui Marin Preda. Evident, e doar părerea unor istorici care caută senzaţie. A fost epuizat, după ce a muncit atâta, după ce a scris un roman fabulos, după ce a trecut printr-o istorie personală neobişnuită. A fost un om fragil, totdeauna a vorbit despre fragilitatea lui, într-un articol al său, foarte polemic, zicea, că nu toţi ce-i de la ţară sunt nişte oameni  zdraveni, sunt şi ei, mai zicea , cu beteşugurile lor.

      Marin Preda nu a murit asasinat, a sfârşit dintr-o epuizare fizică. A trecut printr-o uzură firească, aş spune, pentru efortul pe care l-a  depus. De altfel, romanele sale sunt pagini de autobiografie în care vorbeşte despre trecerea lui prin boli şi spitale.  Foarte importantă este pentru cultura română, pentru Marin Preda, apariţia, în 1955, a romanului Moromeţii. Este foarte important cum acest roman schimbă definiţia, schimbă structura, aş spune, literaturii române. Odată cu Moromeţii, literatura realist-socialistă se fracturează. De ce a scris Moromeţii? Este foarte important momentul acesta şi trebuie să vedem felul în care Marin Preda trece către o anumită literatură. Primele sale proze despre sat, despre tatăl său, sunt proze realist socialiste, tatăl său este, în prozele din 46-47,  chiaburul, nu e, încă, Ilie Moromete. Acel strălucitor ţăran este chiaburul,  interesat doar de pământ. Realismul socialist se continuă cu  Desfăşurarea, roman pe care l-a tot modificat ca să obţină o anumită formulă. Este momentul în care literatura merge pe această direcţie. Până după moartea lui Stalin, în 1953,  Marin Preda lucrează la Moromeţii, care apare în 1955. Este romanul în care îşi descoperă tatăl. Se ocupă frumos de tatăl său. Am scris o carte în care mă ocupam de cei mai mari scriitori români, George Călinescu, Camil Petrescu, Sadoveanu, scriitori fabuloşi, care orientează, într-un anumit fel, cultura română. Sunt, aş spune, copii din flori, cumva, acţiunea lor spirituală merge către căutarea tatălui. Într-un fel şi Marin Preda, în Moromeţii, îşi caută tatăl, ştiutul Tudor Călăraşu. Toţi despre care am scris şi vorbit, George Călinescu, Camil Petrescu, Sadoveanu, Tudor Arghezi, aveau un fel de a privi în urmă. Privesc în  urmă cu „mânie” lumea care nu era cea mai bună cu putinţă. Şi-atunci, după 1948, ei încearcă să se uite înapoi, încearcă să scrie altfel despre lumea care a fost. Pe urmă îşi revine, şi Sadoveanu cu Nicoară Potcoavă, nu mai vorbesc de Arghezi, cu toate volumele pe care le scrie după 1955. Marin Preda a încercat  să revină la lumea care a fost, a încercat şi după Moromeţii să îşi descopere adevărurile sale esenţiale, Moromeţii volumul doi,  şi  în Cel mai iubit dintre pământeni. Aici proiecţia este către biografia lui Ion Caraion, prieten din anii 44-45, şi către biografia lui I.D. Sârbu. Amintirile din  puşcărie ale savantului, ale filozofului din Cel mai iubit dintre pământeni sunt amintirile din detenţie ale lui Caraion sau cele povestite de I.D. Sârbu.

                   Marin Preda, la o sută de ani devine,aşa cum arată şi cărţile lui Stan V. Cristea, cel mai iubit scriitor român. Nu prozator, scriitor. A fi scriitor, a defini Uniunea Scriitorilor aşa cum arăta ea până la 1989, aşa cum a definit-o prezenţa sa, arată personalitatea lui Marin Preda. Autor, romancier, director al celei mai  importante edituri din România, Cartea românească. Pe la editura aceasta, condusă de el, cenzura  se îmblânzea. Pentru unele cărţi nici nu mai exista. cenzură. Delirul lui Marin Preda a generat un scandal internaţional fiindcă în gazetele sovietice s-a scris că îl laudă pe Antonescu. Nu-l lăuda, era un fel de a înţelege istoria. Marin Preda a fost un mare personaj al istoriei pe care a scris-o cum a  crezut, cum a învăţat-o la Siliştea Gumeşti, în tinereţea sa când a trecut prin diferite şcoli, diferite alianţe, prin lumea tinerilor scriitori alături de care s-a format şi a devenit Marin Preda.

         ( A consemnat Dumitru Oprişor)