A avut loc ediția cu numărul VII a Taberei de Literatură “Leonard Tuchilatu” din orașul Glodeni, raionul Glodeni, Republica Moldova, organizată de scriitorii Dumitru Crudu și Maria Ivanov în parteneriat cu Revista Timpul din România, ediția din Republica Moldova și Biblioteca Municipală “B. P. Hașdeu”, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Chișinău. Anul acesta au fost invitați, în calitate de mentori, alături de Dumitru Crudu, poeții Șerban Axinte și Nicolae Corlat, iar ca participanți „învățăcei”, poeții: Maria Ivanov, Tatiana Grosu, Sergiu Sîrghi, Adelina Labic, Natalia Pîntea, Nicoleta Popa, Augustina Vișan, Sorina Rîndașu, Romeo Aurelian Ilie, Valeria Coțofană, cea mai tânără dintre noi, revelația taberei și Alexandru Constantin Popescu, care la scurt timp după tabără a ales să ne părăsească, lăsându-ne devastați și mult mai săraci. S-au propus teme de scriere cât se poate de interesante, unele pornind de la concepte literare, cum ar fi poezia metafizică, poezia în formă fixă sau poezia de tip tribut, imitând asumat stilul autorului preferat, altele de la instantanee fotografice, sculpturi sau istorii locale. S-au scris poeme și poezii deosebit de valoroase, iar o parte dintre acestea vi le împărtășim în acest număr al revistei.
Tabăra de Literatură “Leonard Tuchilatu”
