Introducere la o istorie culturală a Banatului (2)

Introducere la o istorie culturală a Banatului (2)

Banatul a fost limita extrem estică a primei Renaşteri italiene. Cel care a adus până aici renaşterea şi umanismul a fost Filippo Scolari ( 1369 – 1426 ) comite de Timiş, Cenad, Arad, Caraş, Zarand, etc. intre anii 1404 – 1426.  Om al Renaşterii, crescut in atmosfera reanscentistă a Florenţei, Scolari a adus la curtea regală, dar şi la cea din Timişoara, reprezentanţi de seamă ai quattro cento-ului florentin. Au venit aici şi au lucrat pentru el arhitecţi, sculptori, pictori, ebenişti; au venit, au stat şi au scris poeţi şi cronicari. Timişoara şi – prin extensie – alte centre religooase şi urbane bănăţene au beneficiat de creatori renascentişti. Războaiele neintrerupte au distrus insă toate aceste mărturii.

Dualitatea catolicism – ortodoxism , ambele credinţe cu mulţi credincioşi in Banat, este ilustrată şi de activitatea misionară a unor călugări, atât catolici cât şi ortodocşi.  Prezenţa unor inchizitori catolici ca Iacob de Marchia şi Ioan Capistrano la 1430 şi 1455, dar şi a unor episcopi ortodocşi  ca Ioan de Caffa – în jurul anilor 1450, in Banatul de la mijlocul secolului al XV-lea, probează  existenţa acestor credinţe, inclusiv perenitatea valorilor spirituale şi culturale vehiculate de ele.

Cea de-a doua renaştere, cea corviniană, marchează a doua jumătate a veacului al XV-lea in Banat. Aceleaşi amintite războaie contribuie la distrugertea celor mai multe dintre ele. Putem insă aminti opera literară a lui Pelbart de Timişoara ( Pomerius, Rosarium, De Sermone, etc.), cu studii la Cracovia, călugăr catolic militant, remarcat prin predicile sale caustice la adresa unor aspecte ale lumii sale. Pelbart este şi autorul singurului incunabul scris de un autor născut pe teritorul României, editat la Hagenau – Germania în anul 1500. Opera sa a cunoscut o largă răspândire in zonele Dunării mijlocii, prefaţând viitoarele incercări de inoire a creştinismului de sorginte catolică.

Primele decenii ale secolului al XVI-lea aduc cu sine şi răspândirea reformei religioase, a credinţelor protestante ( luterane, calvine, trinitariene, etc.). Iniţiatori sunt tinerii studenţi de la universităţile germane care se intorc aici cu invăţăturile lui Luther şi Calvin. Nobilimea zonei imbrăţişează noua credinţă şi sprijină propagarea ei in rândul populaţiei. Rolul nobililor din familia mureşeană Jakşici şi al comitelui de Timiş Petru Petrovici este determinant. Aceştia sprijină, inclusiv financiar, tipărirea unor prime lucrări protestante, in limba maghiară.

Protestantismul s-a propagat rapid la o parte a populaţiei bănăţene. Pentru români prozelitismul religios protestant a insemnat tipărirea primelor texte ( luterane şi calvine) in limba română cu caractere latine, dar cu topică maghiară.  Existenţa mai multor şcoli protestante, la Cenad, Lipova, Timişoara, etc., plecarea la studii universitare a tot mai mulţi tineri absolvenţi ai acestora a marcat mijlocul acestui veac. Printre cele mai reprezentative figuri ale acestui curent se numără Stefan Kiss din Szeged, activ propăvăduitor al noii credinţe la şcolile protestante din Cenad, Lipova şi Timişoara.

Dintre cele mai reprezentative momente ale reformei religioase asupra românilor bănăţeni se remarcă traducerea şi tipărirea in româneşte – pentru prima dată – a bibliei  ( 1585 ). Trei propăvăduitori ai reformei – pastori din Caransebeş şi Lugoj – intreprind această monumentală operă. Ei i se adaugă ,în următoarele decenii, traducerea românească a mai multor catehisme şi scrieri ale părinţilor reformei.

Mijlocul veacului al XVI-lea  aduce asupra Banatului pericolul otoman. Campaniile militare ale turcilor otomani, intreprinse in cursul anului 1551 dar mai ales in vara anului 1552, inseamnă cucerirea Timişoarei şi transformarea Banatului de câmpie şi – parţial – de deal intr-o provincie ( paşalâc, eyalet, vilayet ) otoman. Banatul estic se transformă intr-o formă politico-administrativă – Banatul de Lugoj Caransebeş – şi este alipit principatului Transilvaniei intre 1552 şi 1658 după care este transformat şi el in provincie otomană.

Timp de 164 de ani constatăm o dualitate islamică – creştină ( majoritar ortodoxă dar şi catolică ) in vilayet, una ortodoxă – protestantă – catolică in  Banatul creştin.

Câteva cuvinte se cuvin spuse despre cultura islamică otomană din Banat. Cercetările istoricilor din ultimele decenii au adus suficiente elemente pentru definirea acesteia. Era o cultură de tip religios, bazată pe Coran, existentă indeobşte in mediul urban. In marile centre urbane din Banat s-au ridicat moschei ( fie prin transformarea bisericilor, fie prin construcţii noi ), dotate cu un personal religios numeros. S-au ridicat şcoli de tip elementar – mecteb ( în general în oraşe şi tàrguri,care erau şi reşedinţe ale unităţilor administrativ-teritoriale otomane(sangeacuri şi nahii) – şi de tip gimnazial – medrese ( la Timişoara ) – unde predau dascăli şi profesori calificaţi. Mănăstirile diverselor ordine ale dervişilor islamici erau locuri de rugăciune dar şi de cultură. Arhitectura religioasă a inălţat aici câteva monumente reprezentative( moscheea lui Seydi Ahmed paşa la Timişoara, moscheea vizirilor Kőprüllü la vakàful din Arad,etc.). Cea militară a construit fortificaţii ( noua cetate a Timişoarei, cetatea de la Aradu Nou, fortificaţii la Lipova, Cenad, Orşova,etc.) iar clădirile administrative, economice, sociale ( reşedinţe ale beilerbeilor la Timişoara şi Ineu, băi publice, bazare, caravanseraiuri – în toate marile oraşe şi tàrguri din paşalàcul de Timişoara, etc. ) intregesc peisajul arhitectonic islamic din Banat.

Intrucât religia islamică interzice reprezentarea figurii umane, artele plastice se orientează asupra elementelor vegetale şi a celor geometrice. O dezvoltare deosebită a cunoscut cultura scrisă. Inceputul l-au făcut cronicile, apoi diferite relatări de călătorie, suculente in descrierea unor obiective sau chiar ţinuturi bănăţene. Se remarcă globtrotterul otoman Evlyia Celebi care lasă cea mai amplă descriere a Banatului de la mijlocuul veacului al XVII-lea ( anii 1660 – 1664 ). Cronicarii  El Hac Ibrahim Naimeddin Timişoreanul, Ibrahim Pecevi, dragomanul Ali, sunt doar câteva dintre cei ce au lăsat mărturii semnificative despre viaţa Banatului din perioada otomană. Redusă doar la câteva centre urbane, cultura islamică din Banat dispare definitiv odată cu părăsirea Banatului de către turcii otomani, in anul 1716.