Astăzi, când avem la dispoziție zeci de canale TV, iar internetul ne oferă și mai multe imagini, când oricine poate să fotografieze sau să facă înregistrări video cu ajutorul telefonului mobil, apare întrebarea: de ce în școală nu se predă nicio disciplină care să ofere o inițiere în comunicarea vizuală? Excepție fac liceele de arte plastice.

         Ce însemnă să fii analfabet, o știe toată lumea: să nu cunoști literele și să nu poți citi cuvintele scrise. Relativ recent a apărut o nouă situație și un nou termen care desemnează o situație distinctă: analfabet funcțional. El se referă la o surprinzătoare și îngrijorătoare realitate: persoane care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce spune textul respectiv, fiind vorba de texte obișnuite, nu de scrieri de specialitate, pentru a căror înțelegere ar fi nevoie, cum e și firesc, de o pregătire în domeniul respectiv.

         Prin analogie, putem să ne punem problema: există un analfabetism vizual?, cu referire atât la imaginile fixe (fotografii), cât și la cele în mișcare (înregistrări videosau film pe peliculă). Probabil că primul răspuns la această întrebare va fi unul negativ, sprijinit pe un argument, aparent, puternic: oricine, dacă privește o imagine, fixă sau în mișcare, va recunoaște obiectele sau ființele reprezentate. Și un copil dacă vede imaginea unei pisici sau a unui pom, el va ști că vede o pisică sau un pom, pentru că fac parte din experiența lui vizuală, îi sunt deja cunoscute. Dacă în imagine apare ceva ce nu a mai văzut în realitate, de exempluun animal preistoric, o simplă explicație:Acest animal este un dinozaur, îi va permite copilului ca ulterior să-l identifice și în alte reprezentări vizuale. Astăzi, chiar și cei mici, care abia au învățat să meargă, se uită fascinați la filme pe telefonul mobil sau la televizor. Dacă, la această vârstă, este un lucru bun sau rău, reprezintă o altă discuție.Prin urmare, dacă aplicăm în domeniul imaginilor vizuale (foto/video) același tip de raționament ca în cazul scrisului – cine nu știe citi este analfabet, ar rezulta că nu putem vorbi de un analfabetism vizual, pentru că prin natura noastră avem capacitatea de a recunoaște ceea ce este reprezentat într-oimagine. Cu toate acestea, el există, într-o formă specifică acestui mod de comunicare. O imagine poate să transmită, să spună, mult mai mult decât doar să arate ceva. Ea poate să sugereze, să simbolizeze etc., prin unghiul de fotografiere/filmare, modul de cuprindere a subiectului în cadrul imaginii, felul în care sunt folosită lumina și umbrele etc. Toate acestea trebuie învățate și, mai ales, exersate, sub îndrumarea unui dascăl, atât în privința „lecturii” unei imagini, cât și în privința realizării unui mesaj vizual.

         Astăzi, când tehnica foto-video este foarte de accesibilă, ar trebui cu atât mai mult să se învețe limbajul imaginilor statice și dinamice. Dar facilitatea realizării lor, doar prin simpla apăsare a unor butoane și comenzi, creează falsa impresie că nu mai este nimic important de învățat. Spre deosebire de un analfabet, care nu poate scrie și nici citi, posesorul unui smartphonese descurcă destul de bine, din punctul său de vedere: el realizează cu ușurință imaginile cu subiectul sau tema dorită. Rămâne deschisă problema calității, a clarității și complexității mesajului dorit să fie transmis.

         Așa cum literele, scrisul și cititul se învață în primii ani de școală, de ce nu s-ar preda și câteva elemente introductive în limbajul vizual? Cred că ar avea succes la copii, dat fiind interesul lor dovedit pentru telefoanele mobile. Este și perioada în care li se poate dezvolta gândirea vizuală, nu doar prin desen, ca în prezent. S-ar pune bazele nu doar bunului gust în acest domeniu, ci și unei viitoare comunicări vizuale eficiente.