ORAȘUL FERICIT

                   Lui Alexandru Deal. In memoriam

Ce pașnic moare burgul fericit!

Pe locul lui, în zariști cristaline,

Zidiri și străzi, și harnice vermine,

Din vechi răsaduri noi, au lăstărit.

Chiar ai murit? întrebi. De ce-ai murit?

Nimic din tot ce vezi nu-ți aparține?

Acești mutanți, acești barbari știi bine

Că însuți tu și-ai tăi i-ați zămislit.

Ci tace burgul. Mort înveșmântat

Cu înflorate văluri selenare,

Cu flori de-azur și lacrimi mari de soare,

Purtat spre-abis de hoardele barbare,

Ce curg din ochiul său îmbălsămat.

SICOMORUL

                 Părintelui dr. Ionel Popescu, vicar eparhial

Ani îndelungi m-a bântuit un dor

suprafiresc. Mă bântuie și-acum.

Dor greu de Țara Sfântă, de Tabor,

de Iebus, Nazaret, Capernaum.

La fiecare Praznic, preste an,

La fiecare zvon de Sărbători,

porneam, în dulci vedenii, spre Iordan,

prin crânguri de măslini și sicomori.

Așa am petrecut. Fără istov.

Eu, scrib însingurat. Și bogoslov.

Oare de ce-n ființă n-am ajuns

pe-acel tărâm preabinecuvântat?

Mă-ntreb, dar nu găsesc niciun răspuns.

Am fost prea păcătos, prea întinat?

Am fost de slava lumii subjugat?

Am fost delăsător și nu-ndeajuns

de doritor? Sau El nu m-a chemat?

140

I-am zis: Ca pe un scrib, ca pe-un peveț,

auzi-mă! Ascultă glasul meu!

Tu slava umilinței mă înveți.

Trimite-mi doar un semn. Căci mare preț

am pus pe mila Domnului mereu.

Nădăjduiam s-audă? Cine-s eu,

în timpul și în spațiul nesfârșit,

să mă ia-n seamă Însuși Dumnezeu?

Sunt rău, și păcătos, și prihănit.

Iar duhul meu e tulbure și greu…

Zadarnic mai râvnesc ce-am tot râvnit.

Așa gândeam. Confuz și rătăcit,

uitând c-avem divin Arhiereu!

Și iată, astă noapte, mi-a sosit,

prin sârgul unui înger din zenit,

un semn iconic, clar, adeverit:

El, sicomorul, „Dudul lui Zaheu”.

Am înviat din morți. Sunt fericit.

Ce viu și ce concret e Dumnezeu!