Biblică

mirosul sării în peștele viu
fără de care balta e doar baltă
cine nu-l simte saltă
carena lotcii spre pustiu

numai inelul blestemat o altă
fantomă îl poartă mai târziu
decât pot eu să mai fiu
o siluetă nefiresc de-naltă

dacă voi prinde însă plinul
în golul ce mereu rămâne
gol nu-mi mai rămâne chinul

de a cuprinde azi și mâine
tot golul în tot plinul
ca un pescar un pește și o pâine

Peisaj

miroase a lumină împrejur
la trecerea prin blânzi ninsori
spre limpezire deseori
în pragul unde zarea nu e

doar cuvenita mea statuie
resoarbe sinele spre sine

în geana zării de azur
lumina e un abur pur

Metafizic

Zile întregi cu mine-aievea port
o nostalgie de sfârșit de veac
și-un măr al împăcării pașaport
spre sufletu-mi în care e un leac.
E dulce vremuirea și venin
amiaza zilei și a nopții stea
și nor miraculos și cer senin
și aer și izvor din care bea

el, sufletul care a obosit
să tot cutreiere păgân spre-o stea,
la gândul împăcării irosit,
în loc s-adoarmă cu privirea grea.

Chiar de nu spun cu vorbe, în sine-mi
eu sentimentul că dau viață-l am.
Unde-i constelația Carminemi?
Mereu plecam și-abia mă regăseam

Atunci, în încordare,
te tot numesc în șoaptă să rămâi;
nu o s-auzi nici o chemare
dacă-ți voi spune numele dintâi,

cel care-n moleculele roind
ființa mea a copleșit ușor,
fără să știe unde ești, croind
un semn de muritor-nemuritor.

Nu-i nume de iubită, nici de stea,
ori de vreun zeu lumina plămădind.
Nostalgicul fior din ființa mea
e denumirea numelui numind.

Rugăciune

în pielea de mătase foșnitoare
a tigrului
îmbracă-te suflete
și nu te încovoia
adună-ți oasele bătrâne
și mușchiul
inimii tale sufletești
încordează-l
ca săgeata din arc
pornește
și adună-mă de unde
m-am risipit
nu-ți va fi ușor
dar numai în tine îmi este
speranța
adună-mă la tine
întreg
și abia atunci poți să mă
părăsești

Senzaţie cu aligator

crocodil de uscat
e drumul nesfârșit de asphalt
care înghite halcă după halcă
din mișcătoarele vehicule
felurite
într-o zvârcolire nebună

am fost m-am întors
de parcă am rămas pe loc
și aștept hipnotizat
să mă înghită și pe mine

crocodilul de asphalt

Negustorească

voi îmi cereți
să măsor cuvintele
cu metrul
cu kilogramul
cu litrul

este șansa ta poete
spuneți cu emfază
să mai rămâi
printre noi

vă răspund
toți suntem măsurați
cântăriți
așezați în tipare vorbite
și scrise

eu însă
am sărit din arhetip
în timp
de lemn de fier de piatră

de măsura cuvintelor
depinde lemnul fierul piatra
folosite de ziditor

poetul şi ceasul

la Novi Sad am văzut
ceasul din Petrovaradin
și l-am cunoscut pe Slavco Almăjan

ceasul cetății măsoară orele
cu sulițe lungi
și minutele cu sulițe scurte
e semn de pace
în amiaza leneșă de iulie

știe ceasul umbra clipei
ca hora dintre spaimă și joc

în oftatul clipei
caut eu între poeții Voivodinei
pe cei care rostesc măsura ființei mele

sunt mulțumit că acolo aproape de ceas
trăiește poetul Slavco Almăjan
a cărui poezie m-a eliberat de gravitație