Astăzi voi vorbi despre Anişoara Odeanu. Între scriitorii mari, foarte importanți ai literaturii române numele Anişoarei Odeanu e de prea multe ori uitat. Fiindcă este în ani 30 ai literaturii noastre, alături de Mircea Eliade, Constantin Noica… Între aceștia trebuie să existe și numele său. A fost foarte aproape de Eugen Ionescu,  am scris de mai multe ori, au făcut-o și alții, că teatrul absurd  rămâne legat de istoria creației Anișoarei Odeanu. Ea începe să scriedespre lumea absurdă. A debutat în 1934 cu un roman Într-un cămin de domnișoare, care a avut un mare succes. Era o surpriză, George Călinescua numit-o prima ingenuă a literaturii române feminine. Într-un cămin de domnişoarea fost elogiat de către Camil Petrescu, care va se va pronunţade mai multe ori despre cărţile ei.Al doilea roman, Călător din noaptea de Ajun este, de asemenea, excepţional, elaborat în maniera autenticistă a lui Camil Petrescu.Anișoara Odeanu va declara  de mai multe ori ”nu pot scrie altceva decât din viața mea, istoria mea personală trăiește în toate cărțile mele”.  Apoi publică câteva volume de poezie, care, la fel, au succes. Urmează o  perioadă când se regăsește în revistele de stânga, la ”Adevărul literar și artistic”ţine o rubrică ”Cronica modei”, deși în anii 30 influența filmului fusese copleșitoare.

Împreună cu Tudor Mușatescu are și o piesă de teatru. Se deplasează, ușor-ușor,  după 1938, spre dreapta, dar publicistica ei nu este de dreapta decât  după o perioadă când colaborează cu la ziarul ”Viața”. Condus de Liviu Rebreanu, însă  prozatorul, care  era şi director la Teatrul Național, care avea un soi de funcții și la Uniunea Scriitorilor, nu-l mai  supraveghează. Alunecarea spre dreapta a Anișoarei Odeanu o găsește  în anii 1945-1946 , într-o lume în care ea devine un personaj interzis. S-a căsătorit cu doctorul Crivetz, el fiind  între legionarii de vârf al anilor 1930. Sunt nevoiți să abandoneze Bucureștiul și se retrag undeva pe lângă Anina și, pe urmă, ajung la Lugoj. Ca scriitor, la Lugoj, Anișoara Odeanu rămâne foarte singură, n-are dialog cu oamenii de aici sau nu vrea să aibă dialog  cu scriitorii din Banat. După 1967-1968 este invitată la Cluj, apoi de Alexandru Jebeleanu, de la revista ”Orizont” din Timișoara,  să colaboreze. Scrie două cărți autobiografice, despre copilăria ei, cum era odinioară în  satul natal Pădureni, unde s-a născut în anul 1912.

În 1972, după moartea soțului Daniel Crivetz, s-a sinucis.  O sinucidere care încheie o carieră literară extraordinară. Despre ultimele romane, postume, s-a vorbit, dar nu destul. Ar trebui reeditate, sunt cărți foarte importante, cel puțin pentru înțelegerea anilor 30. Ani în care a fost, întâi, prietenă cu Eugen Ionescu, cu cei mai mari scriitori ai momentului, atrași atât de vitalitatea și, nu mai puțin, de splendoarea frumuseții ei. Voia, în anii 30, să se  facă actriță. Evenimentele politice i-au întunecat, după 1947, un moment al carierei. Și-a revenit după 1968. Anişoara Odeanu rămâne unul dintre prozatorii mari ai Banatului, probabil cel mai important, dacă ne gândim  că a scris, cel puțin după 1968, despre lumea Banatului, dacă ne gândim că a fost alături de unii dintre cei mai mari. Pe destui dintre ei i-a și influențat cu scrisul dar, mai ales, cu prezența ei.

A consemnat Dumitru Oprișor