Între expoziția„Victor Brauner – invenție și magie”, vernisată în 18 februarie la Muzeul Național de Artă Timișoara și expoziția eveniment „Constantin Brâncuși”,anunțată în toamnă, în cadrul programului „Timișoara 2023 – Capitala Europeană a Culturii”, deopotrivă vedetă este expoziția de pictură și grafică “Adrian Ghenie – Corpul imposibil/The Impossible Body” (curatoare Diana Marincu), vernisată în 20 aprilie, la Pavilionul Isho, organizată de Fundatia Art Encounters.

Artistul român Adrian Ghenie (născut în 1977, la Baia Mare – unde, într-o atmosferă mai mult rurală,  a avut o „copilărie tipică de Tom Sawyer”, după cum declara într-un interviu), stabilit la Berlin, a ajuns, în peisajul artei contemporane, un superstar pe piața de artă mondială. Tabloul „Boogeyman”, de exemplu, pe o temă dominantă la el – dictatori ajunși fantome – s-a vândut cu 5,7 milioane de euro.

Lucrări ale sale se află în colecțiile unor instituții culturale de top, precum Centrul Pompidou din Paris, Muzeul Hammer din Los Angeles, SMAK din Ghent, Long Museum din Shanghai sau Muzeul de Artă Modernă din San Francisco. Subiectele abordate sunt teme generale, din traume colective.

Reprezentanții Galeriei Thaddaeus Ropac din Londra, de exemplu, unde a expus printre altele, declara că, pentru a cumpăra un Ghenie, în politica de vânzare, prioritare sunt muzeele, în locul colecționarilor, evitând pericolul speculațiilor.

Notoriu și misterios, retras, departe de faima show-urilor mondene, discret în interviuri, Adrian Ghenie cucerește și prin altruismul și generozitatea sa în susținerea artiștilor români, plătind, printre altele, burse și rezidențe pentru ei. Legat de locul natal, în 2015, a reprezentat România la Bienala de Artă de la Veneția, cu proiectul Darwin’s Room.

Expoziția de acum, de la Pavilionul Isho, nu e vastă, dar e complet inedită, toate lucrările fiind datate 2023. E ca o întâlnire simbolică pentru publicul timișorean, cu tablouri de dimensiuni mari, în maniera-i specifică. Expoziția cuprinde trei picturi în ulei pe pânză și douăsprezece tablouri de grafică în cărbune pe hârtie, în parte studii pentru picturile prezentate. Descoperirea unui tip de hârtie pe care poate lucra și modifica cu ușurință lucrul cu cărbunele, i-a sporit eficiența în conceperea picturilor.„Este ca și cum mâna și creierul meu știu deja ce au de făcut.”

Tema dominantă este racordată la actualitate – dependența de tehnologie, de mijloacele de comunicare digitală, de calculator, telecomandă, telefon mobil, dependență exacerbată maladiv mai ales în perioada pandemiei, când acestea erau singurele canale de comunicare cu semenii.

O pictură se intitulează “Scenă din atelier 8”, în centru dominând un calculator cu tentacule acaparatoare ca o caracatiță, a doua pictură “Păsări de noapte”, cu contururi de mâini încleștatepe un telefon mobil, iar următorul “Personaj cu telecomandă“.

Extrapolată dincolo de izolarea impusă de pandemie, tema e subiectul multor semnale de alarmă, privind însingurarea, dezumanizarea și alienarea omului modern, dar tratată timid, evaziv, cu discreție, ca vagă teamă, doar ca o consecință colaterală a tehnologizării (inevitabile pentru progres!).

Reprezentările se compun din linii învârtejite – ca șerpii lui Laocoon (din sculptura celebră antică ,,Laocoon și fiii săi”) care se încolăcesc mortal pe cele patru corpuri umane, ori ca niște meduze ucigătoare ce devoră trupul uman după bunul plac, în centrul imaginilor de coșmar fiind ecranul unui calculator, de care e lipit un vag contur de mână descompusă, în un telefon ori o telecomandă.

Artistul exploatează tema cu valențele artei, prin metaforă poetică,permițându-și astfel o alegorie la extrem a unei lumi monstruoase, care determină mutații în relațiile cu timpul, cu societatea și mai ales  cu propriul corp.

Este invazia tehnologiei în cele mai intime spații, care desființează armonia umană, născând o lume monstruoasă de roboți umani. Corpul devine imposibil de conturat clar, deformat, cu un vag figurativ în elemente ale trupului deconstruit.

Arta lui e o luare de atitudine, un semnal de alarmă similar cu cel din figurile suprarealiste ale lui V. Brauner, acea lume a licantropilor (ori desfigurările umane din disperare contra proliferării morții prin invazia nazismului).

Însuși clasicul model floral al vazei cu floarea  soarelui (de la Van Gogh pornire – pictor preferat de artistul nostru) are florile descompuse, în agonie. Van Gogh are un loc special in opera lui Ghenie. Tabloul „Sun flowers” îl descoperise fascinat la 6 ani, într-o revistă românească de artă, dormind apoi cu ea sub pernă săptămâni la rând. Versiunea sa a faimosului tablou cu floarea soarelui, o pânză pătrată de 2,8 metri, pictată în 2014 și expusă la Centrul de Artă Contemporană din Malaga, Spania și în Galeria Judin din Berlin, a fost vândută la Sotheby’s în februarie 2016 cu aproximativ 3,6 milioane de euro.

Andrei Ghenie fost apropiatîn arta sa de Francis Bacon (1909 -1992) – controversat pictor britanic, recunoscut ca maestru – pentru tehnica similară de deformare a realității idilice într-o viziune tensionată, ca de coșmar. Chiar a fost organizată o expoziție comună, în mai 2022, la Centrul de Expoziții și Convenții din Hong Kong, într-o paralelă fascinantă, o conversație dramatică.

Legat de tradiție, A. Ghenie este atras de pictură abstractă, astfel încât cu mijloace figurative creează abstractul. “Am încercat să fac un figurativ, dar cu cărămizile picturii abstracte”. “Lucrez la fiecare tablou cu o înclinație aproape clasică in trei pași: compoziție, reprezentare alegorică și aplicarea luminii”.

Tehnicile clasice și moderne se întrepătrund, încercând însă continuu să transceandă istoria prin ceva nou: “Nu poți să inventezi un tablou de la zero, lucrezi cu o întreagă tradiție”.

Marcel Duchamp, exponent al post-modernismului, l-a inspirat mult, mărturie fiind tabloul omagiu “Duchamp’s Funeral I” din 2009, considerat una dintre lucrările-i capitale (tablou vândut la licitația Sotheby’s cu 5 milioane de euro.)

Ideea de dictatură (chiar printr-un iphone!) punctează  felul în care putem înţelege istoria printr-o perspectivă psihanalitică, prin prisma conceptului de putere, de înstăpânire tiranică.

Artistul însuși a trăit cumpăna dintre două lumi, clasică și modernă, tehnologiză,cu schimbări rapide de paradigme: ”Îți dai seama că lumea își schimbă textura, își schimbă pielea. Sunt foarte sensibil la acest aspect. Lumea începe să  aibă textura unei suprafețe ușor de curățat. Nu mai are pori. Toate obiectele din jur sunt din ce în ce mai strălucitoare.”

Expoziția “Impossible Body” din Timisoara reprezintă încă o dovadă a comuniunii cu spațiul românesc după  cum mărturisea într-un interviu: “Din 2002, de când am plecat prima dată și am ținut-o tot într-o navetă, am înțeles România mult mai bine dacă aș fi rămas acolo, și relația mea e mult mai afectivă acum. M-am reîndrăgostit de România tocmai pentru că am fost plecat. În timp, mi-am dat seama cât de mult datorez României, că armele mele cele mai bune sunt exact faptul că m-am născut acolo, că am prins o anumită perioadă, că din perspectiva aceea pot să înțeleg mai multe perspective, mai multe unghiuri, vizavi de Europa, vizavi de lume în general.”