Vernisaj Horia Bojin & Tiberius Giucă

Vernisaj Horia Bojin & Tiberius Giucă

Galeria Calpe vă invită joi 16 martie 2023, ora 18, la vernisajul expoziţiei Respirări – Horia Bojin& Tiberiu Giucă. Cuvântul de deschidere va fi susținut de către conf. univ. dr. Gabriel Kelemen.

Sculptor timişorean matur, solid ancorat stilistic în contextul cultural citadin, Horia Bojin „atacă piatra, lemnul, metalul, cu forţa iscusită a maestrului experimentat ce stăpâneşte clar direcţia, disecă tranşând în carnea de piatră simţiri ancestrale, astfel stârnită materia primă a lemnului-pâine şi a osului-piatră, atinse spectral de iarbă, de cer, şoptind eolian imperturbabil albastre cuvinte de apă, de praf, de nor”,  arăta conf. univ. dr. Gabriel Kelemen. Absolvent al Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, artistul premiat de Uniunea Artiștilor Plastici din România (2001) are în urmă zeci de expoziții personale și de grup, participări în simpozioane, și o serie impresionantă de lucrări monumentale expuse în marile orașe din țară.

În demersul Galeriei Calpe, lui Horia Bojin îi stă alături prietenul său bun, artistul vizual Tiberiu Giucă, unul din marii creatori ai acestui moment în artacontemporană românească. Tiberiu Giucă este un artist „cu un vast areal de cuprinderi și căutări creative, un spirit viu, temperamental, blajin, alteori trepidant, tăios, vulcanic, ce iscodește neobosit între frământări poetice cu iz elegiac ce-l trimit spre visare, sau profund filosofice în căutarea unui adevăr ultim, intangibil,  prospectări ce-l conduc înspre o foarte complexă maturitate axiologică, un amestec fertil bine dozat. Astfel descoperim o personalitate unică, un melanj indisolubil de înțelepciune și suflu creator ce insuflă concomitent, paradoxal, curaj și temere”, după cum arăta conf. univ. dr. Gabriel Kelemen.

Expoziţia Respirări – Horia Bojin& Tiberiu Giucă va rămâne deschisă în perioada 16 martie – 28 aprilie 2023..