Între amintiri şi exegeze (15)

Între amintiri şi exegeze (15)

Vreau să vorbesc despre Geografia Literară a României. Mi-a fost sugerat să o scriu de Mircea Martin, atunci când lucram la A Treia Europă, când ne adunasem toţi studenţii de vârf ai ultimilor ani, să ne ocupăm de literatura Europei Centrale. La sugestia lui Mircea Mihăieş şi cu Adriana Babeţi am început. Mircea Martin conducea Editura Univers şi, într-o dimineaţă, îmi spune: ”Bine, faceţi Geografia Europei Centrale, scrieţi despre literaturile de aici, dar nu vrei să te ocupi şi de ce tu numeşti Geografia Literaturii Române?”  Cum mă ocupasem de scriitori din Muntenia i-am spus că îi trimit primul volum. Am amânat şi, totuşi, i-am trimis un număr de profiluri. Editura a scos volumul în mare viteză.  Ulterior, descopăr în Revista Paradigma, în primul număr din 2007, o iniţiativă a lui  Marin Mincu. Era un chapeau mare, Cornel Ungureanu se ocupă de Geografia Literară a României, prima iniţiativă care contează. M-a uimit. Nu ştiam nimic, nu ne-am mai întâlnit, dar Mincu era un prieten al meu. El făcea o anchetă în Paradigma, la care participa toată lumea bună a literaturii tinere, a criticii literare. Unii sunt de partea geografiei literare, alţii sunt, oarecum, împotriva ei. Dar m-a uimit, cum zic, iniţiativa  lui Marin Mincu, care este unul din marii teoreticieni ai literaturii române. Era, Dumnezeu să-l ierte!

În momentul în care a apărut Paradigma, am declarat că voi scrie repede Geografia Literară a României. Avem în lucru alte cărţi, însă aceasta trebuia să fie o una războinică, polemică. Apăruseră nişte cărţi, cum că totul se îndreaptă spre matematică, se abstractizează, toate urcă spre cer. Trebuia o carte în care lumea, literatura, să fie pe pământ. Să fie şi a noastră, de aici, în numele unei geografii literare. Sigur, dacă mă uitam la scriitorii din preajmă, Sorin Titel fusese, până în 1972, la Timişoara, Bălăiţă se afla la Bacău, D.R. Popescu la Cluj, dar erau fascinaţi de Capitală. La Bucureşti îşi scriau, din nou, cărţile lor de acasă. Sorin Titel, până atunci prozatorul oniric, publică patru volume extraordinare despre Banat, Bălăiţă se întoarce acasă şi scrie despre lumea din jurul Bacăului, iar D.R. Popescu ne dă câteva romane  monumentale despre Oltenia şi Ardeal.

M-am hotărât, deci, să scriu Geografia Literară a României. D.R. Popescu, care îmi ştia cărţile şi căruia i-am făcut o ediţie, în 1981, pe urmă în 1995, o a doua ediţie a nuvelelor sale, mi-a cerut că dacă chiar vreau să scot Geografia Literară a României, să o duc la Editura Academiei Române. D.R. Popescu se îmbolnăvise, avea doi redactori extraordinari, care au luat legătura cu mine. Unul dintre ei a insistat: ”Te rog să o trimiţi acum. Dar toată!” Când a murit Dumitru Radu Popescu, puţin înainte de a se prăpădi, în ziua de 1 ianuarie 2023, am trimis Geografia Literară a României. Toată! M-au întrebat dacă vreau  s-o public într-un volum şi am zis că este mai bine în două, sunt, totuşi, mai uşor de citit. Şi spre uimirea mea, nu am avut nicio întâlnire cu niciunul din oamenii care au preluat Editura Academiei, de ziua mea, în 3 august (2023 n.r.) mi-au trimis primul volum. Sperând ei, şi eu, iniţial, să-l avem prin octombrie. Atunci închei Geografia Literaturii Române, care va fi mult mai importantă în ediţia a II-a, a III-a. Nu ştiu cine o va scrie! Dar conceptul de geografie literară există, există şi  o formulă a ei. Nu avem o istorie a literaturii române într-o formulă  accesibilă.

Geografia este o carte cu care îmi închei opera literară, anii de scris. Sunt 80 de ani, sună bine!

Mulţumesc!

(A consemnat Dumitru Oprişor)