Spleen de brumar
Vezi! ghemul vieţii e căzut…
să-l depeni tu, de la-nceput
să-l ţii în jurul nostru cald
să pot, cumva, gândul să-mi scald
să-l laşi, în jurul nostru, rece
pe când de dorul tău mi-o trece
în vis ca să-l rostogoleşti
când vei minţi că mă iubeşti
să faci din el un chip sculptat
de mine când vei fi uitat
iar uneori să-l ţii la sân
când vrei, la stele, să rămân
să-l blestemi când ţi-o fi de rău
sau să-l trimiţi la Dumnezău
când bine va fi de-amândoi
să ţi-l aduc eu înapoi
ori senin, ori înnorat
să nu te-opreşti din depănat
să faci din Soartă veşnic ghem
eu? să-l ating şi să mă tem…
Nod
Doamne, arată-mi calea către noi
sunt cufundat în timp până departe
umil râvnesc să mai cioplesc o carte
sădind în pagini ochii trei ori doi
Nu pot ieşi de-a oarba la plimbare
mă arde o adresă, cruzi o ştiţi
eu cred în vis c-amarnic mă iubiţi
cu patima care-n poem mă doare
Mirat nu intru, vreau întâi să ies
hulind fântâna apa să coboare
o ciutură cu dragoste şi soare
m-ar blestema să plâng sub chin ades
Vezi? n-am victorii… umbre-n rugăminţi
cu suflet mă atrag spre lumea rece
prin mine întru noi trist nodul trece
ca fiii în nepoţi şi din părinţi
Iată, m-am apropiat
Iată, m-am apropiat de tine, Doamne,
tu priveşti peste mine, încă
nu-mi auzi ruga de a mă prinde
în privirea ta, de a fi în ea
Iată că înţeleg insectele, noaptea
se prăbuşesc în lumina flăcării
care priveşte peste ele, peste tot, aiurea
şi, poate, n-au timp să-şi încheie ruga
ruga lor, care-i şi ruga mea
de a fi insecta din lumina ta
de a fi cuprins în ea
Iată, m-am apropiat de tine, Doamne,
calc hotărât pe scena
în care trebuie să-mi joc rolul roţii,
să-mi închei calea în lumina
privirii sau flăcării tale
precum orice insectă care fuge de întuneric
în moarte.
Rugăciune la Canton
Doamne, Iisuse Christoase, fiul lui Dumnezeu
şi al Fecioarei Maria
miluieşte-l pe păcătosul Geon de la Canton
fiul lui Dumitru pământeanul
şi al mamei chinuite Maria
nu-l lega de răsuflarea Lunii despicate-n florar
fără harul şi binecuvântarea ta primăvăratică
funia de aer nu-i va ajunge oricum
să se atârne puterii tale nesfârşite
lasă-l dezlegat sub Cer şi stele
să-şi poarte Cantonul dincolo de năprăsnicii
să-şi afle cu povară de melc în spate
eternitatea din oaza liniştii
Doamne, Iisuse Christoase, lasă-i asemănarea
în umbra sau chipul lui de izvor
când îşi curăţă ultimii zori ai vieţii
cu agheasma binecuvântată ca vin
nu-l izbăvi de starea straniului paznic
care împleteşte ziua şi noaptea în sine
cu lumină pre întuneric călcând !…
M-a părăsit speranţa
Nici nu mai ştiu de când m-a părăsit speranţa
de a mă întoarce la mine
totul seamănă cu pagina arsă fără milă
şi scrumul aruncat în curentul Cheilor
e ca şi cum scrumul ar lupta
să se refacă-n scriitura de suflet ars
doar pentru a-mi asculta încă o dată jelania
ori poate inima spulberată acolo
într-un desen cu săgeată care străpunge, pueril
ar încerca să bată precum clopotul în dungă..
Totul seamănă şi cu un loc văzut pentru mâine
în care tu mă vei găsi cum nu sunt
adică mai aproape de mine ca de Dumnezeu
Se-aud cântece în mine, simfonii de toamnă
poate bolboroseli de-ale râului în căutarea izvoarelor
eu aşez între ele această rugăciune curată
ca scrumul să-ntocmească scriitura arsă
precum slujba preotului pomenirea la şapte ani
a celui îngropat ca soldatul în tranşeu
Se-aud în mine cântecele pământului
şi nu mai ştiu care bucurie a timpanului
îmi va face semnul crucii deasupra
nu mai ştiu ce duh va împleti prin timp
aceste rânduri de sub conifere seculare rămase
cu răşina aprinsă în candela Cerului
aici, unde Dumnezeu se odihneşte
sfinţind cu veşnicie altarul
Bisericii de Brazi
înaintea nunţii mele din Cuvânt.
Ziua de mâine
Nu ştiu să mă bucur de azi
am ochiul îngheţat pe sticla ferestrei
dorinţa mi s-a rătăcit sub hainele tale
mi s-a rătăcit sub neaua grisată
frunză vârstată maroniu-roşcat
precum păcatul părăsit în asfinţit
Nu ştiu să mă bucur de azi
am fost în pădure ca-n cimitir de cruci
fiecare moarte şi-a ales câte una
moartea mea şi-a ales greu crucea
poate s-a rătăcit printre cruci
precum bucuria zilei de mâine
Veniţi, prieteni de sărăcie
prin voi mă bucur de ieri
însingurat în Cantonul rătăcit printre cruci
în cantonul sufletului crucificat
între un duh şi o inimă
între un păcat şi un răsărit
Plecaţi, prieteni de sărăcie
poate că mâine cimitirul va da-n muguri
precum gândul clopotarului în clopot
gândul de pasăre aşezată pe-o cruce
după ce-a fost crucificată pe cine ştie ce
păcat al zilei de mâine…
Nu ştiu să-mi acopăr necazul cu suferinţa
parcă-aş trăi într-o gaură de pământ nisipos
aşteptând prăbuşirea cu seninătate
prăbuşirea zăpezii peste azi
prăbuşirea vieţii în sufletul gol
ca toba cu pielea întinsă cât cerul
Nu ştiu ce mai ştiu cu iarna asta, prieteni
poate nici să plâng din streaşină, cu ţurţuri
nici să-mi îmbăt nebunia cu ger
nebunia în care vorbele-mi se leagă
nod gordian al promisiunii de lumină
dintr-o erectă lumânare de brad…