Joi, 25 mai, s-a stins din viaţă jurnalistul Radu Ciprian Pop, o voce dinstinctă, de trei decenii şi jumătate, la Radio Timişoara. Stăpânit de o frenezie care-i venea din bucuria cu care trăia fiecare zi, dornic să fie mereu unde se întâmpla ceva, unde avea o întâlnire, fiind aşteptat pentru un interviu. Umbla doar pe jos, uneori era atât de grăbit de parcă-l luau proprii paşi târâşi. Dar tot îi mai rămânea timp să ridice un braţ şi să salute scurt. Fire blândă, ataşată, voluntară! Cum nu prea întâlneşti. La radio nu era domeniu în care să nu deschidă cu folos microfonul. Niciodată, în orice împrejurare s-ar fi aflat, nu se lamenta, nu a căutat, deşi erau, vinovaţi. A publicat şi şapte volume, ultimul apărut, chiar în acest an, se numeşte Urme de cerneală. A lăsat multe urme Radu Ciprian Pop, depinde cine priveşte şi, mai ales, ce înţelege. Este de notorietate acţiunea sa „Badea Cârţan, ai carte, ai parte” . Numai el putea să o ducă, risipitorul de cumsecădenie care a fost, adunând, străbătând atâtea drumuri – măsurate numai cu timpul lui – zeci de mii de cărţi. Din donaţii, ducându-le, cheltuind tot din ceasurile lui, celor care aveau nevoie de ele. Şi mai e povestea omului, chinuitor de greu de dus, pe care el, aşa l-am perceput, a ascuns-o într-un oftat adânc. Niciodată slobozit!
Îngerii să te ţină aproape, Om blând, ataşat, voluntar. Şi mărinimos până la risipă! Pe tine – pentru că în ultimele două decenii îţi lipsea ceva pe care nimeni nu ţi-l mai putea aduce – uitându-te!