Sunt oameni care la o aliniere de planete își hotărăsc, măcar în plan spiritual, destin comun. A fost cazul prieteniei dintre Adam Puslojic, românul născut pe Valea Timocului în 11 martie 1943, și ploieșteanul Nichita Stănescu, cel care a localizat la Belgrad 5 prieteni. Interferențele dintre literatura română și cea sârbă îl au ca mentor spiritual pe uriașul, la propriu și la figurat poet de expresie sârbească și, deopotrivă, românească. Un curent de avangardă „clocotismul„ îi poartă numele și nici nu poate fi altfel devreme ce dinamismul cu care se mișcă în lumea literară a celor două țări dădea perpetuu în clocot și nu-l putea opri nici o graniță. Adam Puslojici a fost un constructor de punți și legături fără sfârșit.
Și a mai făurit cu decenii în urmă Adam Puslojic un lucru inedit. Când în inima Belgradului,întru aprecierea lui Nichita Stănescu s-a împlinit conturul unui imens cub și s-au rostit versuri ale poetului român. S-a oferit numeroasei asistențe o „Lecție despre cub”. Prezentată de Nichita Stănescu precum o rețetă gastronomică: ”Se ia o bucată de piatră / Se cioplește cu o daltă de sânge / Se lustruiește cu ochiul lui Homer / Se răzuiește cu raze până când cubul iese perfect”. Asta în opoziție cu „Oul dogmatic”, dar în aceeași lirică nonconformistă.
Vorbitor în copilărie de românească arhaică pe Valea Timocului, Adam Puslojic a învățat limba literară de dragul înțelegerii în originar a textelor încredințate nemuririi de către Nichita Stănescu. N-a fost străin nici de strădania de a tălmăci în limba sârbă versuri de Marin Sorescu. Deseori a fost prezent la acțiuni comune româno –sârbe organizate și în România. Una dintre cele petrecute la Timișoara, la care s-a nimerit să fiu martor, a fost de-a dreptul de ordinul ineditului trimițând spre hilar. Eram la sediul Uniunii Sârbilor din Banat, definit cu ironie de regretatul confrate Mile Todorov drept U.D.M.R.-ul sârbesc, si când să se plece, la „spartul târgului”, Adam Puslojic a strigat un „stați” menit a încremeni în poziție de drepți un întreg regiment. „Nu-mi găsesc cheile”. A fost explicația pe un ton mai moale. Și a început din partea întregii asistențe o sesiune de căutări, inclusiv la nivelul solului, pe sub scaune… Viermuiala aceasta s-a sfârșit la fel de brusc precum a început. Adam Puslojic și-a amintit că le-a uitat acasă . „Pe pian” a ținut să precizeze un cârcotaș plin de sarcasm.
Și cursul vieții s-a reluat după această sincopă, Adam Puslojic obișnuind să se prezinte asistenței că el se consideră de 200 la sută om. O sută etnic sârb, și o altă sută român.
Dar în fața destinului totul se rezumă la o tristă realitate. Cu o moarte toți suntem datori. Și-n cazul poetului sârbo-român clipa fatală a intervenit aproape de cumpăna dintre anii, când s-a trecut de la 2022 la 2023. Și astfel, avea 79 de ani, n-a mai putut spune „am trăit opt decenii!”.