Între amintiri şi exegeze (19)

Între amintiri şi exegeze (19)

Petru Creţia este, aş îndrăzni să spun, ceea ce zicea şi el, un bănăţean pur sânge. Este strănepotul istoricului, preotului Ion Sîrbu de la Rudăria. Se simţea, afirma el, sau glumea, bănăţean, d-asta a venit în Timişoara, să-şi dea un doctorat cu Eminescu, la eminescologul nostru Eugen Todoran. Profesorul îl cunoştea, cum îl ştiam toţi, şi i-a spus că admiterea lui la doctorat, pentru el, însemna o conferinţă. În Aula Magna a Universităţii, a ţinut o prelegere splendidă, dar pe urmă a zis că nu îşi mai dă doctoratul, se întreba ce înseamnă pentru el doctoratul.  Într-adevăr, el scrisese, deja, nişte cărţi fundamentale. A tradus enorm din latină, din greacă, italiană, franceză, din engleză. A tradus un şir de cărţi. Editura Humanitas i-a reeditat Testamentul unui eminescolog, şi alte cărţi,printre care Ahile sau Despre forma absolută a prieteniei, Ariel sau Despre forma pură a libertăţii, cu o prefaţă de Gabriel Liiceanu. Care scrie în prefaţă: „Ştia tot, citise tot, citise tot în greacă, latină, franceză, italiană, engleză. Când scria despre libertate sau despre etic, gândea ca un profesionist, deşi nu-i frecventase în mod sistematic pe filozofi. Şi, totuşi, cândva, pesemne într-o altă viaţă, îi citise şi pe ei. Când scria despre Homer, Platon, Dante, Shakespeare sau Eminescu, despre cei mari pe care îi iubea, se muta cu toată fiinţa în universul lor. Toată viaţa s-a pregătit pentru întâlnirea cu ei.”

Ediţia Platon a lui Petru Creţia rămâne extraordinară. Pentru întâlnirea cu Eminescu, după Dimitrie Vatamaniuc şi alături de Vatamaniuc, el încheia ediţia Eminescu. Cartea sa Testamentul unui eminescolog sună sumbru, dar el îi numeşte pe toşi cei mari, de la George Călinescu, Perpessicius, până la Ioana M. Petrescu, îi citeşte şi îi citează pe toţi cei mari care s-au ocupat şi au scris despre Eminescu.  Stimă enormă pentru Perpessicius, primul editor important al lui Eminescu, şi pentru Vatamaniuc, cu care a colaborat. Ei au descoperit un şir de poeme de Eminescu, în manuscrisele poetului.

Ediţia din Manuscriptum  pe care o închină lui Eminescu este scrisă, în întregime, de el. Testamentul unui eminescolog este ultima lui carte, după ce scrisese despre Palton, Shakespeare, despre toţi cei mari.  După cum scrisese, din nou, despre el, în volumul Catedrala de lumini, care însemna, în ceea ce îl priveşte, o carte de rugăciune. După cum, într-o carte a lui, Luminile şi umbrele sufletului, descoperim felul în care el se pregăteşte să treacă dincolo. O carte superbă despre trecerea prin lume a unui mare învăţat. Ne bucurăm, suntem mândri că am fost, o scurtă perioadă din viaţa sa, timişoreni.

Testamentul unui eminescolog este una din cărţile fundamentale ale scrisului său, deşi aş spune că ediţia actuală, pe care a realizat-o Editura Humanitas, înseamnă o redescoperire, o reaşezare a unui cărturar de seamă în drepturile sale. Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu spuneau că, după Constantin Noica, cărturar de bază, scriitor de seamă e Petru Creţia. După Noica, până la Liiceau, Pleşu şi cei mai tineri, între ei se aşează acest nume fundamental al scrisului  românesc. După Cioran, Eliade, Noica, cei foarte mari din anii ’30, urmează cei de azi, întâiul dintre ei fiind Petru Creţia.  

(A consemnat Dumitru Oprişor)