Măsura Cerului

Măsura Cerului

Cum ieşi din cojoc, cel mic din neamul lui Cic îşi roti privirile cercetând, apoi mormăi cu năduf, ca un om mare : dimineaţa era limpede, cerul fără pic de nor şi soarele prea strălucitor. De amarul gândului nici nu privi către stâna de obşte, unde bălcaşii forfoteau pregătind vasele măsuratului. Se îndreptă iute spre izvorul cu ţuţur, suflecându-şi mâncile cămăşii, unde răbufni: „Tune dracu-n bogătoi / cum adună cioi cu cioi / măsuratul pe uscat / e bun doar la cel bogat!”  şi se spălă îndelung, stropind în jur cu puzderii de curcubeu, cu puzderii de supărare mare;  de unde să fi ştiut copilul că pe versantul dinspre Parâng al păşunii sobolii lucrau de zor la muşuroaie, semn sigur de zi ploioasă înspre după-amiază?

Tolănit pe tohoarcă, şeful de strungă îl auzi pe cel mic şi dădu drumul „minciunii” de replică, cu voce puternică, de făcu să tremure molidul de alături şi să pună câinii pe lătrat :

– „Că de plouă mocăneşte / laptele se înmulţeşte / pe sărac îl mulţumeşte / că aşa-i dumnezeieşte!”. Ce mai spui, măi fecior, câte oi ţi-or rămas după năprăsnicia trăsnetului din ziua de dinaintea sărbătoririi sfinţilor Constantin şi Elena?

Copilul scutură dimineaţa de pe gene, mohorât:

– Numai cinci, baci Basarab, trei mârzări, o mioară şi una stearpă.

–  Şi e greu pentru ai tăi…

–  Tata nu mai e… ştii dumneata, a căzut mina pe el, eu cu şcoala, ăilalţi îs mici, mama cu toate ale casei şi cam bolnavă… cum să nu fie greu?

Peste păşune treceau în zbor păsări mici şi gâzele se ridicau spre căldura soarelui generos. Turma oilor se auzea departe, dincolo de un pâlc cu brădui.

Oierul îşi trase tohoarca miţoasă către trunchiul copacului, îşi sprijini spatele de el şi apoi privi lung în ochii de cetină proaspătă ai băiatului şi trecu pe un ton de taină:

– Pătrucă, tu ştii bine regula noastră de măsurat laptele?

Ochii jucăuşi ai copilului căutară iute prin cer adânc, aruncară jar de soare cu cetină sclipitoare şi copilul trase grăbit cârpa peste faţă. Veni grăbit la un pas – doi de oier şi zâmbi hotărât, încheindu-şi cheptariul pe trup:

–  Păi, matematic, o cupă face şase vedre, adică treizeci şi şase de găleţi, cam două sute şaisprezece cioiuri, asta la măsurat, că la brânză înmulţim cât iese cu treizeci şi şase, ca de exemplu…

– Bravo, dar lasă exemplu’ pe după-amiază, că dinspre Bilele şi Voievodu vin funii de ceaţă. Mâncă repede şi scoate oile-n păşune, apoi oi veni să-ţi spun un secret, secretul ăluia cu oi puţine, Pătrule, oi puţine şi nevoi multe…

                                         x   x   x

Şeful de strungă îndemna, printre glume, bălcaşii la mulsoare, că norii se apropiau furtunos.  Ziua frumoasă se stricase dintr-o dată, se înnegurase, vântul a contenit şi aerul apăsa greu. Copilul dădea oile celorlalţi la strungă aproape bucuros, căutând ochii negri ai baciului Basarab. Omul îşi dădu seama târziu, când ploaia cădea năvalnic şi oile celorlalţi erau mulse. Şi :

–  Pătruţ, tu acu’ începi mulsoarea? Pe ploaie?!

Făcu în jur cu ochiul. Tăianul cel mic îşi îndesă nervos clopul peste cârlionţii blonzi şi răspunse pe acelaşi ton:

– Păi când, şefule, că până acu’  am slugărit între oi, am fost şi eu şef, strungaci şef, cum se spune; şi în ce să mulg?  Că peste tot sunt vase pline cu lapte…?!

…Şi copilul mulgea oile rar şi blând, vorbindu-le bucuros, în timp ce stropi mari şi grei cădeau în cupa cea mare, înmulţind laptele, înmulţind, cu  măsura Cerului.