Ziua de joi, 24 noiembrie, la Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România rămâne un moment cu totul aparte. Preşedintele filialei, criticul literar Cornel Ungureanu, a fost, şi de data aceasta, un amfitrion fără cusur. Atmosfera , emoţiile, suspansul, tot ce ţine de un astfel de moment, se vor mai trăi doar anul viitor. Când se vor acorda, din nou, premiile literare pentru cele mai bune volume scrise de membri ai filialei, în anul literar în anul 2022.
Premiile pentru anul editorial 2021 au fost stabilite de unjuriu alcătuit din PiaBrînzeu, Președinte, Ionel Bota, Eugen Bunaru, Maria Nițu și Radu Pavel Gheo care au decis:PREMIUL OPERA OMNIAa fost acordat domnului Prof.univ.dr. IOSIF CHEIE PANTEA, PREMIUL CARTEA ANULUI PENTRU POEZIE -Tudor Crețu, Blesteme&more, Editura Casa de pariuri literare, 2021, PREMIUL CARTEA ANULUI PENTRU PROZĂ -Robert Șerban, Oameni în trening, proză, Editura Polirom, 2021, PREMIUL CARTEA ANULUI PENTRU CRITICĂ, ISTORIE LITERARĂ ȘI ESEU – Marian Odangiu, Arhipelagul de hârtie. Poeți și prozatori din Banat,Deceniul al doilea, Editura Brumar, 2021, PREMIUL PENTRU DEBUT EX AEQUO – Mădălina Aldescu, Tempeste, Editura Eurostampa, 2021, Anastasia Coste, Tranzit prin gara cu mirosde tei, Editura Casa de pariuri literare,2021.
Au fost, de asemenea, acordate următoarele premii speciale:PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU POEZIE -Ioan T. Morar,Cînd plouă mă numesc altfel, Editura BaroquBooks&Artes, 2021, PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU PROZĂ -Vasile Bogdan, Cumpăna, roman, Editura Tim, 2021, PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU ESEU-Cristina Chevereșan, Mansardă la Veneția. Nouă săptămâni în lagună,Editura Humanitas, 2021, PREMIUL JURIULUI PENTRU TRADUCERI– Ildikó Gábos, László Krasznahorkai. Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim, Editura Pandora, 2021,PREMIUL JURIULUI PENTRU PROIECT JURNALISTIC– Constantin Mărăscu, Sfinți fără aureolă volumul 3, Editura Eubeea, 2021, PREMIUL JURIULUI PENTRU EXPERIMENT LITERAR -Doina Magheți, Condamnat la moarte. trenul Care mă duce taie istoria în două, Editura Eikon, 2021.
Premiile, susţinute de Asociaţia Memoria Culturii şifinanţate de Consiliul Judeţean Timiş, au fost decernate în Sala de Cenaclu a Filialei USR şi a revistei Orizont, ale cărei Premii pentru critică, istorie literară şi eseu au fost decernate în acelaşi context scriitorilor Alexandru Budac, Viorel Marineasa, şi Daniel Vighi.