Ion Șerban Drincea: Istorii sfășiate

Ion Șerban Drincea: Istorii sfășiate

DORUL ÎNMULȚIRII

Curge apa-n frunze lăcrimând  

și tulpina cerul îl sfidează

florile se ceartă luminând

peste treceri timpul când sfidează

Este-o lume nouă vegetală

neștiută după cum se-arată

starea ei se duce în spirală

cu greșeli oprite în erată

Ne uităm mirați cu  închinări

vegetală este și privirea

gândurile ard din îmbinări

înflorind crepusculii uimirea

Totul este sex nedeslușit

între frunze apă și pământ

punctul învârtit a însușit

în esență zborul din cuvânt

Planta se ridică și sfidează

împrejurul hohotind surprins

drumul ei în haos percutează

cu izvoare arse-n necuprins

Poate-așa se știe începutul

punând aripi florilor să zboare

să se afle unde-ncepe lutul

din lumina veșnică-n mișcare

Simbolul l-am luat la întâmplare

mi-a ieșit prin tragere la sorți

putea fi gândac în loc de floare

sau o cruce frântă peste morți

Doar mesajul poate-ar fi fost altul

încuiat în altfel de cuvinte

rostuit din hăul sau din-naltul

alergând pe lacrimile sfinte

Lujerul acesta semănat din vise

are în semințe dorul înmulțirii

început să fie precum Domnul zise

descuind povara dată nemuririi

În sălbăticie așteptăm să vină

toate ce-s nespuse dincolo de lege

s-auzim cum vorba arde în lumină

cercuri să se-nvârtă stele să dezlege

ISTORII SFÂȘIATE

Să ne gândim că astăzi curge-n timp

a fericirii salbă din Olimp

și născătoarea arde-n zeități

precum durerea noastră în dreptăți

și urlă câinii străzilor pustii

să năvălească groaza-n dinastii

pierdute cu istorii sfâșiate

în trapul cailor uitate

fugind cu timpul în priviri

la pragul marilor uimiri

pe fruntea sfinților brăzdate

când cerul arde-n jumătate

să potrivească începutul din însemn

cu lacrima pierdută-n untdelemn

CONTINUITATE

A rămas din mine punctul dintre suflet

ce gonea prin sânge de la ochi spre umblet

și din rostul meu sub umbrarul frunții

l-am trecut cu gândul pe fuiorul punții

peste apa lumii cu chemarea rece

spiritul să nască hoitul să înece

la sfârșit de umbră când în ape drumul

urmelor le cere să îi dea uiumul

Cu tăceri de treceri într-un ochi de apă

punctul dintre suflet vine și se-adapă

când în jurul meu cercurile sapă

gresia din linii întru-asemănare

să înceapă curba veșnică-n plecare

ÎNTREBĂRI

De atâta toamnă arde bruma-n zori

cerul sfâșiat plânge în cocori

gândurile-mi toate cu ghețari se-adună

ani-mi sângerând pe sub ochi de lună

Întreb începutul gârbovit de vreme

de ce din fântâni apa nu mai geme

unde e sclipirea fulgerândă sus

sub lumina crucii Domnului Iisus

DECIZIA MAJORĂ

E mare hazul mare în urbea incoloră

în fiecare zi la ora unu fix

când în orgolii urlă decizia majoră

adusă-n semnătură din coada unui pix

În tumbe se aruncă mai toți clevetitorii

circari pe sârme vin dansând într-un picior

se desenează viața cu semnele culorii

lumină adunând din ochii unui chior

E un mare vacarm în vorbe cu gânduri ne-nțelese

în alfabet se-aud vocalele plângând

decizia e luată să se întâmple-adese

mulțimea adunată în vorbe rămânând