Între amintiri şi exegeze (18)

Între amintiri şi exegeze (18)

În 21 noiembrie poetul Anghel Dumbrăveanu ar fi împlinit 90 de ani.

Doresc să vorbesc despre Anghel Dumbrăveanu, fiindcă Editura Academiei a început să scoată cărţile sale, iar la Timişoara, Crişu Dascălu şi Bogdan Mihai Dascălu publică o ediţie de scrieri în mai multe volume. A apărut primul, „Publicistica literară”, care atrage atenţia asupra începuturilor literaturii din Banat şi asupra felului în care Anghel Dumbrăveanu s-a implicat ca nimeni altul în dezvoltarea și transformarea literaturii din zona noastră. S-a implicat în numele poeziei lui şi în numele unei generaţii literare. El debutează în anul 1961. În 1960, debutau Nichita Stănescu, Ilie Constantin, CezarBaltag. Din 1960, începem să vorbim despre o altă literatură, iar generaţia lui Nichita Stănescu şi a lui Anghel Dumbrăveanu e o generaţie care modifică literatura. Să ne amintim că, în 1965, apar poemele mari ale acestora, după cum apar şi marile cărţi de proză, ale lui Dumitru Radu Popescu, George Bălăiţă, ori cele de critică literară, de Eugen Simion, Nicolae Manolescu.Aşa numita generaţie 60, care schimbă literatura, îl are între vârfurile ei şi pe Anghel Dumbrăveanu. Prietenia lui cu Nichita Stănescu înseamnă buna relaţie a literaturii din Banat cu literatura din alte părţi ale ţării, mai ales din Bucureşti, Iaşi, Cluj, dar şi cu literatura din Iugoslavia. O prietenie neobişnuit de frumoasă îl leagă pe Anghel Dumbrăveanu de scriitori de limbă sârbă, îndeosebi prietenia lui cu Adam Puslojic însemnând buna relaţie a literaturii române cu literaturile din Iugoslavia. Şi să observăm că întâlnirile şi festivalul de la Struga îl au între vârfuri pe Adam Puslojic iar, de la un anumit punct, şi pe Nichita Stănescu, tradus de mai multe ori în limba sârbă.

Această implicare neobişnuită a lui Anghel Dumbrăveanu în literaturile din afara Banatului înseamnă şi o  prezenţă deosebită a lui la Timişoara, prin relaţiile sale remarcabile cu Sorin Titel, Crişu Dascălu. Trebuie să amintim că, din 1968 şi până în 1990, Anghel Dumbrăveanu a condus Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor, una din cele mai mari şi mai importante filiale, care avea în definirea ei scriitori români, sârbi, germani, maghiari, aşezaţi într-o nelinişte, într-un dinamism neobişnuit în vremile ceauşiste. Vreau să spun că în dosarul de securitate al lui Nichita Stănescu există un capitol Anghel Dumbrăveanu. Despre el se scrie pe larg, cu accente despre întâlnirea cu Ovidiu Cotruş, despre articolele şi cărţile lui Ioan Maxim. În dosarul de securitate scrie şi despre întâlnirile sale cu poeţi străini. Există un capitol despre întâlnirile lui cu Adam Puslojic. Este urmărit nu numai ca prieten al lui Nichita Stănescu, ci şi ca lider al literaturii din Banat. Pagini multe, lângă cele ale lui Nichita Stănescu, dar şi ale celor mai mari scriitori din anii 60.

Anghel Dumbrăveanu a scris în Revista „Orizont” critică şi istorie literară. A început, desigur, cu Eminescu, a continuat cu Lucian  Blaga, cu scriitori de lângă el. Cele mai frumoase articole ale lui rămân cele despre Nichita Stănescu. Aminteam că foarte puţine prietenii în literatura română au fost precum cea  dintre Nichita Stănescu şi Anghel Dumbrăveanu. Spaţiul lui Nichita Stănescu este, încă, o Terra incognita, o ţară necunoscută pe care, suntem siguri, cei de mâine, urmaşii noştri  o vor întâmpina cu mare dragoste. Spunem că ediţia de „Opere – Anghel Dumbrăveanu”, realizată la Timişoara, statuia lui Anghel Dumbrăveanu aşezată în Parcul Central al oraşului, lângă cei mai mari ai Banatului, înseamnă o bună reîntâlnire, o bună amintire a acestui mare poet, o mare prezenţă a literaturii de ieri, de azi şi de mâine.

(A consemnat Dumitru Oprişor)