Studioul Teatrului Naţional Timişoara, Uţu Strugari, miercuri 12 aprilie 2023. Locul şi data celei de-a treia reprezentații. Un miracol, o realizare totală, cu deschideri ample şi coborâri în abis, ameţitoare. Viziunea teatrală a lui Ion Jurca Rovina, în conceptul actriței Roberta Popa, sub coordonarea regizorului Ștefan Iordănescu, ia proporţiile unui act artistic fundamental, ce instituie o valoare estetică de prim rang. Justificările acestor aprecieri vin din dificultatea tratării de către autor a unui obiect dramatic controversat şi de neelucidat printr-un proiect dramaturgic.

Personajul din spectacolul  Maria din Magdala, cunoscut creştinilor cu numele de Maria Magdalena, are o încărcătură mitologică incomodă şi alimentează în literatura lumii, în scenariile teatrale şi cinematografice, conotaţii dintre cele mai elucubrante. Pentru dramaturgul Ion Jurca Rovina, Maria din Magdala devine protagonista unei viziuni complexe, ce confirmă istoria mitului iubirii idealizate pentru o entitate absolută – eonul, fie triada divină, fie reflectarea ei în conştiinţa umanităţii în ipostaza cristică. Monodrama e alcătuită din cinci componente care conţin, în ordine cronologică, experienţele fundamentale prin care trece Maria din Magdala: proiectarea absolutului în infinitul spaţial, conotând relaţia specială a Mântuitorului cu Maria Magdalena, relaţie definită prin dialogul pe care protagonista îl imaginează cu apostolul Petru, în partea întâi, urmată de ritualul purificării în apa Iordanului, în partea a doua, rememorarea secvenţelor definitorii pentru ipostazierea ei specială cu Iisus, din traseul crucificării, în cea de a treia parte, regăsirea de sine în pustie, în partea a patra, şi identificarea condiţiei cristice în cea a feminităţii sacralizate, în final. Textul piesei e o alcătuire hibridă, în care lirismul îmbrăţişează epicitatea, dezvăluind dramatismul întregului construct, prin frazarea, fie tăioasă şi neîndurătoare, fie tămăduitoare şi proiectivă.

Spre deosebire de conservatorii ce tabuizează personajul, şi de moderniştii care îl proiectează în culori prea tari, Ştefan Iordănescu izbuteşte, în acest concept, o echilibrare a acestor tendinţe dicotomice, asociindu-i personajului şi contextului estetic în care îl plasează o misiune nobilă de iniţiere a unei dezbateri pe tema emancipării religiozităţii ca act de comunicare voluntar, adresat umanităţii în general, nu doar unei anume orientări. Personajul, în conceptul actriței interprete, Roberta Popa, devine un pretext al sedimentărilor palimpsestice şi al organizărilor paradigmatice garantate de polimorfismul  textului conceput de către Ion Jurca Rovina, ca monodramă-poem: Viziune cu Maria din Magdala, prima piesă din al doilea volum de teatru, Destin şi delir, apărut în 2020. Zeiţă, mesageră călătoare,  discipol al lui Iisus, ipostaze ale experienţei existenţiale parcurse de protagonista monodramei conduc la varianta one woman show, pe care regizorul o va realiza cu cooperarea actriţei Naţionalului timişorean, Roberta Popa, deprinsă cu această formulă actoricească, exersată în repetate rânduri în spectacole studio: 2011 – Crize sau încă o poveste de dragoste, 2015 – Ce vine după, 2018 – Mata-Hari. De data aceasta, Roberta Popa demonstrează o rezistenţă psihică, dar şi fizică de excepţie, interpretarea rolului presupunând o flexibilitate expresivă şi corporală minuţios studiată pentru a face faţă cu brio întrebuinţării unui element scenografic de o desăvârşită ingeniozitate.

Dorothea Iordănescu a utilizat ca element central al recuzitei o instalaţie obţinută simplu dintr-un material textil versatil, rezistent şi sugestiv. I-aş spune receptacul, ce poate deveni pe rând, după cum dictează contextul: leagăn, crisalidă, lectică, aşternut, cuib, pistil, amvon, potir, crucifix, sepulcru, adică un spaţiu protector şi în acelaşi timp vulnerabil, în care să se poată consuma acte fundamentale, definitorii pentru o anume ipostază a protagonistei: păcătoasă, viciată, purificată. Prin intermediul acestei instalaţii, viziunea regizorală în complementaritate cu cea auctorială, îşi manifestă dinamicitatea, sugerând disjuncţia între relaxare şi tensiune, între expansiune şi retractilitate, conectare şi deconectare comunicaţională, sacralitate şi profanare, rostire şi incantaţie.

La obţinerea acestor efecte au contribuit din plin celelalte componente ale spectacolului. În primul rând, pictura lui Gheorghe Fikl, propunând spaţii incongruente într-o manieră barocă de factură suprarealistă, imagini populate de arătări fabuloase, redimensionate, contorsionate, cu conotaţii mitologice generând tensiuni existenţiale şi solitudini obsesive. Muzica şi fundalul sonor, propuse de formaţia Arc Gotic, de un romantism tenebros, combinat cu accente lirice elegiace, au generat condiţiile prielnice pentru inserţia în partitura Robertei Popa a unor momente muzicale inedite, având ca suport verbal fragmente lirice din textul piesei, cu scopul de a capta interesul şi atenţia publicului meloman. Light Design-ul, realizat de Costinel Asproiu, a contribuit la proiectarea instalaţiei şi a întregului cadru scenografic într-o dimensiune ireală, construind o textură care să unească lumile nevăzute prin care călătoreşte spiritul personajului. Într-o astfel de viziune, receptaculul, sintetizând atâtea ipostaze, devine parabolic, loc de întâlnire misterioasă a verticalelor templului antic, cu orizontalitatea spaţiilor de desfăşurare terestră ori marină a migraţiei religioase.

Finalitatea întregului spectacol gravitează în jurul ideii de deschidere a comunicării spre zonele cele mai ascunse ale existenţei, locuri comune, totuşi, ale consumării marilor drame ale umanităţii: dominaţia puterii fizice şi materiale asupra celei spirituale, subjugarea corpului uman, victimizarea şi discriminarea, denaturarea relaţiilor interumane în general. Personajul interpretat de Roberta Popa, cât şi echipa dramaturgică coagulată în retorta spectacolului, în ansamblu, transmit un mesaj superior, acela al capacităţii indubitabile de transformare a individului şi a lumii, animate de valori morale şi de convingeri ineluctabile.

Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara: Maria din Magdala viziune teatrală de Ion Jurca Rovina. Un concept de Roberta Popa. Coordonator: Ștefan Iordănescu. Distribuția: Roberta Popa. Scenografia: Dorothea Iordănescu. Picturi: Gheorghe Fikl. Muzica: Art Gotic. Light design: Costinel Asproiu. Editare video: Larisa Aioanei & Alexandru Miklos. Costume: Vali Cioban. Premiera: 3 februarie 2023.